Comitetului ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale va examina subiectul discriminării maghiarilor din România. WTF?
După excrementele vărsate pe orificiul bucal cu riduri cretinoid-europarlamentare ale lui Laszlo Tokes, care a redenunţat românizarea din Secuime, faptul că pe agenda celei de-a 77-a Sesiuni a Comitetului ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale se va afla şi Discriminarea împotriva minorităţii naţionale maghiare în România nu poate să nu trezească noi valuri de “uatăfacuri”.

Primii care au reacţionat sunt reprezentanţii Consiliului Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş. Potrivit acestora documentul întocmit de Asociaţia Pro Regio Siculorum (Antal Árpád), Comitetul de Iniţiativa Bolyai (Dr. Péter Hantz) şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (Zsolt Sziláyi) vădeşte caracterul mincinos menit să aducă o gravă atingere credibilităţii României.
Documentul denaturează, într-un mod grosolan, realităţile privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din România, realităţi care depăşesc standardele europene şi internaţionale în materie.
Faptul că printre semnatarii documentului menţionat (document disponibil pe site-ul Romanian Global News) sunt şi lideri ai UDMR denotă că formaţiunea etnică maghiară care guvernează România nu este străină de acest demers îndreptat împotriva statului român. Aceasta impune ca Preşedintele României şi Prim ministrul Guvernului român să solicite UDMR-ului, sub sancţiunea scoaterii de la guvernare, să-şi clarifice poziţia în această problemă gravă. Este încă un prilej pentru persoanele care ocupă funcţii de autoritate în statul român să probeze responsabilităţile constituţionale ce le revin, iar pentru UDMR loialitatea faţă de România.
Solicităm Ministerului Afacerilor Externe să prevină intoxicarea organismelor internaţionale, prin acest demers mincinos, prin prezentarea, în spiritul adevărului, a unei poziţii ferme şi argumentate a statului român şi să informeze opinia publică cu privire la rezultatul dezbaterilor.
Reamintind că, în data de 14 august 2010, în programul celei de a X-a ediţii a Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului vor fi dezbătute temele Problematica comunităţilor româneşti din ţară care trăiesc în medii multietnice şi pluriconfesionale în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş; Ce fac autorităţile locale? Ce face statul român? Segregarea etnică factor de instabilitate. Problematica romano-catolicilor din Moldova. Este identitatea o marfă? În folosul cui?, invităm şi pe această cale reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale şi ai Guvernului României să-şi exprime punctele de vedere faţă de aceste probleme prioritare ale societăţii româneşti.
Având în vedere că prin acest nou demers se urmăreşte internaţionalizarea falsei teme a discriminării maghiarilor din România şi denigrarea statului român cerem partidelor politice, societăţii civile şi mass-mediei să devoaleze falsitatea şi reaua credinţă a iniţiatorilor raportului.
Aşa cum spuneam anterior, gesturile de sfidare ale românismului/românofonilor din partea comunităţii maghiare au fost şi sunt în continuare numeroase. Dacă aş avea un pic din paranoia marca Vadim Tudor aş vorbi despre atentat la statalitate, dar, vezi Doamne, suntem civilizaţi şi ne scăldăm în valuri de corectitudine politică aduse peste noi cu intermitenţe de digul unei Uniuni Europene extrem de civilzante.
Partea proastă e că sfidarea nu se limitează la “nem tudom”-uri aflate la ordinea zilei în localităţi majoritar ungureşti (în unele dintre care inscripţiile oficiale deseori cedează în faţa ideii “bilingvismului de compromis”, fiind afişate doar în maghiară!), avem parte şi de tot mai numeroase declaraţii deşucheate ale liderilor comunităţii maghiare (Marko Bela despre românii handicapaţi) şi ne sunt servite mostre de masochism identitar din partea românilor înşişi (Caz fără precedent în istoria alegerilor prezidenţiale din România).
Însă, toate acestea pălesc în comparaţie cu “examinarea de către un for al Organizaţiei Naţiunilor Unite a unui document cu privire la Discriminarea împotriva minorităţii naţionale maghiare în România”. E mult prea mult. Oare nu e cumva suficient de mult încât să avem parte nu doar de o reacţie de protest din partea societăţii civile? Pardon, a unei părţi a societăţii civile.
[ IMG: Jo Peattie ]
UPDATE: Şi dacă nu era suficient, poftim, luaţi de-aici!
1. Ungurii se antreneaza pentru autonomie pe banii Romaniei. Tinerii EMO maghiari invata cum sa ia bataie de la “tiganii de romani” intr-o “tabara militara” platita de CJ Harghita – Link;
2. Bogdan Diaconu, vicepreşedinte PC: “Cerem autorităţilor să-l declare pe europarlamentarul Jobbik Szegedi Csanad persona non-grata în România”
Instigarea la ieşirea în stradă a secuilor pentru autonomie, venită din partea eurodeputatului maghiar Jobbik Szegedi Csanad, creează un precedent periculos. Cine este acest partid Jobbik să vină să dea lecţii României ce are de făcut? Denumirea partidului Jobbik aminteşte de un personaj din Războiul Stelelor, Jabba, căruia i se aseamănă ca lăcomie. Dacă politicienii unguri vor o parte din România, trebuie să nu uite că, la fel ca şi în urmă cu secole, când au năvălit pe aceste meleaguri ca nişte barbari, acest pământ le aparţine românilor.
Cerem autorităţilor române să nu mai asiste pasive la incitările la dezmembrarea României şi să-l declare pe europarlamentarul Jobbik Szegedi Csanad persona non-grata în România. De asemenea, considerăm că deschiderea de filiale Jobbik în România pentru a susţine autonomia unei părţi din Transilvania este un afront deschis adus Constituţiei statului român şi cerem de aceea ca activitatea acestei formaţiuni politice să fie interzisă pe teritoriul românesc.
UPDATE 11 august 2010: Harta României fără Transilvania, într-un ziar din Ungaria
Ziarul partidul extremist maghiar Jobbik, Barikad, a publicat harta României de la 1914, când Transilvania era anexată Ungariei. Fotografia însoţeşte un articol critic la adresa parlamentarul român Bogdan Diaconu considerat şovin, antimaghiar şi extremist.
Diaconu le-a cerut autoritităţilor statului să-l declare pe Szegedi Csanad, europarlamentar al formaţiunii de extremă dreapta Jobbik din Ungaria, persona non-grata în România.
Motivul – europarlamentarul susţine că etnicii maghiari ar trebui să iasă în stradă ca să obţină autonomie.
Bogdan Diaconu a spus că materialul este un atac grav la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale unui stat membru al Uniunii Europene şi că va cere explicaţii autorităţilor ungare şi celor de la UE – Link
UPDATE 12 august 2010: Reacţie din partea PNŢCD
Raportul denigrator prezentat Comitetului Organizatiei Natiunilor Unite pentru Eliminarea Discriminarii Rasiale de catre persoane ce au legaturi strânse cu UDMR este o dovada de lipsa de viziune si de luciditate în analiza realitatilor palpabile ale democratiei românesti. Antrenarea unui întreg grup etnic în rafuieli personale ale unora sau altora dintre liderii UDMR este neproductiva si nu are rolul de a contribui la un climat de întelegere si convietuire pasnica între grupurile etnice din Transilvania.
Consideram ca UDMR are un discurs duplicitar: pe de o parte se afla la cârma României prin prezenta în guvern si plapânda majoritate parlamentara, pe de alta parte anumiti lideri ai acestei grupari se straduiesc sa sadeasca neîntelegere si ura între grupurile etnice apartinând natiunii române. Tolerarea de catre PDL a unui asemenea comportament antinational în sânul arcului guvernamental este o dovada în plus a lipsei de demnitate si viziune politica, demonstrând pe deplin faptul ca acesta nu este un partid, ci o adunatura de oportunisti care tin cu dintii de guvernare, cu orice pret si în pofida tuturor evidentelor lipsei unui proiect national viabil.
Prin acest ‘raport din umbra’ prezentat Comitetului ONU, UDMR loveste în institutii publice care au fost date drept exemplu de management de succes al diversitatii culturale si lingvistice în spatiul european. Universitatea ‘Babes-Bolyai’ este un astfel de model de succes, iar o simpla comparatie din aceasta perspectiva cu celelalte Universitati clujene este mai mult decât graitore. O analiza a raportarii universitatilor clujene la multiculturalismul transilvanean poate fi facuta prin simpla accesare a paginilor web a acestor institutii. Nici Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, nici Universitatea de Medicina si Farmacie ‘Iuliu Hatieganu’ din Cluj-Napoca, nici Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca, nici alte universitati clujene nu raspund realitatii multiculturale transilvanene prin organigrama sau planuri de învatamânt în aceeasi masura ca Universitatea ‘Babes-Bolyai’.
Consideram ca perpetua framântare pseudo-nationala a liderilor UDMR nu deriva din dorinta sincera de emancipare a natiunii române prin toate grupurile sale etnice componente, ci din frustrarea lipsei controlului politic asupra depozitarilor zestrei multiculturale transilvanene. Astfel de abordari anacronice nu fac decât sa fixeze false puncte pe ordinea de zi a românilor, amânând mereu transformarea profunda si ireversibila a României – Link.


Comentariu scris de Prima reacţie politică la absurdul raport cu privire la Discriminarea maghiarilor din România | INconstantIN's INternet pe 10 August 2010:
[...] al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, prima reacţie politică la absurdul raport cu privire la Discriminarea împotriva minorităţii naţionale maghiare în Români… care urmează a fi discutat în cadrul celei de-a 77-a Sesiuni a Comitetului ONU pentru Eliminarea [...]
Comentariu scris de Catavencu – KGB mana in mana cu agentul Tokes impotriva romanilor din Harghita, Covasna si Basarabia. DOCUMENT: DOCUMENT: Raportul mincinos de la Geneva al extremistilor maghiari privind “discriminarea” lor in Romania | Victor Roncea Blo pe 10 August 2010:
[...] al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, prima reacţie politică la absurdul raport cu privire la Discriminarea împotriva minorităţii naţionale maghiare în Români… care urmează a fi discutat în cadrul celei de-a 77-a Sesiuni a Comitetului ONU pentru Eliminarea [...]
Comentariu scris de Sclavii lui Vintu de la Catavencu-KGB mana in mana cu agentul Tokes impotriva romanilor din Harghita, Covasna si Basarabia. DOCUMENT: Raportul mincinos de la Geneva al extremistilor maghiari privind “discriminarea” lor in Romania | Anunturi Stiri Revi pe 12 August 2010:
[...] al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, prima reacţie politică la absurdul raport cu privire la Discriminarea împotriva minorităţii naţionale maghiare în Români… care urmează a fi discutat în cadrul celei de-a 77-a Sesiuni a Comitetului ONU pentru Eliminarea [...]
Comentariu scris de Paul-Sorin Tiţa pe 12 August 2010:
Mulţumesc pentru preluarea comunicatului de presă al PNŢCD.
Comentariu scris de INconstantIN pe 12 August 2010:
Mulţumesc pentru reacţie.
Comentariu scris de miu69 pe 2 Noiembrie 2010:
sunt roman si locuiesc intr-o zona unde predomina rromii ,de cate ori am avut probleme cu aceste prs politia nu a avut ce le face ptr ca sareau in sus sustinand ca sunt discriminati din cauza etniei.noua romanilor din aceste zone cine ne apara ,noi nu suntem discriminati?