Povestea Basarabiei, fiica limbii române
Povestea Basarabiei este asemanatoare cu cea a personajului orfan din basmele citite în copilărie. Datorită poziției umile pe care a avut-o periodic pe parcursul istoriei, o văd la categoria eroilor ignorați de cele mai multe ori, erou care mai apoi se dezvăluie a fi un personaj de o natură excepțională. Spre deosebire de acele basme, povestea Basarabiei este o poveste reală.
Dacă trecutul trebuie povestit, atunci scopul acestei povești este definirea adevărului istoric, cunoașterea și determinarea diferenței dintre binele și răul trăit de cei de dinaintea celor care ne-au adus pe noi pentru a povesti urmașilor noștri. Căci ăsta este scopul, și pentru a fi atins, unul din cei mai importanți scriitori ruși, Lev Tolstoi, ne spune printre rândurile sale că istoria pentru a fi înțeleasă trebuie analizată în ansamblu, orice eveniment este nevoie de studiat în corelație cu totalitatea acțiunilor, ce rezultă sau prezic acel eveniment, situate pe axa timpului. De aceea…
De la zidirea soarelui, căci așa începe povestea, destinul Basarabiei de a supravețui la răscrucea intereselor străine de dominație a transformat această palmă de pământ într-un teatru continuu de război. Cazacii, tătarii, rușii, turcii, polonii și restul invadatorilor străini au impus strămoșii noștri să stea la straja neamului zi și noapte. Strămoși care au zidit acel lanț defensiv din cetăți împotriva veneticilor de tot soiul: Hotin, ridicată de pe vremea înaintașilor lui Ștefan cel Mare; Soroca ce ținea piept tătarilor sau Tighina, a cărui ziduri stau de veghe la hotar până astăzi.
Continuarea pe Blog de Basarabia.
