Comparând felul în care Internetul a fost utilizat în timpul campaniei electorale pentru preşedinţia României cu felul în care candidaţii la preşedinţia Ucrainei şi-au făcut simţită prezenţa pe net, nu e total eronată aplicarea clişeului de măsurare a distanţei cu “cer şi pâmânt”.

Din cei 18 candidaţi la alegerile prezidenţiale din Ucraina 2010,

• doar 10 au avut site-uri de campanie (site-uri care în majoritatea cazurilor arată rudimentar);
• doar 4 au avut blog-uri (Timoşenko, Griţenko, Tighipko şi Brodskii);
• doar 1 candidat are pe site link spre un cont de Facebook sau echivalentul acestuia, mult mai popular în fostul spaţiu ex-sovietic, Odnoklassniki (Tighipko);
• doar un candidat cu cont de Twitter (Tighipko);
• doar 2 candidaţi cu canale pe YouTube (Timoşenko şi Tighpko);
• doar un candidat cu cont de Flickr (Tighipko);
• niciun candidat nu are pe site postat un ID de Yahoo Messenger la care să poată fi contactat;
• niciun candidat nu are pe site link spre un cont de LinkedIn;
• doar un singur candidat a oferit transmisii live de la evenimentele electorale pe site (Iaţeniuk).

Virale? Site-uri clonă? Site-uri de Black PR? Cuvinte-cheie cumpărate de la Google? Vorba ucraineanului, “Ţă şo?” (asta ce mai e?).

Din păcate, nu am putut verifica dacă vreunul din cei 18 a avut parte de publicitate plătită via Google AdSense sau Begun (echivalentul pentru AdSense al motorului rus de căutare Rambler). Intuiţia mea ezoteric-violetă însă îmi şopteşte că e puţin probabil.

UPDATE: Am găsit o închipuire de viral. Din păcate, tonul oficial strică din efectul posibil de viralitate. Pentru cei ce nu stăpânesc rusa – spotul electoral e despre încercarea unora de a cumpăra votul cu, aţi ghicit, 300 de grivne. Tocmai de aceea, hai la vot şi votează pentru Iulia Timoşenko!

Şi unul un pic mai reuşit. Iulia Timoşenko diagnosticată ca fiind sociopată de Doctor House.