Remus Cernea, The Green Knight, și Partidul “Alba ca Zăpada”
Remus Cernea, fostul preşedinte executiv al Partidului Verde, unul din cei 12 candidaţi la alegerile prezidenţiale 2009 (cunoscut ca şi candidatul cu mult păr şi fără cravată la preşedinţia României) și cel car le-a luat faţa foştilor contracandidaţi, Traian Băsescu şi Crin Antonescu (pe care i-a pârât prin noiembrie la CEDO), pe… Facebook, anunță lansarea unei noi formațiuni politice.
Evenimentul ar urma să aibă loc mâine, 3 octombrie, în Piața Universității, în zona statuii lui Iuliu Maniu, începând cu ora 12:00.
De pe remuscernea.ro citire:
Noua formaţiune politică va pune accentul în mod deosebit pe cunoaştere (educaţia şi cercetarea ştiinţifică fiind prioritare), sănătate, mediu, apărarea şi promovarea drepturilor omului, justiţie şi solidaritate socială, buna funcţionare a democraţiei, dezvoltarea economiei durabile.
Vom asuma inclusiv teme devenite tabu în politica românească precum drepturile minorităţilor naţionale sau religioase, separarea dintre stat şi biserică, drepturile persoanelor LGBT sau reprezentarea mult mai mare a femeilor în politică, lucruri care sunt parte integrantă a viziunii politice a Verzilor Europeni.
Printre participanţii la lansarea de duminică a acestei formaţiuni politice se numără jurnalistul şi ecologistul Liviu Mihaiu.
La baza noii formațiuni politice, al cărui nume de scenă massmediaticpamfletară este “Partidul Alba ca Zăpada” ar sta un anume “Grup de iniţiativă pentru constituirea unei noi formaţiuni politice”, (tautologia e din partea casei
), grup apărut pe 17 septembrie 2010, dată în care Remus Cernea și-ar fi anunțat demisia din Partidul Verde.

Am o nevagă impresie că totul se va dovedi un pârț mediatic, la fel ca cel în care același Cernea anunța că își dă foc pe 21 septembrie 2009 în fața sediului TVR, arzând în schimb, spre nedeliciul jurnaliștilor, o marionetă.

