- Nu ti înțăleg. Iaca spuni-mi, di ci?

- Adică?

- La ci bun sî ti duci tu la ci faceț’ voi acolo? Îț’ dă vreun ban? Obțâi ceva? Poati ti bagî în politicî? Pentru ci… Cetățenii deamu ai, ci-ți mai trebu?

Să încerci să explici cuiva bucuria pe care o trăiești atunci când îți poți afirma identitatea cu care te mândrești și pe care nu o ascunzi în spatele unei false corectitudini politice, amestecată cu o confuzie crasă cu privire la de unde vii, cine ești și încotro mergi, se dovedește, de cele mai multe ori, un exercițiu epuizant de-a dreptul. Mai ales când în față ai parteneri de dialog pentru care acesta este egal cu 2 monologuri care se derulează paralel și nu se intersectează decât vocal, nu și la nivel de idei. Mai ales atunci când de cealaltă parte a unei baricade instalată din start de nedumeritul/nedumerita în cauză e cineva care luat(ă) la întrebări are rușinea să îți dea dreptate din punct de vedere istoric, i.e. științific, nu și economico-politic însă. Îndobitocirea naște monștri, iar noi, volens-nolens, avem atribuit rolul de feți-frumoși care să lupte cu balauri moldovenizați ani și ani la rând…

Pentru mine, românismul este firul roșu al destinului care se ridică deasupra preocupărilor cu pusul pe limbă (scop exacerbat al unora) și stă de veghe pentru inima-mi care nu cunoaște restricții de vise decât pomenită în fața unei treceri înspre dincolo. Nu e luminița de la capătul tunelului, nu, e tunelul cu tren cu tot care îmi face ziua de azi și de mâine mai plină de sens, iar zilele de ieri mi le dună în salbe de amintiri tricolore. Una din aceste amintiri e cea legată de 1 decembrie 2010.

Anul trecut am fost la Mecca noastră, a Românilor, vorba lui Ștefan Hrușcă, la Alba Iulia. A fost pentru prima și, Dumnezeu mi-e martor (nu al lui Iehova! ), cu siguranță nu ultima dată. A fost o vizită plină de peripeții.

Plecați fiind din Târgu Mureș, unde am avut treburi ce țineau de zile de naștere de prieteni dragi, mai mult sau mai puțin, am trecut, adormiți, de Alba Iulia și am coborât în Vințu de Jos, prima stație de după. După o oră ș-un pic de stat în gară acolo – de bine de rău, caloriferele erau calde în Vințu – ne-am întors la Alba Iulia. Încălziți și întărâtați nutritiv de 2 Kürtös-uri, unul cu nucă și unul cu scorțișoară, ne-am băgat în miezul sărbătorii aterizând la Catedrala Reîntregii Neamului. În viața mea nu am mai înghețat ca atunci pe ploaia aia hypermocănească. Ne ascundeam în catedrală pentru a ne feri de stropii de ploaie care au fost suficient de încăpățânați încât nici măcar în lapoviță să nu să se transforme și de frigul de haine pătrunzător. Am prins însă schimbul gărzii, l-am prins și pe Nicolae Furdui Iancu, la fel cum l-am prins și pe Mircea Baniciu cu tot cu Miel , nici de la parada portului național nu am lipsit. Iar artificiile care au încheiat seara au fost cele mai frumoase artificii la care am asistat vreodată…

Anul ăsta, din motive seminefrumoase, nu am putut ajunge la Alba Iulia. Însă, am încercat să contribui cumva la o albaiulizare a Chișinăului, alături de alți tineri români basarabeni. A fost frumos, mai frumos decât credeam că ar putea fi. Și chiar nu îi înțeleg pe cârcotașii care spun că organizarea a suferit din plin, mai ales la finalizare. Nu e adevărat. Deloc. Ăăăăăăă, bine, poate doar un pic. Poate un pic mai mult atunci când, stând în fața lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cineva ne îndemna să scandăm “Ridică-te, Ștefan, și vezi-ți feciorii” și când am realizat că promisa horă a unirii din Piața Marii Adunări Naționale se amână pentru la anul. Cârcotașilor ăstora o să le spun însă că dacă nu erau organizatorii nu trăiam emoționantul moment cu jurământul din fața Ambasadei României la Chișinău.

Întâmplarea a făcut să ne încheiem Marșul pornit de la Academia de Științe a Moldovei via Ambasada României la București în PMAN acolo unde a avut loc un concert prilejuit de lansarea Radio Chișinău. Mai frumos nici că se putea. Ocazie cu care am asistat la punerea în practică a ideii câștigătoare de la Şcoala de Cultură şi Afirmare Românească, cea cu fularele, împărțite în piață în veselie, dar neavând BPR, BeR sau AeR scris pe ele. Marcel și Călin pot confirma!

Nu am avut parte de prea mulți contestatari pe drum ca să nu spun că deloc. Doar rusoii pe care jurnaliștii care ne flancau i-au vânat cu disperare pentru a introduce o fărâmă se scandal cu alură de mică spectaculozitate în reportaje ulterioare. În rest, totul a fost calm și civilizat.

Ne-a părut rău să nu îi avem alături pe cei de la Mișcarea Național-Creștină care și-au văzut de marșul lor și care nu au găsit de cuviință să ni se alăture măcar în PMAN. Păcat. Nici reprezentanți oficiali ai vreunui partid politic nu am avut printre noi (nici măcar din cei înveterați, acuzați de KGBism ), chiar dacă ieri cei de la PL au depus flori la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, chiar dacă s-au luat la harță cu PCRM-iștii în Parlament de drag de Românie, chiar dacă Dorin Chirtoacă a înfrățit azi Chișinăul cu Alba Iulia… Iarăși, păcat. O Alba Iulia în care ai noștri și-au amintit de noi cu drag.

Mai multe imagini cu 1 decembrie la Alba Iulia pe infoprut.ro.

Ne vedem la anul, într-o Alba Iulia sau oricare alt oraș românesc albaiulizat de fiecare dintre noi.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!

Alte imagini cu 1 decembrie la Chișinău găsiți la Andrei.

Frânturi de marș.

John Onoje știe că Basarabia e Pământ Românesc.

Jurământul în fața Ambasadei României la Chișinău.

Imnul Radio Chișinău cântat de Taxi.

UPDATE: 1 decembrie la Bălți. Și aici.

UPDATE 2: 1 decembrie la Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc.

UPDATE 3: Video 1 decembrie Alba Iulia

UPDATE 4: Video 1 decembrie la Ungheni

UPDATE 5: Video 1 decembrie la Tulcea