28 iunie – Zi a ocupaţiei sovietice
În fiecare an, pe 28 iunie, în Republica Moldova vor fi comemorate victimele regimului totalitar comunist, în conformitate cu decretul semnat pe 24 iunie curent de preşedintele interimar al RM, Mihai Ghimpu. Prin acest document, 28 iunie 1940 a fost declarată zi a ocupaţiei sovietice.
Potrivit decretului, în această zi, drapelele vor fi coborâte în bernă, vor fi organizate depuneri de flori, iar la ora 10:00 va fi păstrat un moment de reculegere. Mai mult, în şcoli şi tabere va fi organizată o oră a memoriei, iar autorităţile locale urmează să instaleze un monument în memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului totalitar comunist. Până când primăria va găsi bani pentru instalarea monumentului, în 2010, la 28 iunie, autorităţile locale vor instala provizoriu o piatră comemorativă în faţa clădirii guvernului.
În această ordine de idei, se recomandă redacţiilor publicaţiilor periodice, agenţiilor de presă, posturilor de radio şi de televiziune să ţină cont de specificul zilei de 28 iunie la editarea numerelor curente ale publicaţiilor, la difuzarea informaţiilor şi la formarea programelor din această zi.
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, va depune, astăzi, flori la piatra comemorativa în memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului totalitar comunist, care a fost instalată în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Premierul Vlad Filat va face acelaşi lucru, însă, la piatra de temelie a monumentul victimelor deportărilor din regiunea Gării feroviare din Chişinău.
28 iunie 1940 – Începutul Calvarului
Pierderi umane ale Basarabiei sub ocupația sovietică
P.S.
Pe mine evreii nu au cum sa ma culpabilizeze cu Holocaustul ale carui victime au fost ei – altcandva, cronologic dupa Holocaustul nostru – provocat si de ei. Nu sunt german, nici francez, nici ungur, sa tremur de fiecare data cand un evreu se incrunta la mine. Sunt roman basarabean si am fost, cu intreaga familie a mea, cu neam de neamul meu de romani abandonati in iunie 1940 rusilor, ca toti basarabenii, bucovinenii, hertenii, victima a bolsevicilor, dintre care o buna parte: evrei.
Incepand din 28 iunie 1940 noi, romanii am fost victime ale strainilor-vanzatorilor, pe pamantul nostru, cotropit: ne-au haituit, ne-au terorizat, ne-au jefuit, ne-au infometat, ne-au ars cartile, ne-au lasat fara parinti, ne-au deportat – cand nu ne-au asasinat – ei, bolsevicii rusi, cu slugile lor credincioase: evreii.
Asadar: nu eu sunt dator, primul, sa raspund la acuzatiile de “antisemitism”, de masacrare a lor, ei sa raspunda intai la acuzatiile noastre, doar este limpede ca Holocaustul Rosu pus la cale si de ei a inceput pentru noi, romanii, cu un an mai devreme decat al lor: la 28 iunie 1940. Iar al nostru nu s-a incheiat nici azi.
Paul Goma
UPDATE: UNIUNEA SCRIITORILOR DIN MOLDOVA, FUNDAŢIA FORUMUL EUROPEAN PENTRU ISTORIE ŞI CULTURĂ, ASOCIAŢIA ISTORICILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA şi LIGA CULTURALĂ PENTRU UNITATEA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI organizează azi la Chişinău manifestări cu genericul “28 iunie 1940: drama românilor din Basarabia şi Nordul Bucovinei”.
Ora 8.00
Serviciu divin de comemorare a victimelor regimului totalitar comunist de ocupaţie
Biserica Sfânta Teodora de la Sihla, str. Puşkin, nr. 20
Ora 9.00
Depuneri de flori la stela Pan Halippa (bd. Pan Halippa, nr.2) şi la busturile scriitorilor Constantin Stere şi Alexei Mateevici.
Aleea Clasicilor Literaturii Române, Grădina publică Ştefan cel Mare şi Sfânt
Ora 11.00
Holul Mare al Casei scriitorilor (str. 31 August 1989, nr. 98)
Vernisarea expoziţiei de carte Numai umbra spinului…
Simpozion: 28 IUNIE 1940: DRAMA ROMÂNILOR DIN BASARABIA ŞI NORDUL BUCOVINEI
Moderator: Valeriu Matei
Cuvânt de salut: prof. Ion Negrei, viceprim-ministru; acad. Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova
Comunicări: acad. Alexandru Moşanu, dr.prof. Ioan Scurtu, dr.prof Gheorghe Buzatu, dr.prof Victor Crăciun, dr.prof Ion Şişcanu, dr.prof Nicolae Enciu, dr.prof. Mihai Retegan, dr.conf. Gheorghe Cojocaru
Dezbateri cu participarea: acad. Demir Dragnev, acad. Sergiu Chircă, dr. Adrian Cioroianu, dr.conf. Gheorghe Palade, dr.conf. Gheorghe Negru, dr. Octavian Ţâcu, dr. Mihai Taşcă, dr. Veaceslav Stăvilă ş.a.

Comentariu scris de Filat, Ghimpu, Chrtoacă, Lupu, Băsescu, Voronin, Iuşcenko, Saakaşvili şi Putin pe LiveJournal | INconstantIN's INternet pe 29 Iunie 2010:
[...] A propos de recentul decret semnat de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, prin care 28 iunie 1940 a fost declarată zi a ocupaţiei sovietice. [...]
Comentariu scris de Referendumul din 5 septembrie. De ce NU particip şi secţii de vot în străinătate | INconstantIN's INternet pe 20 August 2010:
[...] declararea zilei de 28 iunie drept zi a ocupaţiei sovietice; [...]
Comentariu scris de Cum arată noua maşină a primarului de Chişinău sau de ce nu-l votez pe Dorin Chirtoacă în primul tur al alegerilor locale din 5 iunie? | INconstantIN's INternet pe 30 Mai 2011:
[...] se declară sus și tare român și unionist și care a semnat pe 24 iunie 2010 un decret prin care 28 iunie 1940 era declarată zi a ocupaţiei sovietice, lucru de care Dorin își bate joc afișându-se cu panglica Sf. Gheorghe la piept și de care se [...]