RUGBY: România-Germania
După 3 înfrângeri consecutive din turul Cupei Europene a Naţiunilor, (România – Portugalia, 24-25, Georgia – România, 28 – 23, România – Rusia, 19-28), Selecţionata României la rugby a început returul cu o victorie în faţa Germaniei, scor 67-5. În tur, la Heidelberg, scorul a fost de 22 la 0 pentru Stejari.
Partida, disputată la Constanţa, pe Stadionul Constructorul-Cleopatra, pentru a evita riscul amânării ca în cazul celei cu Spania, s-a încheiat cu un rezultat logic, dat fiind statutul de outsideri al nemţilor.
Nici chiar ratările uşor exasperante ale lui Florin Vlaicu “Americanul” (care, de altfel, şi-a revenit, parţial, în repriza a doua) sau eseul marcat de Selecţionata Germaniei în debutul meciului nu au putut strica din impresia generală de moral dătătoare a acestei partide (11 eseuri nu-si de ici-colea
), fie că vorbim de jucători, de fani, sau de conducerea Federaţiei Române de Rugby.

Peste 2 săptămâni, jucăm la Soci cu selecţionata Rusiei pe care e musai să o batem la o diferenţă de 9 puncte pentru a spera la un loc 2 la finalul competiţiei, lucru infinit de necesar dacă vrem să evităm calvalul recalificării pentru Cupa Mondială.
În altă ordine de idei, sper că nu aţi uitat de Turneul celor 6 Naţiuni, nu? Astăzi, Ţara Galilor – Scoţia, de la 16:00 şi Franţa – Irlanda, de la 18:30. Mâine, de la 18:30, Italia-Anglia – Link. În România, meciurile sunt transmise de Sport 1 (care văd că au orarul meciurilor un pic dat peste cap).
[ IMG: frr.ro ]

Comentariu scris de romania inedit pe 15 Februarie 2010:
Stiai tu pe ce te bazai cand erai sigur de victoria echipei noastre .