2
Afirmaţia că sistemul juridic american se bazează parţial pe dreptul roman a fost formulată atât de frecvent, încât o acceptăm ca atare, fără să cercetăm izvoarele legilor romane. Asemănărea remarcabilă dintre dreptul roman, sistemul legislativ american contemporan şi jurisprudenţa iudaică din epoca biblică este mai mult decât o simplă coincidenţă. Cu patru secole înainte de Hristos, evreii au conceput un sistem legislativ bazat pe demnintatea omului şi pe egalitatea în faţa legii, în vreme ce Europa încă mai practica “judecata lui Dumnezeu”, şi asta până în secolul al XV-lea. Rabinii considerau că legea era un instrument al justiţiei; legile fără justiţie erau considerate imorale.
Deşi, în acele timpuri, evreii nu aveau un sistem al juraţilor, procedurile de condamnare şi judecare a acuzatului erau similare cu procedurile din tribunalele americane din ziua de azi. Acuzatul era considerat nevinovat atâta vreme cât nu i se putea dovedi vinovăţia. Avea dreptul să-şi ia un apărător şi să fie judecat. Avea dreptul să cheme martori, să se confrunte cu cei care-l acuzau şi să depună mărturie în apărarea sa. Nu putea fi obligat să depună mărturie în defavoarea sa şi nu putea fi condamnat de două ori pentru acelaşi delict. Acuzatul avea dreptul să facă recurs sau să roage pe altcineva să facă recurs în numele său, în cazul în care apăreau noi probe în favoarea sa.
