În conferinţele sale cu titlul Omul frumos, Dan Puric citează o zicere de-a lui Ion Luca Caragiale:

Şi eu şi mitocanul privim la lună. Pentru mine e ceva frumos, pentru el, nimic. Luna este frumoasă sau sufletul meu? Luna este arcuşul, eu sunt vioara. Deci, ca sunetul să iasă, este nevoie de amândouă.

E clar, pentru a fi înţeles şi propagat frumosul are nevoie de catalizatori. Care ar fi catalizatorul în frumosul din tot ceea ce înseamnă “fenomenul Pavel Turcu“? Unul simplu, aprecierea pentru sinceritatea unui om care este în căutarea viorii din sine.

Pavel Turcu este un extraordinar şi plenipotenţiar reprezentant al unui tip aparte de estetică, una care combate concepţia Schilleriană ce combină raţionalul cu senzualul în aprecierea frumosului – estetica inocenţei. Orice analiză raţională a interpretului Pavel Turcu şi a piesei acestuia propusă pentru selecţia naţională Eurovision 2010 din Republica Moldova îi este evident nefavorabilă, tocmai de aceea nu cred că va intra în selecţia naţională. Nici la nivel senzual impresia nu este mai bună. Lucrurile se schimbă dacă privim imaginea de ansamblu prin prisma esteticii inocenţei.

Este o inocenţă iscată din naivitate, chiar dacă valurile de reflux şi aflux ale sinonimiei pot, uneori, să le plaseze pe cele două extrem de aproape. Este o inocenţă iscată din dorinţa şi căutarea de frumos a unui lemnar – paznic de supermarket, chiar dacă în acest proces de căutare-autocioplire a viorii dalta sufletului nu este una extrem de ascuţită şi certificată profesionist. Este o inocenţă iscată din imposibilitatea de cunoaştere a “mai-multului”.

Există o mare diferenţa între cei care au ales să îl promoveze într-un fel sau altul pe Pavel Turcu şi Imnul iEurovision şi cei care s-a încolonat în grupul anti-Pavel Turcu. Diferenţa se face inclusiv şi, mai ales, la doza de încrâncenare în manifestare a poziţiei adoptate.

Cei din primul grup o fac pentru a (se) distra, pentru o doză de amuzament à la Monalisa, cu colţul gurii poziţionat suficient de necinic încât să încurajeze râsul nu de Pavel Turcu, ci împreună cu el. S-a trecut la parodii cu Hitler, la glumiţe inspirate din celebrele Chuck Norris facts, la flash mob-uri şi isterie de remixuri pe YouTube, uitându-se, uneori, chiar punctul de plecare. Totul făcut cu voie bună şi multă distracţie.

De partea cealaltă a baricadei virtuale se află cei care au ales să critice atât piesa, cât şi interpretul, dar, mai ales, pe cei care au făcut din Pavel Turcu un subiect media.

Mi se par extrem de penibile comentarii de genul:

deci daca apare ratatu’ asta (sorry pt forma de adresare la “maria sa” ) la eurovision…mor de rusine sa zic cuiva k asta reprezinta tara mea… va rog io din suflet…mai bn nu se duce nimeni decat sa aduca la asa un nivel tarisoara noastra , asa cum e saraca da este a noastra si nu merita o asemenea injoseala

În versurile Imnului iEurovision nu veţi găsi o apologie a băutului ca formă de existenţă a veşniciei născute la sat pe care o întâlnim la Pavel Stratan, sau o debilizare în ritmuri de socialism pur oferită de versurile celor de la Zdob şi Zdub. Şi, din câte ştiu, nimeni nu s-a plâns de imaginea ţării afectată de succesul acestor cai de campanie ai comuniştilor. Acum, brusc, unii s-au trezit ca nişte Constantini Starâşi să anunţe un nou Atac asupra Moldovei din graba spumelor de mari critici de muzică şi avizi consumatori de cultură înaltă.

Eu am ales să văd frumosul din Pavel Turcu dintr-un reflex de cunoaştere paradisiacă, refuzând să distrug corola-i de minuni prin analiza pe text şi dezghiocarea acordurilor muzicale. Îi las pe alţii să fie mitocani.

Alte câteva puncte de vedere petrinente cu privire la fenomenul Pavel Turcu:

• POVESTEA MOTANULUI ÎNCĂLȚAT SAU DE CE S-AU SUPĂRAT FRAȚII MAI MARI.
• Pavel Turcu – o istorie personală;
• Cine oare, cine oare este reprezentantul Moldovei cel mai mare?;
• Ce zice Groys si Derrida despre Turcu si Eurovizion.

Şi 2 bannere cu Pavel Turcu.

1. De la ridicol la sublim, nu-i decât un imn!

2. Pavel Turcu după preselecţia naţională Eurovision 2010 din Republica Moldova făcând referire la voturile susţinătorilor neluate în seamă de juriu.