La început a fost cuvântul, şi cuvântul s-a înmulţit, şi seminţii de cuvinte au cotropit blogurile, iar blogurile au urmat exodul metamorfozei ştiristice înspre agenţiile de presă şi site-uri de ştiri agregatoare. Mai timid, iniţial, dar, apoi, cu din ce în ce mai multă temeritate, au cucerit zidurile jurnalismului dâmboviţean.

Crucişătorul spărgător de gheţuri massmediatice şi prim-lansator de odisee blogoştiristică a fost Ion Iliescu. El a fost cel care a furnizat primile ştiruţe timide în care apărea sintagma “scrie pe/anunţă pe blogul personal”. A urmat un alt PSD-ist de frunte, Adrian Năstase. Treimea cuvântătoarelor politice 2.0 citate de presă a fost completată, pentru o perioadă, de Elena Udrea, cea care a introdus celebra reţetă cu articolele de genul “puteţi comenta aici cu privire la articolul precedent” ca răspuns la numărul extrem de mare de comentarii şi care a ajuns, la un moment dat, extrem de vizitată.

A apărut isteria cu blogul lui Gigi Becali, botez şi prohod, i-a urmat blogul premierului trecut în rezervă, Călin Popescu Tăriceanu, cel care ne îndemna să îl ajutăm la făurirea blogului. Apoi, acesta s-a dat la fund (că tot am adus aminte de Năstase mai sus ) şi nu a mai excitat prin blogu-i reflectoarele atenţiei jurnalistice decât extrem de sporadic.

Ulterior, au venit precipitaţiile abundente cu ştiri despre lansările politicienilor în blogosfera românească. Printre aceştia:

• Sorin Oprescu;
• Cozmin Guşă;
• Cristian Adomniţei;
• Cristian Olteanu;
• Luminiţa Anghel;
• Mariana Câmpeanu;
• Gabriel Mutu;
• Bogdan Olteanu;
• Elena Băsescu;
• Dan Voiculescu;
• Principele Radu Duda;
• Crin Antonescu;
• Dan Matei Agathon.

Multe dintre blogurile acestora însă, intrau în moarte clinică la câteva săptămâni/luni după lansare. Şi scena rămânea deschisă pentru statorniciţii blogosferii politice Iliescu şi Năstase.

Începutul lui 2010 aduce o explozie deloc neglijabilă în ceea ce priveşte evoluţia blogosferei politice româneşti ca sursă de ştiri. Eivdent, personajul principal este, pentru moment, europarlamentarul PD-L, Cristian Preda, cel care a reuşit astăzi, de exemplu, performanţa de a face un minimiracol - dintr-un articol din 2 fraze subiect de ştire. Criticile lui Preda cu privire la candidatura lui Honorius Prigoană la alegerile parlamentare repetate de duminica viitoare din Colegiul 1 al Bucureştiului, urmate de o suspectă blocare a aceluiaşi blog au ţinut erectă atenţia mass mediei româneşti la sfârşitul săptămânii trecute.

Săptămâna aceasta a început şi mai în forţă. Ieri, vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, postează pe blog o scrisoare deschisă adresată lui Emil Boc şi lui Traian Băsescu. Astăzi, europarlamentarul PD-L, Cristian Preda imită gestul epistolar 2.0 al lui Fenechiu şi postează şi el pe blog o scrisoare deschisă (adresată colegului de microrebeliune, Sever Voinescu). Tot astăzi, Miron Mitrea enumără pe blog 12 greşeli ale hrebenciucilor din PSD, iar Adrian Năstase se bucură de discţiile aprinse de pe blogu-i cu privire la reformarea PSD. Toate aceste articole de pe bloguri au ajuns ştiri.

Concluzia acestei fulgerătoare şi deloc ştiinţifice umăriri a metamorfozei articol pe blog – ştire în presă este una prea evidenţă pentru a mai fi enunţată şi îl contrazice totalmente pe vicepreşedintele PD-L, Ioan Oltean, cel care zicea zilele trecute că politica (PD-L) nu se face pe blog. Ba bine că da, domnul meu.

Pentru oamenii politici care văd blogul ca un must-have reacţia şi atitudinea faţă de blogurile din dotare nu poate fi decât una extrem de exaltată pe moment (de tipul, “Am blog! Sunt la fel de bucuros ca atunci când mi-am pus prima oară telefon acasă!“) şi plină de indiferenţă ulterior. Politicienii care văd în blog un nou canal media, uşor personalizat, şi care înţeleg să se comporte ca atare pe blogul respectiv au avut, au şi, mai mult ca sigur, vor avea parte de succes în continuare.

Sigur, o altă precondiţie importantă fiind, fără doar şi poate, statutul politic al politicianului-blogger. Dar nu e una esenţială, totuşi, cazul lui Cristian Preda o demonstrează. În fond şi la urma urmei, e un “biet europarlamentar”. Nu e nici fost preşedinte de ţară şi de partid, nici fost premier ca în cazurile lui Iliescu, Năstase sau Tăriceanu, nici sursă sigură de mondenitate intrinsecă şi suculentă ca în cazul Elenei Udrea. Totuşi, la Cristian Preda te poţi aştepta la substanţă în articolele de pe blog (parcursul academic îl obligă), unde mai pui că şi discuţiile ce urmează în comentariile de la articole sunt la fel de captivante.

Contraexemplu – oricât de des ar scrie pe blog agramata Alina Gorghiu, aceasta nu are cum să prea fie băgată în seamă. Asta dacă nu cumva reacţionăm la un reflex nobil de discriminare pozitivă, bineînţeles. Un alt contraexemplu este Traian Răzvan Ungureanu, cel care se comportă blogosferic extrem de neinteresant din punct de vedere massmediatic.

Revenind la concluzii. Blogurile oamenilor politici încetează a mai fi oaze de exotism. Dimpotrivă. Există câteva bloguri atent monitorizate de mass media şi care reprezentă adevărate surse de informaţii şi punţi de plecare pentru ştiri şi chiar dezbateri televizate. Or, în acest caz, zicerea lui lui Joseph Priestley (The more elaborate our means of communication, the less we communicate) nu mi se pare deloc aplicabilă. Cred că este, cel puţin un exerciţiu democratic, dacă nu chiar absolut necesar şi un gest care aduce politica mai aproape de cei necuprinşi în targetul cotidianului Adevărul şi care au nevoie să vadă, din când în când, faţa umană a politicului pentru a-l consuma cu mai puţin dezgust.