Demisie în PNL

Senatorul de Brăila (potrivit listei de senatori şi deputaţi) Constantin Sever Cibu şi-a dat demisia din PNL navingând înspre UNPR.

În exclusivitate pentru Infobraila.ro, Cibu a explicat plecarea-i din partidul condus de Crin Antonescu:

Nu ma mai regasesc in acest partid, in conditiile in care am fost tratat cu indiferenta de conducerea acestuia. De altfel, asa sunt tratati mai toti parlamentarii liberali, lucru care ii nemultumeste intr-o foarte mare masura. Nu exista comunicare intre presedinte si parlamentari, iar aceasta s-a vazut, in cazul meu, in dese randuri. Acum cateva minute am semnat adeziunea la UNPR, in prezenta presedintelui Gabriel Oprea, nu a oricui. Mai mult, sunt http://www.cdep.ro/parlamentari/l2008/Cibu_Constantin-Sever.jpgfoarte suparat ca motiunea de cenzura initiata de PSD nu a trecut din cauza a doar catorva voturi, pe care PNL ar fi trebuit sa le aiba, daca exista preocupare din partea conducerii centrale a partidului pentru oprirea plecarii de parlamentari. Nu s-a intamplat asa ceva, ba dimpotriva, am fost tratati cu indiferenta. La fel s-a intamplat si in cazul esecului votarii domnului Melescanu la Curtea Constitutionala, cand iarasi cateva voturi au contat enorm. In conditiile in care lucreaza conducerea PNL cu parlamentarii, in special al modului in care colaboreaza secretarul genaral cu acestia, era evident ca locul meu nu mai era aici.

Fostilor mei colegi le doresc succes, iar acelora care doresc sa lucreze cu adevarat pentru interesul national si, extrapoland, pentru cel local ii indemn sa vina alaturi de mine

Fost primar al municipiului Brăila, în perioada 2004-2008, Constantin Sever Cibu a fost ales senator în colegiul uninominal 2 din Circumscripţia electorală nr. 9 Brăila şi este vicepreşedintele Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului.

Partea frumoasă e că dl Constantin Sever Cibu nu va fi un simplu membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, conducerea centrală a partidului promiţându-i o funcţie de şef de departament, echivalentul poziţiei de vicepreşedinte la nivel naţional.

În decembrie 2009, deputatul PNL de Neamţ, Emil Bostan, şi-a dat şi el demisia din PNL anunţând afilierea la grupul independenţilor, tatăl şi muma UNPR-ului de astăzi.

[ IMG: cdep.ro ]

   

6 comentarii până în acest moment. »

  1. [...] valurile de demisii din PNL şi PSD de la sfârşitul lui 2009-începutul lui 2010 (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8) pragurile mici din sondaje ar putea rezulta în cascade serioase de demisii [...]

  2. [...] anterior, după valurile de demisii din PNL şi PSD de la sfârşitul lui 2009-începutul lui 2010 (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8) pragurile mici din sondaje ale lui august 2010 ar putea rezulta în cascade [...]

  3. [...] deja, după valurile de demisii din PNL şi PSD de la sfârşitul lui 2009-începutul lui 2010 (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8) pragurile mici din sondaje din ultimele lui ale lui 2010, cărora li s-au [...]

  4. [...] sfârşitul lui 2009-începutul lui 2010 ( îi lăsă nenominalizaţi, nu merită mai mult – 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8), astăzi, avem parte de o nouă demisie din [...]

  5. [...] la sfârşitul lui 2009-începutul lui 2010 ( îi lăsă nenominalizaţi, nu merită mai mult – 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8) şi două mai recente (Marian Săniuţă şi Aristide Roibu) hora demisiilor [...]

  6. [...] PNL, cel care le-au servit până acum lui Oprea and Co. doar o singură notabilă figură – Constantin Sever Cibu. 4 primari din judeţul Hunedoara şi-au anunţat oficial astăzi decizia de a candida din partea [...]

Tu cum comentezi? Lasă un comentariu după bip!

    IMPORTANT: Să nu vă fie cu bănat, dar apariţia comentariului Dvs. extrem de     pertinent ar putea fi întarziată de sistemul de cache.