Taxa consulară de 120 de euro pentru permisul de şedere – subiect pe agenda întrevedereii Emil Boc – Vlad Filat
Ministrul de externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a spus că problema dublării taxei consulare pentru obţinerea permisului de şedere în România, faţă de care au protestat ieri studenţi basarabeni din mai multe centre universitare, va fi discutată vineri în cadrul întrevederii dintre cei doi premieri, Emil Boc şi Vlad Filat.
Iurie Leancă:
Sperăm că vom vedea o reacţie pozitivă şi că drept urmare a acestor discuţii vom vedea o diminuare a acestei taxe.
Leancă a mai atras atenţia că studenţii care au venit din Republica Moldova să îşi facă studiile în România provin din familii cu situaţii financiare dificile şi atunci “orice nouă taxă le creează probleme suplimentare”.
Membrii Asociaţiei Tinerilor Basarabeni din Iaşi au pichetat ieri sediul local al Oficiului Român pentru Imigrări sperând că vor putea sensibiliza autorităţile în vederea eliminării taxei consulare de 120 de euro pe care trebuie sa o plătească anual pentru a obtine permisul de şedere în scop de studii.
La actiune au participat câteva zeci de studenţi basarabeni care au purtat umbrele pentru a disemina mesajul campaniei “Nu vă faceţi că plouă!”
Şi la Galaţi, circa 30 de studenţi basarabeni care învaţă s-au adunat joi după-amiază pe treptele Universităţii “Dunărea de Jos”, în semn de protest faţă de dublarea taxei consulare de la 60 la 120 de euro.
Roman Mercuşev, vicepreşedintele Clubului Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din Galaţi:
Studenţilor care sunt la “fără taxă-fără bursă” li se plătesc toate taxele de şcolarizare de către statul român şi am dori să le fie plătită şi această taxă consulară de 120 de euro. În această situaţie, la Galaţi sunt circa 60 de studenţi.
Roman Mercuşev a declarat că organizaţiile studenţilor basarabeni vor depune, în curând, memorii la Ministerul Afacerilor Externe şi la Ministerul Educaţiei, cărora le vor solicita în mod expres să îi scutească de la plata acestei obligaţii şi pe tinerii care ocupă un loc bugetat de statul român, dar care nu încasează bursă de merit.
Respectiva taxa consulară a fost mărită de la 60 de dolari la 120 de euro pe 19 iunie 2009 şi îi vizează pe studenţii basarabeni care nu sunt bursieri ai statului român (cei cu taxă sau CPNV, cont propriu nevalutar).
Tot pe 19 iunie curent, Guvernul Emil Boc a decis instituirea unei taxe de 230 de RON pentru eliberarea permisului de şedere temporară (studii) atât pentru nebursieri, cât şi pentru bursierii statului român. La sfârşitul lui septembrie, însă, taxă de 230 de RON a fost anulată, iar cei care au achitat-o înainte de a fi anulată au putut să îşi recupereze ulterior banii.
În perioada 13-14 noiembrie, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, efectuează o vizită de lucru în România, la invitaţia premierului Emil Boc. Cei doi premieri vor avea o întâlnire la Palatul Victoria, astăzi, în cadrul căreia va fi abordată problema celor 2 consulate ale României de la Bălţi şi Cahul şi cea legată de numirea unui nou ambasador al României la Chişinău şi al unui ambasador al Republicii Moldova la Bucureşti.
În cadrul aceleaşi întâlniri vor fi semnate o serie de documente:
- Convenţia privind micul trafic la frontieră în România şi Republica Moldova potrivit căreia cetăţenii Republicii Moldova vor putea călători liber în limita de 50 km pe teritoriul României fără a avea nevoie de viză;
- Acordul cu privire la protejarea reciprocă a investiţiilor;
- Acordul cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat.
UPDATE 14:45: Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că a cerut responsabililor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti să găsească soluţii tehnice privind taxa de 120 de euro pentru permisul de şedere.





Comentariu scris de Convenţia de mic trafic dintre Republica Moldova şi România intră în vigoare la 30 de zile de la aprobarea ei în cele 2 guverne pe 16 Noiembrie 2009:
[...] De asemenea, Chişinăul se aşteaptă, în urma acestei vizite, la o apropiată abolire a cerinţei de a depozita 500 de euro pentru a obţine viză, atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria, în urma discuţiilor avute de ministrul moldovean de externe cu omologul său bulgar, la Bucureşti. Din păcate, nimic despre taxa de 120 de euro pentru permisul de şedere. [...]
Like sau Dislike:
0
0