Principalii candidaţi la preşedinţia României şi turul 2 al alegerilor prezidenţiale
Întrebat cu cine se vede luptându-se în turul 2, Traian Băsescu, canidatul PD-L la alegerile prezidenţiale, a dorit să transmită senzaţia unui miserupism victorios, având siguranţa cartonaşului roşu în buzunarul cămăşii cotrocenice:
Voi intra în al doilea tur al prezidenţialelor cu Crin Antonescu, chiar dacă mi l-aş dori mai mult pe Mircea Geoană ca adversar.
Mircea Geoană, candidatul PSD+PC la alegerile prezidenţiale, deloc original, aproape prostănac de nesubtil în declaraţii:
Prefer să intru în turul doi cu Traian Băsescu.
Declaraţia cu preferinţele este explicatul de poziţia de expectativă a liderului social democrat, sfătuit să aştepte 23 noiembrie pentru eventuale negocieri, având siguranţa locului 2 după primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Speriat de parfumul de Fata Morgana al turului 2, Crin Antonescu a anunţat aseară că vrea să negocieze cu Sorin Oprescu (căruia i-a tot adus obsesiv aminte de sprijinul acordat la alegerile locale din 2008) retragerea acestuia din cursa pentru Cotroceni şi sprijinul Doctorului pentru candidatul României Bunului-Simţ, trădând uşorul văl de disperare aşezat peste stafful candidatului PNL la alegerile prezidenţiale.l
Candidatul independent la preşedinţia României, Sorin Opescu, a ajuns să se mintă pe sine însuşi, sărmanul (nu ne miră, e deja mincinos cu experienţă: 1, 2).
Pe de-o parte, se dă cocoş (nicio legătură cu dna Udrea
):
Acum vin să-mi întindă mâna şi să-mi spună dacă eventual nu pot să mă retrag şi să-i las pe ei. Nu am înţeles, de ce să mă retrag?
Pe de altă parte, anunţă, dintr-un reflex de sagacitate acută (a se citi resemnare), că nu va indica alegătorilor săi cu cine să voteze în turul 2, recunoscându-şi limitele potenţei prezidenţiabile şi rolul de iepuraş cu orientare politică ambiguă.
Dincolo de aceste fricţiuni, tatonări şi dansuri prenupţial-electorale, o întrebare aş mai avea: vouă vă vine să credeţi că avem o campanie electorală în care lipsesc dezbaterile electorale televizate cu cei 12 candidaţi la preşedinţia României faţă în faţă, măcar cei 4 care contează şi care sunt 3, de fapt? Sper că înaintea celui de-al doilea tur, televiziunile vor avea bunăvoinţa să ni-i prezente pe cei doi rămaşi în cursă în dueluri tête-à-tête. De parcă nu era suficient că avem o campanie electorală care durează doar 30 de zile…
UPDATE (02.11)
Sorin Oprescu:
Electoratul meu este unul de tip polimorf, din toate zonele partidelor. Majoritatea acestui electorat, chiar daca spun eu sa voteze cu cineva, va vota peste 80% cu Traian Basescu. Eu voi merge la vot pentru ca sunt primar general al Capitalei, dar este exclus sa votez cu Traian Basescu sau cu Mircea Geoana.
[ IMG: hotnews.ro, sorinoprescu.ro, mirceageoana.ro, crinantonescu on Flickr ]









Comentariu scris de Cristi pe 1 Noiembrie 2009:
Declaratia lui Geoana e memorabila.
)
El se situeaza pe locul 2 dupa Basescu in sondaje, deci putem interpreta declaratia lui cum ar zice: prefer sa intru in turul 2 cu Basescu, in loc sa nu intru deloc
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Călin pe 1 Noiembrie 2009:
Bună trecere în revistă.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Andrei pe 1 Noiembrie 2009:
Basescu Geoana in turul 2, Basescu ia al doilea mandat, clar ca buna ziua.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de sept pe 1 Noiembrie 2009:
@Andrei: Aşa crezi că o să fie sau aşa speri că o să fie?
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Andrei pe 2 Noiembrie 2009:
Asa o sa fie!
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de sept pe 2 Noiembrie 2009:
Deci nu prea ţi-ai dori lucrul ăsta.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Andrei pe 2 Noiembrie 2009:
Mi-l doresc si asa va fi!
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de sept pe 2 Noiembrie 2009:
Asta e! Vroiam să ştiu pe ce picior dansezi.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Andrei pe 2 Noiembrie 2009:
Asa si te ajuta cu ceva?
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de sept pe 2 Noiembrie 2009:
M-am edificat.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Cernea. Remus Cernea. Remus Florinel Cernea - candidatul cu mult păr şi fără cravată la preşedinţia României : INconstantINR pe 3 Noiembrie 2009:
[...] Rotaru, Gheorghe Manole şi, cu puţin noroc, peste Gigi Becali, candidatul PNG-CD) şi va avea un cuvânt relativ important de spus ante-7 decembrie alături de Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRM. Tind să mai cred că Agentul Florinel (a nu se [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de ioan-fibis pe 8 Noiembrie 2009:
da-ca a-ti vazut pregatirea mitingului de la Timisoara pentru Traian Basescu sigur v-ati dat seama ca vine in vizita de lucru Tov. Nicolaie Ceausescu.PUNCT-Basescule
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de De ce TVR nu organizează dezbateri televizate cu candidaţii la preşedinţia României? : INconstantIN’s INternet pe 13 Noiembrie 2009:
[...] întrebare pe mare mi-i şi v-o adresam şi eu la început de noiembrie. Dincolo de aceste fricţiuni, tatonări şi dansuri prenupţial-electorale, o întrebare aş mai [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Tangoul dezbaterilor prezidenţiale - A fi sau a nu fi? : INconstantIN’s INternet pe 17 Noiembrie 2009:
[...] interogativ “Doreilor, ne mai ţineţi mult?”, închei prin câteva propoziţii de la început de noiembrie: Dincolo de aceste fricţiuni, tatonări şi dansuri prenupţial-electorale, o întrebare aş mai [...]
Like sau Dislike:
0
0