Luna trecută prietena prietenei mele m-a rugat să-i fac invitație să vină „la România” să-și depună actele pentru cetățenie română. Rugămintea ei a fost oarecum îndreptățită – majoritatea basarabenilor își doresc redobândirea cetățeniei române. Mi-aduc aminte însă de ziua în care am depus eu actele la București. Erau acolo și persoane care abia dacă legau coerent două – trei cuvinte în limba română. Era o doamnă din Chișinău care avea „cetățenia” Republicii Moldovenești Nistrene, dar, după cum s-a exprimat chiar ea „ nici cea românească nu strică s-o ai”… Mă întreb în astfel de situații câți dintre noi, basarabenii, merităm cetățenia română? Și mai dureros este că știu o mulțime de studenți din Republica Moldova care au depus dosarul sau care deja au cetățenia română, dar se consideră moldoveni, diferiți de români. Pentru ce să ceri cetățenia unui stat dacă nu te identifici cu societatea respectivă?

Chiar dacă sunt născută în Basarabia îi disprețuiesc pe conaționalii mei care se dovedesc a fi niște ființe duale, mâncând din două farfurii, beneficiind de burse la universitățile românești, obținând cetățenia română, dar cărora, la o „pivă” le place să vorbească în rusește cu „pațanii”. Cred că sistemul de acordare a cetățeniilor este unul care are încă multe defecte. De ce nu se dă măcar un examen de competențe lingvistice? Știu, unora li se pare jignitor să dea un examen la limba maternă. Dar mai cred că cei care își cunosc limba, nu au de ce să se teamă pentru că vor dovedi că merită cetățenia română.

Nouă, basarabenilor, ne place mult postura de victime. Ne victimizăm că am fost ocupați de sovietici, că ni s-a luat cetățenia română, că ni s-a mutilat limba, că am fost trădați de România și lista poate continua.

Continuarea pe infoprut.ro.

P.S. Cam ceea ce spunem eu în articolul cu Basarabia Pământ Românofob.