AdSense prin Western Union şi pentru cei din Republica Moldova
Dragi bloggeri şi administratori de site-uri dintre dealurile şi văile Internetului republicamoldovenesc, juisaţi şi jubilaţi! Google anunţă pe Inside AdSense, blogul oficial dedicat celor care utilizează serviciul de publicitate AdWords-AdSense, că a extins lista ţărilor eligibile pentru plăţi prin Western Union Quick Cash cu alte 10 ţări: Arabia Saudită, Croaţia, Islanda, Emiratele Arabe Unite, Letonia, Liban, Slovenia, Tunisia, Moldova şi Malta.
Principala diferenţă dintre plata prin Western Union Quick Cash şi un cec este că în primul caz banii pot fi ridicaţi imediat ce în contul Dvs. de AdSense apar datele despre efectuarea plăţii. În cazul unui cec (livrare standard) trebuie să aşteptaţi 2-3 săptămâni după ce cecul respectiv este trimis prin mail, iar în cazul cecului cu livrare express securizată, deşi termenul e de doar 1 săptămână, trebuie să achitaţi o taxă de procesare de 15 euro.

Comentariu scris de marik pe 25 Decembrie 2010:
vreau sa lucrez in adsense numaidecit
dar m navoie de oameni care ma pot ajuta?ce spuneti?