Senatorul UDMR Gyorgy Frunda critică decizia Guvernului de a aviza înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie

Guvernul a aprobat astăzi, prin Ordonanţă de Urgenţă, o serie de măsuri care vor asigura soluţionarea cererilor de redobândire şi acordare a cetăţeniei române în termen de maxim 5 luni, aşa cum prevede Legea nr. 21/1991. În acest scop, va fi înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie ca organ de specialitate autonom, cu personalitate juridică, aflat în coordonarea Ministerului Justiţiei.

Premierul Emil Boc:

Măsura va contribui la decongestionarea cererilor aflate pe rol pentru acordarea şi redobândirea cetăţeniei şi la o procedură mult mai eficientă, mai suplă, în scopul rezolvării cât mai repede cu putinţă a acestor cereri.

Competenţele Direcţiei Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei, care asigură secretariatul tehnic al Comisiei pentru cetăţenie, vor fi preluate de către Autoritate. Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei va fi desfiinţată, reducând astfel traseul birocratic al cererilor de redobândire şi acordare a cetăţeniei române.

Potrivit gov.ro, competenţele Autorităţii se referă atât la aplicarea procedurii de acordare, redobândire şi încetare a calităţii de cetăţean român, potrivit Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, cât şi la consilierea cetăţenilor în materie de cetăţenie.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean:

Autoritatea va dispune de un serviciu de comunicare şi relaţii publice, precum şi de o infrastructură informatizată care va pune la dispoziţie toate informaţiile de interes în materie de cetăţenie.

Cererile de acordare, redobândire, renunţare sau retragere a cetăţeniei române aflate deja în curs de soluţionare la Direcţia Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei se transferă la Autoritate, iar soluţionarea lor se va face potrivit procedurii prevăzute de Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 aşa cum a fost ea modificată prin noua OUG.

Paşaport România.jpg

Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie va funcţiona sub coordonarea Ministerului Justiţiei şi va avea aproximativ 120 de angajaţi, din care 30 vor fi detaşaţi de la Direcţia Cetăţenie din cadrul MJ, care se va desfiinţa, restul urmând să fie detaşaţi de la MAE şi MAI. Autoritatea se va ocupa de cererile de acordare, redobândire şi încetare a calităţii de cetăţean român şi va oferi totodată consiliere în materie de cetăţenie. Cererile aflate în curs de soluţionare la Direcţia Cetăţenie din cadrul MJ se transferă la Autoritate.

Altfel spus, vizita lui Traian Băsescu la Chişinău şi Kabul ăăă, asta, Cahul :D , se lasă cu urmări! Acum urmează să vedem dacă promisiunea conform căreia nou-înfiinţata Autoritate va avea avea sediul la Bucureşti şi, cel mai important, unităţi teritoriale la Iaşi, Galaţi, Suceava, Cluj şi Timişoara.

Există însă şi animale politice deloc încântate de noua măsură a guvernului de la Bucureşti. Senatorul UDMR, Gyorgy Frunda, a criticat politica Guvernului român în privinţa cetăţeniei acordate locuitorilor Republicii Moldova, spunând că acordarea cetăţeniei în masă (sic!) nu rezolvă nimic, ci dimpotrivă, dă apă la moară extremiştilor din Rusia (sic de 2 ori!!!).

Senatorul UDMR, Gyorgy Frunda:

Iată că moldovenii care obţin cetăţenia română nu rămân nici în Moldova, nu rămân nici în România, ci în proporţie de 90% pleacă în Europa vestică (sic şi a treia oară!), or prin aceasta, Guvernul român, politica românească nu face altceva decât să ajute extrema dreaptă rusească, ce ar vrea o Moldovă fără români.

Frunda, care, din întâmplare, a fost ales recent co-raportor al Comisiei de Monitorizare a APCE pentru Federaţia Rusă, ar face bine să se dumirească de adevărata stare a lucrurilor stând la un păhar de palincă şi nişte gulaş cu liderul UDMR din Camera Deputaţilor, Marton Arpad, care spunea în ziua adoptării OUG 36/2009:

Legea este o lege care poate fi dată ca exemplu demn de urmat pentru toate ţările din Uniunea Europeană. Autoritătile guvernamentale trebuie să faciliteze considerabil procedura de redobândire a cetăţeniei române pentru că normele actuale sunt descurajante pentru doritori.

Frunda dă dovadă de rea-credinţă, fiind arhicunoscut faptul că Moscova acordă în ritm ameţitor cetăţenie rusă resortisanţilor din fosta URSS prin proceduri simplisime şi într-un termen-record de 3-4 luni, în timp ce “acordarea în masă” basarabenilor a cetăţeniei române înseamnă proceduri anevoioase care durează în anumite cazuri şi 6-7 ani.

Aceaşi Frunda uimeşte prin prostie afirmând că 90% din moldovenii care obţin cetăţenia română pleacă în Europa vestică. Sunt curios de unde are datele respective nea’ Gyorgy? I le-o fi şoptit vreun prieten rus? Dincolo de faptul că este total eronată această afirmaţie, este la fel de clar că o monitorizare de acest gen este imposibilă. L-am putea în schimb întreba pe Frunda dacă pentru el câteva mii de dosare de redobândire a cetăţeniei române rezolvate pozitiv înseamnă acordare în masă?

Nu în ultimul rând, multstimatul senator UDMR e înzestrat şi cu extrem de multă nesimţire, nerealizând că acordarea cetăţeniei române basarabenilor reprezintă repararea unui act istoric tragic şi că este dreptul fiecărui basarabean ce îşi redobândeşte cetăţenia română să decidă dacă vrea să rămână în Republica Moldova sau dacă vrea să plece oriunde altundeva, beneficiind de avantajele cetăţeniei unui stat-membru al Uniunii Europene.

P.S. Întrebare de 10 puncte: cine e mai “bine intenţionat”? Frunda sau Tokes cu declaraţia lui cu privire la existenţa unui program guvernamental secret de populare cu cetăţeni din Moldova a judeţelor Harghita şi Covasna? :D

   

11 comentarii până în acest moment. »

  1. Eu sunt de acord cu Frunda (cel puţin parţial). Aşa (prin acordarea de cetăţenie în masă) au primit cetăţenia lichele ca Larisa Şavga (fostul ministru comunist al educaţiei). Într-adevăr cei născuţi până în 1944 ar trebui să o primească automat, dar restul de ce?

    Ăsta este adevărul, marea majoritate vor cetăţenie pentru a ajunge în Europa, mulţi au chiar ură pt România (cetăţenia presupune un jurământ de loialitate).

    Această lege ar putea fi aplicată în viitor, când ţările vor fi mai apropiate în mentalitate. Ar trebui să aşteptăm câţiva ani ca lucrurile să se mai calmeze, limba română să revină la locul ei, lumea să aibă acces la presă liberă, ura faţă de români (consideraţi ţigani) să dispară. Până atunci, acordul privind liberul trafic de frontieră ar putea fi de ajuns. Eventual ar putea fi extins (România ar putea profita şi să ceară extinderea condiţiilor lui de către UE, în schimbul unei concesii pe care am putea să o Facem noi la o altă decizie UE).

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Dan, imi pare rau ca judeci in limitele unei prejudecati explicative – cea cu cetatenia romana de dragul ajunsului in Europa.

    Te intreb ceea ce ii intreb si pe altii care folosesc acest argument pentru a preveni facilizarea procesului de redobabdire a cetateniei romane pentru basarabeni: Tu iti imaginezi ca Europa e plina de locuri de munca si abia ii asteapta pe moldoveni sa faca rost de un pasaport romanesc pentru a-i angaja? :) Tu chiar crezi ca e atat de simplu sa faci rost de un loc de munca in Spania, Franta, Portugalia, Grecia sau oriunde altundeva in Europa, mai ales in aceste conditii de criza economica majora? Chiar crezi ca, tinand cont de faptul ca procesul de redobandire dureaza, uneori, mai mult de 5 ani cei care depun dosarele de redobandire nu fac decat sa stea cu fata la soare si sa astept pasaportul ca sa poata pleca in Europa? :D

    Nu spun ca o parte din cei care vor sa redobandeasc cetatenia romana nu se gandesc la Europa fara vize ca unul din, principal sau, in anumite cazuri, singur beneficiu. Da, cunosc suficienti rusi si ucrineni din Republica Moldova cu pasapoarte sau chiar buletine romanesti care sunt romanofobi si care refuza sa vorbeasc romaneste si ii fac tigani pe romani. Tocmai pentru a echilibra cat-de-cat situatia, e bine ca redobandirea cetateniei sa fie cat mai facila si ca la ea sa aiba acces cat mai multi basarabeni (in primul rand cei care isi fac studiile/sunt casatoriti cu cetateni romani), atlfel, raman doar romanofobii care cu cateva mii de euro si-au luat “pasaport rosu”, marcand la greu in buzunarele celor care fac business pe spatele statului roman.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. ştii foarte bine că în spatele acestor declaraţii stă un singur mobil: teama UDMR de a nu mai prinde parlamentul.

    cu câteva sute de mii de cetăţenii acordate în plus unor ROMÂNI, le va fi sensibil mai greu să ajungă la pragul de 5%, mai ales dacă la parlamentare se va ajunge la o prezenţă mare la vot. puţin probabil – ştii cum stăm cu prezenţa la vot la parlamentare – dar posibil.

    iar dacă (sau mai bine zis, când) UDMR va ieşi din parlament, nu va mai reuşi să intre înapoi. în fond, nu e decât un grup de interese, erodat şi nereformabil.

    qod.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Eu sunt convins că sunt mulţi care sunt pro-români şi ar merita cetăţenia (pentru că aşa cum ziceam cetăţenia presupune un jurământ de loialitate). Poate de aici din România pare că aceştia sunt o majoritate (pentru că noi nu intrăm în contact decât cu oamenii din Chişinău). Dar în ţară lumea e în general “maldavană”, românofobă şi rusofobă. Un barometru recent arăta că 17% din moldoveni îşi doresc o apropiere de România, 51% de Rusia (dacă îmi amintesc bine). Nu e vina lor, dar ăsta este rezultatul anilor de spălare pe creier.

    Statistic vorbind, este posibil ca majoritatea din cei 17% să-şi dorească să fie cetăţeni români cu adevărat. Dar restul pănă la milioanele de cereri de redobândire? De asta zic că ar mai trebui să aşteptăm să mai crească acest procent, lumea să se informeze şi să vadă singuri avantajele şi dezavantajele cetăţeniei române. Între timp ar trebui să-i ajutăm mai bine să-şi revină economic la ei acasă (prin credite, investiţii româneşti serioase).

    Nu cred că va fi o soluţie acordarea de cetăţenie în masă. Şi chiar aşa, fără nicio condiţie, nici măcar un test de română. Ştiu că e un subiect foarte emoţional, dar cu emoţiile nu am făcut nimic în ultimii 20 de ani.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Daca noi romanii nu ne ejutam intre noi atunci cine s-o faca?In perioada aceasta de recesiune bine face statul roman ca da o mana de ajutor guvernului din Rep.Moldova si bine ca cum se urgenteaza acordarea cetateniei romanillor din”ciuntita Basarabie”,dar trebuie a mare atentie cui i se acorda cetatenia romana,deoarece persoana respectiva are posibilitatea de-a ajunge mult mai usor in UE si pot fi tentanti de-a face”rele”odata ce au pus piciorul in statele dezvoltate din”vest”.In legatura cu temerea parlamentarului UDMR,o vad reala deoarece se teme ca formatiune politica din care face parte poate sa nu mai prinda prag parlamentar.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Pacat ca nu se poate lua unor romani cetatenia romana si data unor moldoveni care sunt mai romani decat ei de 10 ori.
    Am o lista cu cateva nume sonore: iliescovici, geoanev, patriski, nastakov, gusenev s.a.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  7. @Stranum: Republica Moldova e datornica avatarurilor sovietice cu “tatucul” carmuitor de tara. Tocmai de acolo a venit interesul mare pentru alegerile prezidentiale. Nu acelasi lucru se poate spune si in cazul alegerilor (euro)parlamentare. Totusi, vorba ta, putin probabil, dar posibil.

    @Liviu: Asta cu “facutul de rele” odata ajunsi in Europa e si ea trasa de par. Ai auzit macar de un singur caz de basarabeni cu cetatenie romana implicati in violuri/talharii prin Italia, Franta, Spania sau oriunde altundeva in vest? Nu, singurii care ne fac de rusine in afara, se stie, oricat de incorect politic ar suna, sunt tiganii. Raketii au aria de activitate limitata. :D

    @alinutza: Asa a fost si va fi mereu. Cei de la periferii intotdeauna au simtit mai romaneste decat regatenii. Atunci cand identitatea nu iti este violata zi de zi nu ai de ce sa incerci sa te aperi mandrindu-te si afirmandu-ti identitatea respectiva cat mai intens posibil.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  8. e cu dus si intors acordarea cetateniei.
    Sunt de acord ca s-a scurtat perioada de acordare.
    e bine ca se acorda. insa printre cei care o solicita o sa obtina printr primii [pt ca stiu unde si cui sa dea spaga], o serie de infractori.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. John, stai linistit. Aia si-au redobandit cetatenia romana cu mult inainte, printre primii. Acum, principalii favorizati sunt basarabenii care studiaza sau lucreaza in Romania si basarabenii casatoriti cu cetateni romani.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. [...] UPDATE, ianuarie 2010: Senatorul UDMR Gyorgy Frunda critică decizia Guvernului de a aviza înfiinţarea Autorităţii Naţ… [...]

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Cat mai sta UDMR la guvernare?, pe
    taxapenonvaloareaada...

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Tu cum comentezi? Lasă un comentariu după bip!

    IMPORTANT: Să nu vă fie cu bănat, dar apariţia comentariului Dvs. extrem de     pertinent ar putea fi întarziată de sistemul de cache.