Intro

Dacă titlul, nu doar lung, ci şi extrem de zornăitor, v-a stimulat cumva predispoziţia de inevitabil consum de teorie a conspiraţiei, în rândurile ce urmează o să vă dezamăgesc. Nu e deloc aşa.

Nu, masonii britanici, olandezi şi nemţi nu au pus miliard de la miliard pentru formarea unui grup de lobby destinat prevenirii apocalipsei sociale din ţările lor dragi cauzată, cum altfel, de invazia milioanelor de basarabeni cu cetăţenie română din viitorul apropiat. Chiar dacă “viitorul apropiat” a început în 2007, odată cu aderarea României la UE, iar “milioanele de basarabeni cu cetăţenie română” e un buhuhu electoral pentru unii şi ham-ham mediatic pentru alţii. Nu. S-au gândit că oricum nu mai au timp dacă tot au rămas luni numărate până când profeţia maya cu privire la sfârşitul lumii să se împlinească.

Aşa că, îmi cer scuze, în cele ce urmează ne vom îndepărta de tărâmurile conspiraţioniste şi vom intra, din păcate, pe cele ale realităţii, una extrem de supărătoare pentru cei care au pornit pe drumul (sau urmează să o facă) sinuos al redobândirii cetăţeniei române.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 63/1010

Începem cu un număr – 63. Cum spuneam mai sus, nu căutaţi simboluri ascunse şi decriptări revelatoare. E numărul unei ordonanţe de guvern adoptată pe 30 iunie 2010 şi publicată în Monitorul Oficial pe 2 iulie 2010. OUG 63/2010 vizează “modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare”. Să ne oprim un pic asupra începutului respectivei ordonanţe.

Avand in vedere necesitatea eficientizarii activitatii institutiilor publice locale si a imbunatatirii actului managerial in conditiile reducerii cheltuielilor bugetare locale, luand in considerare opiniile si recomandarile Fondului Monetar International, Comisiei Europene si ale Bancii Mondiale referitoare la cresterea disciplinei financiare, predictibilitatii si a transparentei executiei bugetare la nivelul unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, la diminuarea arieratelor inregistrate ca urmare a managementului financiar imprudent si la reducerea cheltuielilor bugetare ale unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, este necesara adoptarea unei politici de restrangere a cheltuielilor bugetare si de intarire a disciplinei financiare, astfel incat sa se reduca deficitele dintre veniturile si angajamentele legale de cheltuieli publice locale.

Arieratele bugetare inregistrate la nivelul unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se reflecta in deficitul bugetului general consolidat, conducand la cresterea acestuia.

In considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Evident, atunci când stai cu mâna întinsă la uşa Fondului Monetar Internaţional cerând un împrumut, “recomandările” acestuia au un caracter evident de “trebuie”. Trecând de la conotaţii la cifre concrete, practic, FMI-ul a cerut României reducerea cheltuielilor publice cu aproape 3.4 miliarde de euro. OUG este rezultatul acestei cereri, Guvernul cerând, la rându-i, administraţiilor publice locale reducerea de personal cu 53.432 de unităţi, ca să fim cinici. Personalul care trebuie disponibilizat provine, în mare parte, din rândul angajaţilor primăriilor (38 666), Poliţiei Comunitare (10. 696) şi de la Serviciul Evidenţei Populaţiei (4.070).

Ne apropiem uşor-uşor de punctul culminant. Răbdare.

Primăria Sectorului 1 din Bucureşti şi disponibilizările

Din cele 53.432 de posturi date afară, circa 5000 de angajaţi care au fost sau urmează să treacă prin ghilotina disponibilizării sunt persoane din aparatul administraţiei locale din Bucureşti. Cea mai afectată instituţie este Primăria Sectorului 1 acolo unde din cei circa 5000 per total pe Capitală, numărul disponibilizaţilor este de peste 1500 de angajaţi. Pentru comparaţie: Primăria Sectorului 2 – circa 120 de persoane, Primăria sectorului 3 – 37, Primăria Sectorului 6 – 800.

Situaţia a explodat săptămâna trecută atunci când câteva sute de angajaţi ai Administrației Domeniului Public, Primăria Sectorului 1, au protestat în Parcul Kiseleff, nemulţumiţi de faptul că își vor pierde locurile de muncă din cauza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63/2010. Conform noii organigrame a primăriei, la Administratia Domeniului Public din Sectorul 1 vor rămâne doar 100 de angajaţi din 770. Oamenii au fost într-atât de furioşi încât aproape l-au linşat pe unul din directorii de la Primăria Sectorului 1.

Andrei Chiliman, Primar Sector 1 Bucureşti:

Protestul din Parcul Kiseleff este efectul Ordonanței 63/2010 care obligă primarii, sub amenințarea sancțiunii penale, să dea afară oameni. Mii de angajați au fost trimiși în șomaj de către Guvernul Boc-Udrea, doar pentru a genera haos la nivel local nu numai în București, ci și în toată țara. Oameni cu venituri sub medie sunt astăzi șomeri doar pentru că Guvernul Boc-Udea a vrut acest lucru.

Pentru Sectorul 1, OUG 63/2010 se traduce prin concedierea forțelor de ordine, în condițiile în care infracționalitatea crește, prin concedierea muncitorilor ADP care se ocupă de întreținerea și îngrijirea spațiilor verzi din Sectorul 1, prin concedierea angajaților de la Evidența Persoanei care deservesc românii din diasporă etc.

Dincolo de atacurile la adresa Guvernului Emil Boc (e şi firesc, dl Chiliman fiind membru PNL) primarul Sectorului 1 aminteşte departamentul supus disponibilizării care ne interesează în mod direct – Direcţia Generală Publică de Evidenţă a Persoanelor Sector 1.

Din 33 au rămas 12

Acesta este rezultatul disponibilizării în cazul angajaţilor Direcţiei Generale Publice de Evidenţă a Persoanelor Sector 1.

Acum, ce legătură are redobândirea cetăţeniei române cu Direcţia Generală Publică de Evidenţă a Persoanele Sector 1 şi de ce îi afectează pe basarabeni şi nu numai reducerea numărului de angajaţi ai Direcţiei respective? Una extrem de directă.

Să o luăm cătinel, pe etape.

De la Oficiile Stării Civile din Republica Moldova/Ucraina la Direcţia Generală Publică de Evidenţă a Persoanele Sector 1

Procesul de redobândire a cetăţeniei române începe în Oficiile Stării Civile din Republica Moldova/Ucraina acolo unde mare parte din viitorii cetăţeni români merg pentru a-şi ridica duplicatele certificatelor de naştere/căsătorie/divorţ/deces. De foarte multe ori, pe lângă cozile extrem de lungi şi funcţionarii înăcriţi, unii au nenorocul să nu îşi găsească actele la arhiva raională/municipală şi să fie nevoiţi să meargă la Arhiva Naţională. Ăştia sunt norocoşii, pentru că alţii au nenorocul să descopere că în unele acte sunt Ana în altele Anna, Ciobanu în unele, Ceban şi Cioban în altele, născuţi în Lazovsk în unele, ca ulterior să apară născuţi în Sângerei, de fapt, etc. Există alţii şi mai nenorocoşi, cei care nu îşi găsesc actele nici la Arhiva raională/municipală, nici la cea naţională şi atunci trebuie să dea în judecată OSC (a nu se confunda cu OCS ) pentru eliberea duplicatelor.

Urmează vizita la notar pentru legalizarea actelor (traducere şi legalizare în cazul cetăţenilor ucraineni) şi întocmirea celor 3 declaraţii.

După timp, bani şi nervi cu OCS-urile, vine drumul la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie – fie la Bucureşti, fie la unul din cele 5 Birouri teritoriale de la Iaşi, Suceava, Galaţi, Cluj şi Timişoara. Ah, da, evident, după calvarul obţinerii vizei la Consulatele de la Chişinău/Cahul/Bălţi. Şi încă un “ah, da”, după ce fac rost de o invitaţie în România, pe căi, de cele mai multe ori, oculte, şi de la persoane de care nu au auzit în viaţa lor, invitaţii pentru care plătesc de la 10 la 25 de euro, deşi aceasta nu costă în mod normal mai mult de 5-6 euro.

Depusul dosarului de redobândire a cetăţeniei e şi el de nervi consumator (detalii aici), dar cum altfel, “funcţionari din toate tările uniţi-vă!”. Odată dosarul depus, se intră în aşteptare. Cam după 10-11 luni vine o scrisoare de la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti prin care viitorii cetăţeni români sunt invitaţi la jurământul de credinţă faţă de România. Asta dacă primiţi avizul pozitiv şi dacă dosarul era complet în momentul depunerii.

Urmează penultima parte a intinerarului de la român basarabean la cetăţean român. E exact partea relevantă pentru acest articol. În ziua în care are loc depunerea jurământului de credinţă, viitorul cetăţean român primeşte una bucată “Certificat de cetăţenie” pe care îl bagă în dosar alături de alte câteva acte şi merge la …Direcţia Generală Publică de Evidenţă a Persoanele Sector 1 pentru transcrierea certificatului de naştere.

5 luni de aşteptare pentru transcrierea certificatului de naştere

Spre deosebire de celelalte etape din procesul de redobândire a cetăţeniei române, depunerea dosarului pentru transcrierea certificatului de naştere are loc extrem de repede – cel mult 15-20 de minute. Ironia sorţii face însă ca eliberarea certificatului să durează în prezent, prin contrast, mai mult chiar decât analiza iniţială a dosarului de către cei de la ANC (3-4 luni). Evident, şi în acest caz există nedomni şi nedoamne care îşi oferă serviciile contra cost şi promit transcrieri în timp record de 2 luni, 2 luni ş-un pic. Unii dintre viitorii cetăţeni români, naivi sau grăbiţi (de cel mai multe ori şi una şi alta) se grăbesc să sară cu banul, deşi perioada este una şi aceeaşi, singura diferenţă fiind că dosarul de transcriere nu este depus personal şi se evită drumul tur-retur la Bucureşti.

Iniţial, perioada de aşteptare varia între 1 lună – 2 luni. Lucrurile s-au schimbat odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 36/2009 potrivit căreia:

Nu mai e nevoie de dovada reşedinţei sau a domiciliului în România, eliberată de Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în copie legalizată, pentru persoanele care se află în această situaţie (elevi, studenţi, salariaţi, oameni de afaceri etc.) pentru că potrivit Ordonanţei de Urgenţă 36/2009 persoanele care solicită redobândirea cetăţeniei române în condiţiile art. 10¹ (Rep. Moldova şi Ucraina), care au domiciliul sau reşedinţa în România, pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române la Direcţia cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, imediat după obţinerea dreptului de şedere, potrivit legii.

Odată anulată prevederea cu “4 ani staţi în România”, numărul celor care s-au îmbulzit în faţa sediului ANC a crescut considerabil. Logic şi normal, creşte şi perioada de aşteptare pentru certificatul de naştere românesc – 2 luni, 2 luni ş-un pic. Remodelând celebrul slogan publicitar Schwarzkopf, creşte numărul celor care depun dosare pentru transcriere, numărul angajaţilor rămâne acelaşi.

A urmat deschiderea celor 5 Birouri teritoriale ale ANC la Iaşi, Suceava, Galaţi, Cluj şi Timişoara. Deschiderea celor 5 Birouri este completată de un alt pas în facilitarea procesului de redobândire a cetăţeniei române -  basarabenii pot depune dosarele la aceste birouri chiar dacă nu au un permis de şedere pe teritoriul României. Creşte numărul celor care depun dosare la ANC, inevitabil, sare în sus şi perioada de aşteptare pentru certificatul de naştere românesc – 2 luni ş-un pic – 3 luni. Creşte numărul celor care depun dosare pentru transcriere, numărul angajaţilor rămâne acelaşi.

La câteva luni după, vine şi deschiderea oficială a Consulatelor României la Cahul şi Bălţi. Impactul? Simplu – vize mai multe şi oarecum mai uşor obţinute, basarabeni mai mulţi care să depună dosarele la Bucureşti sau la unul din cel 5 Birouri teritoriale ale ANC. Perioada de aşteptare pentru certificatul de naştere românesc – 3 luni ş-un pic. Creşte numărul celor care depun dosare pentru transcriere, numărul angajaţilor rămâne acelaşi.

Lovitura de graţie a venit însă odată cu disponibilizările din administraţiile publice locale. Aşa cum spuneam mai sus, din cei 33 de angajaţi ai Direcţiei Generale Publice de Evidenţă a Persoanelor Sector 1 au rămas 12. Calculul e unul răvăşitor de simplu. Dacă în regim de 33 de persoane aplecate asupra dosarelor transcrierea dura peste 3 luni, în regim de 12 persoane aceasta sare de 5 luni. De exemplu, lista celor programaţi să ridice certificatele de naştere este deja plină până pe 22 septembrie şi noi suntem în 24 august. Practic, cei care depun astăzi dosarul, au în faţa lor oameni care au depus dosarele în aprilie-mai 2010. Am întrebat la registratura Direcţiei Generale Publice de Evidenţă a Persoanelor Sector 1 care este numărul de ordine al dosarului care a fost soluţionat şi în urma căruia va fi eliberat certificatul de naştere transcris pe 22 septembrie – 71.326. Or, numărulu dosarelor depuse în mai încep cu 80.000! Aşadar, există reale şanse ca în viitorul apropiat perioada de aşteptare să treacă de 6 luni dacă numărul angajaţilor rămâne acelaşi. Creşte numărul celor care depun dosare pentru transcriere, numărul angajaţilor scade.

Monument de ipocrizie a autorităţilor româneşti

Cei care ar fi tentaţi să sară la gâtul angajaţilor nesimţiţi de la Direcţia Generală Publică de Evidenţă a Persoanelor Sector 1 ar face-o din prostie, neştiind că angajaţii Direcţiei au arondate nu o maternitate, ci câteva (!) şi că, în plus, tot aici vin românii de prin Italii, Spanii, Portugalii şi alte minuni pentru transcrierea actelor. Deci, volumul de lucru e imens.

Tocmai de aceea, reducerea numărului angajaţilor acestei Direcţii este un adevărat monument de ipocrizie a autorităţilor româneşti care, pe de-o parte, facilitează procesul de redobândire a cetăţeniei române eliminând anumite prevederi şi deschizând Birouri teritoriale pentru ANC, iar pe de alta anulează efectele acestor măsuri micşorând numărul celor care, practic, încheie procesul (ultimul pas, obţinerea cărţii de identitate/paşaportului, e floare la ureche).

Revenim la OUG 63/2010. Din care extragem următoarele:

PROCEDURA DE STABILIRE a numarului maxim de posturi ce pot fi incadrate la nivelul unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, cu exceptia celor din cadrul capitolelor bugetare “Invatamant” si “Asigurari si asistenta sociala”, finantate din bugetele locale, precum si din capitolul bugetar “Sanatate”, indiferent de sursa de finantare:

1. Numarul maxim al posturilor corespunzator fiecarei unitati/subdiviziuni administrativ-teritoriale, cu exceptia posturilor aferente functionarii serviciului public comunitar local de evidenta a persoanelor, politiei comunitare si pazei obiectivelor de interes judetean, dupa caz, se stabileste prin raportarea la media numarului locuitorilor aferenta, prevazuta in Tabelul 2.

Adică raportul populaţie/număr de funcţionari este irelevant pentru buna funcţionare a unui serviciu de evidenţă a populaţiei. Râsu’-plânsu’, nu alta!

Procesul de redobândire a cetăţeniei române – 16-18 luni

În atare condiţii, facilitarea procesului de redobândire a cetăţeniei române operată de autorităţile româneşte în ultimii 2 ani, coroborată cu măsurile anticriză, recte reducerea drastică a numărului de angajaţi ai Direcţiei Generale Publice de Evidenţă a Persoanelor Sector 1 Bucureşti, face ca perioada de aşteptare să dureze mai mult decât dura acum un an.

Lucru care mă face să revin aspura calculelor de aici şi aici şi să constat că eram al naibii de optimist când vorbeam de 15 luni ca durată a obţinerii unei cărţi de identitate/unui paşaport made in Ro.

Basarabia Pământ Românesc? Pe naiba!

Indiscutabil, subiectul redobândirii cetăţeniei române este unul mai mult decât sensibil pentru basarabenii din Republica Moldova. Dincolo de sensibilitate însă, există, aşa cum spuneam mai sus, mânia născută din ipocrizia autorităţilor române care administreaza acest proces. Lipsa unui elementar examen de cultură şi civilizaţie românească, lipsa unei cadru care să constate cunoaşterea limbii române în cazul unui viitor cetăţean român face să se ajungă la situaţii de genul Ia rumân i ni gavariu po rumânski!.

Cred că una din cele mai umilitoare senzaţii trăite vreodată a fost cea în care stăteam la coada Consulatului României la Chişinău pentru a-mi deschide viza ca să pot ajunge la Bucureşti să susţin nişte examene, în timp ce alături, nişte rusoi sadea, scăldându-se în impertinenţă şi sfidare, aşteptau să intre în audienţă la Consul, fluturând ostentativ cărţi de identitate româneşti (nu paşapoarte!) în faţa unui angajat al respectivei reprezentanţe diplomatice.

Nu sunt un susţinător al ideii de acordare în masă a cetăţeniei române basarabenilor. Nici pe departe. Basarabia e Pământ Românesc doar aşa, de sărbători, şi nici atunci nu peste tot. Doamne fereşte să vă audă careva spunând asta prin raioanele din nordul republicii şi prin Bălţi în mod special, acolo unde societatea musteşte fie a moldovenism împăciuitor, fie a pankremlinism biciuitor.

Procentul românofobilor din Republica Moldova e mai mult decât impunător (nu mai vorbesc de Ucraina). Procentul românofililor care nu condiţionează dragostea faţă de tot ce e românesc cu vize acordate gratis, cu cetăţenie română cât-mai-repede-şi-cât-mai-mult (interesant e, de exemplu, că din cele 800 de comentarii la articolul cu redobândirea cetăţeniei române peste 70% din cei care mi-au adresat diverse întrebări aveau adresele de e-mail de genul xyz@rambler.ru, xyz@mail.ru, xyz@list.ru), cu burse din partea Ministerului Educaţiei etc. e unul infim. Până şi conducerile organizaţiilor de basarabeni din România sunt toate interesate de favoruri şi câştiguri de ordin personal, implicându-se fără sfială în campanii electorale doar-doar vor rupe pe viitor un pot mai mare pentru organizarea de festivaluri şi party-uri care să confirme percepţia generală de băutori înrăiţi pentru basarabeni.

E suficient să urmăreşti reacţia procentului majoritar al basarabenilor odată ce trec de vama românească (sau chiar înainte de vamă) pentru a realiza cât de greu îşi pot stăpâni pornirile românofobe. Comentariile negative ale acestora cu privire la absolut orice văd/aud sunt pe cât de numeroase pe atât de penibile, ţinând cont că vin dintr-o ţară cunoscută pentru poziţiile de top la nivel de sărăcie, ca ultim bastion de imbecilitate politică transpus în susţinere masivă pentru un partid comunist şi ca sursă sigură şi ieftină de prostituate, transplanturi şi forţă de muncă hyperieftină pentru Occident. Dar frustrarea nu are margini şi cuvintele de bine la adresa “romicilor”/”ţâganilor”/”fraţâlor” curg gârlă.

Partea proastă e că unii dintre aceştia, confruntaţi cu ridiculizarea din partea românilor, iscată din cauza accentului, a vestimentaţiei, a agramatismelor, a lipsei crase de maniere, devin mai românofobi decât erau. Nici chiar unii dintre basarabenii care rămân să locuiască în România nu ajung vreodată să scape de necesitatea recurgerii la rusă sau la o moldo-rusă plină de jargoane ruseşti moldovenizate pentru a-şi crea, cred ei, o aură de special, rupt de comunul din jur, extaziaţi de reacţiile pline de ochi bulbucaţi ai celor din preajmă.

Cine crede carecumva că gradul de românofobie scade odată ce aceştia obţin cetăţenia română greşeşte cumplit. Dimpotrivă, în cazul unora, deşi inexplicabil, acesta pare chiar să crească, ei plângându-se de fiecare dată când au ocazia de chinurile redobândirii cetăţeniei române, exagerându-le cu nesimţire şi bună-ştiinţă în acelaşi timp.

Sunt de-a dreptul amuzanţi şi aşa-zişii românofili îndârjiţi din Basarabia pe ale căror profiluri de Facebook, de exemplu, ajungi să regăseşti uneori mai multe link-uri spre site-uri ruseşti sau clipuri video cu muzică rusească decât românească. Nu, nu cred în separarea culturii de acţiunile politicului. E o teză falsă. Atât timp cât tot ceea ce a respirat şi a gândit ruseşte a cauzat doar rău poporului din care faci parte nu are cum să îţi facă plăcere muzica/literatura/arta produsă de reprezentanţii acelei surse de rele pe care alegi să o promovezi. Nu există altă opţiune decât rusofob până la capăt. Compromisul e doar o preacurvie acoperită de ideea corectitudinii politice.

Până şi ideea Unirii este prezentată de cei mai mulţi ca o cale de compromis, aşa cum remarcă şi analistul politic Nicolae Negru într-un articol din Jurnal de Chişinău în care vorbeşte despre “unionismul utilitar” – Unirea cu România de dragul intrării în UE. Idee vehiculată inclusiv în campania pentru Referendumul republican constituţional din 5 septembrie de Vitalia Pavlicenco, liderul PNL din Moldova, care cheamă la unire printr-un spot electoral în …rusă. Dacă nici ăsta nu e cinism şi compromis de înaltă clasă atunci nu mai ştiu ce e. Ba da, ştiu ce e, e marketing politic prost gândit cu alocare de resurse spre grupuri-ţintă care nu te vor vota niciodată.

De faptul că în Republica Moldova compromisul e un adevărat status-quo la nivel de societate ne-am convins recent cu ocazia unei declaraţii a preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu care afirma că Alianţa pentru Integrare Europeană (formată din PL, PLDM, PD şi AMN) aflată la guvernare ar trebui să vină cu un singur candidat la prezidenţiale – liderul Partidului Democrat, Marian Lupu. Acelaşi Lupu care a declarat că membrii Grupului Ilaşcu, pe care Ghimpu îi decorase cu Ordinul Republicii (cea mai mare distincţie de stat din Republica Moldova), sunt criminali. Şi asta e doar una din multiplele salivări obediente şi poclonuri până dincolo de brâu înspre Kremlin ale lui Lupu.

Ieri s-a destrămat mitul “Mihai Ghimpu om politic idealist”. Este evident că declaraţia lui Ghimpu nu e decât o prefaţă a eventualelor înţelegeri electorale (precum cea cu “eu te ajut să ieşi preşedinte de ţară, tu mă ajuţi să rămân preşedinte de parlament”), dar şi invitaţia la noi ofertări. O să ne convingem o dată în plus după referendumul din 5 septembrie atunci când alegerile prezidenţiale ce îi vor urma vor fi câştigate de un om pentru care românismul nu înseamnă nimic.

România trebuie să renunţe la acordarea în masă a cetăţeniei române basarabenilor

Acordarea în masă a cetăţeniei române basarabenilor este o greşeală pentru că pune un semn de egalitate între basarabenii care simt româneşte cu basarabenii care nu au avut şi nu vor avea vreodată interes pentru trecutul, prezentul şi viitorul României; semn de egalitate între basarabenii care au stat ani buni în România/vor rămâne aici de acum încolo şi basarabenii care îşi iau paşaport doar pentru a ajunge la spălat cururi şi clădit cărămizi prin Spanii, Italii şi Portugalii; semn de egalitate între basarabenii mândri că sunt români şi basarabenii rusofoni/rusofili până la moarte şi dincolo de ea.

Cred că introducerea unui examen pentru verificarea minimelor cunoştinţe de civilizaţie, cultură şi de ce nu, Constituţie, este imperios necesar. Mai cred că este necesară revenirea la condiţionarea acordării cetăţeniei române de un anumit număr de ani staţi pe teritoriul României.

Toate astea însă nu înainte de rezolvarea situaţiei absolut ilogice de la Direcţia Generală Publică de Evidenţă a Persoanelor Sector 1 Bucureşti, situaţie care a cauzat minitragedii: părinţii care au trebuit să îşi lase copilul în ţară pentru că acesta nu avea certificat de naştere, persoane care urmau să fie supuse unor tratamente medicale în străinătate şi nu puteau pleca din cauza actelor pentru a căror perfectare aveau nevoie de certificat de naştere etc.

Sunt pesimist însă şi cred că se va continua pe ideea facilitării procesului de redobândire a cetăţeniei române (încă un pas făcut săptămâna trecută) şi asta chiar dacă nu există un scop clar şi bine definit al acordării în masă a cetăţeniei române basarabenilor. Unirea? Să fim serioşi. Dacă vă aude nea’ Putin expulzează întreaga Ambasadă nu doar spioni prinşi în direct la TV, cu alură de recuperatori, alde Grecu. Asta doar dacă nu cumva Kremlinul acceptă trocul Transnistria pe post de Kaliningrad 2 în schimbul renunţării la Basarabia. Puţin probabil însă. Oricum, majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova, după ani şi ani de îndoctrinări sistematizate, tremură şi fuge ca dracul de tămâie când aude de unire. Sondaje de acest gen sunt doar frumoase amăgiri, dat fiind faptul că este online (mai ales pe blogul lui Victor Roncea al cărui target de cititori e prounire), arie de activitate încă indisponibilă majorităţii moldovenilor, în mod special păturii în vârstă, reprezentanţii căreia vor muri aşa cum s-au născut – homo sovieticus.

Din păcate, continuăm să suferim de idealism acut şi dăm cu piciorul într-un pragmatism absolut necesar în vremuri de criză. Ah, uitasem de subtilităţile de ordin electoral. Aşa da. Băsescu ştia de la bun început. Curat murdar, mon cher, curat murdar!