Astăzi, am descoperit pe mail o “scrisoare deschisă privind refuzul acordarii vizei pentru România”.

EXCELENŢEI SALE

DOMNULUI TRAIAN BĂSESCU

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Palatul Cotroceni,

Bulevardul Geniului nr. 1-3Sector 6 – Bucuresti – Romania,

Cod postal 060116

EXCELENŢEI SALE

DOMNULUI MIHAI GHIMPU,

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

Bulevardul Ştefan cel Mare 154,

Chişinău, Republica Moldova,

MD-2073

CONSULATUL ROMÂNIEI

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Str. Grigore Ureche Nr.2, Chișinău, Republica Moldova,

MD-2001

Din „12” februarie 2010

CERERE

Pe data 08 februarie 2010 eu, Mihail DOHOT, identificat prin BI seria A 01092042, eliberat de oficiul 1, la 07.07.2006, cod fiscal 0981206015992, domiciliat în or. Chişinău, str. Lacului 5, de naţionalitate ROMÂN am depus la Consulatul României pentru obţinerea vizei de scurtă şedere în România următoarele documente:

1. Invitaţia (chemarea) din partea lui VLADU GABRIEL, cetăţean al României, costul invitaţiei 35 lei (RON).
2. Asigurarea medicală eliberată de Compania de Asigurări „MOLDASIG”, costul 150 (una sută cinzeci) lei MD.
3. Cazier judiciar eliberat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, costul 60 (şaizeci) lei MD.
4. Rezervarea şi procurarea biletului tur-retur la avion direcţia Chişinău-Timişoara, Timişoara – Chişinău, costul 197 (una sută nouăzeci şi şapte) euro.
5. Taxa bancară pentru deschiderea contului bancar privind confirmarea solvabilităţii mele.

La depunerea documentelor specialistul de la Consulat mi-a comuncat să revin după viză la data de 12.02.2010. La data indicată am revenit la Consulat la ghişeul de primire şi mi s-a comunicat că cererea mea a fost expediată la Serviciul Român pentru Imigrări care va examina cererea mea în timp de 30 (treizeci) de zile. Insistenţele mele de a obţine motivele readresării au rămas fără rezultat.

Prin urmare, Consulatul României m-a minţit atunci cînd a spus să revin în ziua indicată după viză cauzîndu-mi prejudicii materiale şi morale.

În temeiul celor expuse solicit să contribuiţi la obţinerea cît de curîndă vizei, să mi să se comunice care au fost motivele readresării cererii mele către Serviciul Român de Imigrări, de ce specialistul de la Consulatul român m-a minţit şi să asiguraţi compensarea perejudiciilor cauzate de neglijenţa funcţionarilor.

Cu stimă

Mihail DOHOT

Ca şi în cazul proiectului de lege al lui Iulia Urban netrecut de Senat, am ezitat să publc respectiva misivă publică fără a avea un punct de vedere mai clarificator asupra persoanei care semnează textul respectiv, reprimându-mi iarăşi pornirile de condamnare a birocraţiei şi nesimţirii funcţionăreşti made in Romania la adresa fraţilor de peste Prut (condamnabile, cu siguranţă, atunci când sunt indubitabile). Mai ales că pare a fi o problemă alarmist-ipocrită, în titlu apărând formularea “refuzul acordarii vizei pentru România“, iar în text, aflăm că problema este, de fapt, că viza nu a fost acordată într-un număr de zile anume. Asta ca să nu mai vorbim că scrisoarea deschisă este, de fapt, o cerere.

O nevinovată căutare pe Google, a revărsat lumina necesară asupra celui care semnează scrisoarea deschisă, descriindu-l ca pe un fervent luptător anti-Mitropolia Basarabiei.

1. “Erezia de a fi roman ?”

Impotriva lui Andrei Vartic s-a ridicat cu mare furie pe site-urile moldovenesti un tanar ziarist, despre care, culmea ironiei! recent am aflat ca a facut studii de specialitate teologica in Romania, la Arad! Este vorba de Mihai Dohot, autor de articole pe teme teologice de un radicalism demn de o cauza mai buna! Ce diferenta uluitoare intre bunele intentii afisate de Mitropolia Moldovei, cand e vorba de mari intalniri ecumenice europene, si mesajele acestui tanar teolog, din cadrul institutiei respective, cu inclinatii publicistice puternic, prea puternic pamfletare!

Pentru neavizati, sa spunem ca Mihai Dohot apare frecvent pe portalul Internet “Moldova Noastra” de la Chisinau, unde face mari eforturi greu de inteles ca sa explice cat de eretici sunt prin excelenta preotii si enoriasii Mitropoliei Basarabiei:

“Exemple concludente de abateri canonice regasim, din plin, odata cu despartirea de Biserica Ortodoxa din Moldova a unui grup de clerici care si-au pus ca tel sa “reactiveze Mitropolia Basarabiei” prin procese la CEDO si polemica insolenta in mass-media din tara si strainatate”.

Atmosfera fundamentalista ce rezulta din asemenea luari de pozitie aminteste mai degraba de alte confesiuni religioase, mai razboinice si mai putin tolerante cu “necredinciosii”, ce cu sabia ar trebui adusi pe calea cea dreapta! De extrema urgenta este pentru Dohot demontarea, daca nu chiar desfiintarea lui Andrei Vartic, alaturi de comunitatea religioasa afiliata Mitropoliei Basarabiei, dupa cum putem observa:

“Pe langa faptul ca s-au raliat ereziei filetiste lucru dovedit si de domnul Vartic in articolul sau, ignorand o multime de canoane bisericesti, acestia admit posibilitatea ca sarbatorile bisericesti sa fie oficiate dupa calendarul bisericesc traditional si, culmea, dupa cel civil (zis “stil nou”). Dupa aceasta logica absurda, rezulta ca fiecare din cei ce tin sarbatorile pe ambele calendare s-au nascut de doua ori si vor muri de doua ori facand totul in reluare.”

2. „Impostură teologică și slugărnicie pravoslavnică”

Urmaresc publicatiile pe Internet din ultima vreme si constat cu fireasca iritare disputa semnificativa provocata de Jurnalul de Chisinau pe tema acuzatiei de erezie filetista a oricarei dorinte de autocefalie a Mitropoliei Basarabiei, care a fost si este sufragana Bisericii (Patriarhiei) Ortodoxe Romane! (vezi in acest sens articolele Ninei Negru).

Autorul acestei acuzatii stupide (deci neintemeiate) este un anume Mihai Dohot, nume predestinat sa ne aduca aminte de Mos Chiorpec Ciubotariul al lui Ion Creanga.

In fond, „argumentele” (false deci!) acestui ignorant-arogant „teolog” basarabean, de clara optiune pro-Patriarhia Moscovei, sunt acestea: 1. erezia filetista (de fapt, o urmasa fidela a dualismului ontologic (Bine vs. Rau) a lui Ieremia Bogumil, astazi reinviat prin (de catre) secta „Martorii lui Iehova”) a fost scoasa in afara Bisericii Ortodoxe la Sinodul din 1872, de la Constantinopol; 2. „nerespectarea” Canonului Apostolic 34 care spune: „Se cade ca episcopul fiecarui neam sa cunoasca pe cel dintai dintre dansii si sa-l socoteasca, pe el, drept capetenie, si nimic mai insemnat sa nu faca fara incuviintarea acestuia“.

Cred că “ignorant-arogant” este suma de epitete pe cât de simplă pe atât de potrivită pentru dl Mihai(l) Dohot. Or, cum altfel să crezi că întârzierea acordării unei vize poate constitui subiectul unei scrisori deschise adresate preşedinţilor a două ţări? Mai ales în condiţiile în care exagerezi gratuit gravitatea problemei? Să fim serioşi, cei care ştiu cu ce se mănâncă vizele pe la alte Ambasade ar râde de demersul dlui Dohot. La fel cum ar râde şi de cererea de asigurare a compensării perejudiciilor cauzate de neglijenţa funcţionarilor din finalul unei scrisori deschise adresată unor şefi de stat. Dl Dohot pare să aibă probleme nu doar de ordin teologic, istoric şi logic, dar şi de ordin strict legal.

Curios însă, este faptul că unii s-au lăsat momiţi de acest demers alarmist-ipocrit – Actualităţi Arad, Ziua de Constanţa, Agenţia de presă “Aşii României” – fără a se deranja să cerceteze dedesubturile acestui atac “la adresa birocraţiei româneşti” venind din partea unui românofob cu studii, culmea, făcute în România. Păcat, mai ales că se întâmpla şi pe blog-uri onorabile (1 şi 2).

Mihai Dohot nu e un caz singurlar. Existenţa românofobilor cu studiile făcute în România şi reveniţi în Republica Moldova pentru a-şi consuma frustrarea acumulată în anii de liceu/facultate în serviciul celor care promovează românofobia la orice nivel şi cu orice mijoace este o realitate cu care m-am confruntat de suficient de multe ori pentru a-i nega vehemenţa şi mijloacele perverse. Iar cazul lui Dohot, acest lingecururi de oficiali ai Mitropoliei Moldovei, supusă ierarhic Patriarhiei Moscovei şi a Întregii Rusii, şi convins apărător al intereselor ruseşti în spaţiul teologic din Republica Moldova e unul cu adevărat special.

Partea proastă e că, în ultimul timp, mi-a fost dat să constat că există şi o altă parte a paharului. Nu, nu partea plină, ci cea la fel de goală, goală pe dinafară. Basarabenii ajunşi în România care îşi reneagă originea şi condamnă cu desăvârşire dorinţa unor altor basarabeni de a-şi face un destin un România, facilitarea procesului de redobândire a cetăţeniei române sau eforturile oficialilor români de a apropia cele două state româneşti. Această automancurtizare, iscată din porniri de ruşine a provenienţei şi un egoism civilizaţional autoimpus, e la fel de tragică precum cazurile mihaidohotiste ale românofobilor cu temele făcute şi cu intenţii clare de demascarea a “fraţieităţii false” din românii de pe cele două maluri ale Prutului. O temă ce merită o aplecare mai detaliată pe viitor şi asupra căreia promit să revin…