Cântec pentru Haiti – Concert caritabil la Bucureşti

Primăria Capitalei şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale se alătură acţiunilor de strângere de fonduri demarate la nivel global pentru ajutorarea victimelor devastatorului cutremur înregistrat în Haiti în luna ianuarie şi organizează un concert caritabil. Evenimentul va avea loc în data de 19 februarie, ora 19.00, la Sala Palatului.

Vor cânta pentru Haiti: Loredana, Voltaj, Direcţia 5, Proconsul şi Bere Gratis.

Biletele în valoare de 130 lei, 110 lei, 80 lei şi 50 lei pot fi achiziţionate online pe www.bilete.ro , www.myticket.ro şi pe www.biletfun.ro sau direct de la magazinul Muzica şi din reţeaua magazinelor Diverta, de la Metrou Unirii (magistrala 1), precum şi de la casa de bilete a Sălii Palatului. Suma încasată din vânzarea biletelor va fi donată UNICEF România pentru a salva vieţile copiilor din Haiti şi pentru a le acorda îngrijiri de urgenţă, hrană, adăpost şi protecţie.

Evenimentul este realizat cu sprijinul: Realitatea TV, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Asociaţia Culturală ELITE ART Club UNESCO. Parteneri media: 24 FUN.

   

Tu cum comentezi? Lasă un comentariu după bip!

    IMPORTANT: Să nu vă fie cu bănat, dar apariţia comentariului Dvs. extrem de     pertinent ar putea fi întarziată de sistemul de cache.