Cernea. Remus Cernea. Remus Florinel Cernea – candidatul cu mult păr şi fără cravată la preşedinţia României
L-aş vota pe Remus Cernea, dacă nu ar candida Băsescu. L-aş vota pe Cernea, dar nu are nicio şansă, aşa că îl votez pe Geoană.
Sunt replici venite din partea unor oameni care, de obicei, nu-mi provoacă dezamăgiri în parcursurile lor logice. Comportamentul lor politicoezitant, presărat cu păreri de rău, mi-a stârnit interesul pentru acest candidat la preşedinţia României care a cauzat un val de erecţie electorală, inclusiv printre cei care poartă apoliticul în vârful stindardului colorat în culorile convingerilor personale.
Totuşi, valul pornit de Cernea pare, încet-încet, să se supună traseului enunţat de Eminescu în celebra-i Glossă, atingându-şi deznodământul, mai mult ca sigur, la puţin timp după 22 noiembrie. Şi asta pentru că erecţia pare să aibă la bază (cum s-a potrivit
) nişte viagra imagologică având şi proprietăţi halucinogene. Dar, să le luăm pe rând.
Intrigat de părerile celor pro-Cernea (mă rog, pro-Cernea în pauza de pro-Băsescu sau pro-Geoană), am căutat date despre candidatul Remus Florinel Cernea, parte dintre acestea folosite pentru statisticile referitoare la cei 12 candidaţi la preşedinţia României. Să ni le reamintim pe cele care îl vizează pe Remus Cernea:
- Cel mai tânăr candidat la alegerile prezidenţaile 2009 – 35 de ani, născut pe 25 iunie 1974;
- Candidatul cu cel mai mic număr de semnături înscris în cursa pentru Cotroceni – 210.346;
- Candidat susţinut de o formaţiune politică (Partidul Verde);
- Necăsătorit;
- Absolvent de facultate (Filosofie, Universitatea din Bucureşti);
- Activist al sectorului non-guvernamental;
- Unul din cei 4 Raci (lucru important, îl face mai simpatic, fiind din tagma mea, nemaivorbind de faptul că e născut în aceeşi zi cu Becali
).
Cioran, în genialitatea-i, spunea că toate apele au culoarea înecului. Pentru mine, toţi politicienii au culoarea salvamarului semidecorativ, este acolo, ştim şi ştie care îi este rolul, dar, de cele mai multe ori, funcţionabilitatea-i este una iscată din presiunea postului, nu din raţiuni de sacrificu şi credinţă în binele comun. De ce ar fi Remus Florinel Cernea diferit de prototipul de mai sus?
Pentru că în aceşti 20 ani am avut cel mai adesea sentimentul că nu am cu cine să votez şi că nici unul dintre partidele care au guvernat România nu s-a străduit cu convingere să promoveze valorile democratice ale societăţii deschise.
Aşa îşi începe candidatul Partidului Verde pledoaria explicativă “De ce candidez“. Dincolo de formularea eronată “cu cine să votez” (de fapt, corect ar fi “pe cine să votez”), mă surprind prin a constata că acelaşi discurs (exceptând adaosul comercial cu societatea deschisă) îl regăsesc în cazul lui Sorin Oprescu în 2009, l-am regăsit în cazul discursului lui Traian Băsescu (în 2004) şi al lui Emil Constantinescu (1996). Toţi acuzau nerealizările anterioare, oferindu-se mântuitori de naţiune în cazul descălecării la Cotroceni.
Urmează un şir de “pentru că-uri”, unele mai originale, altele searbăde prin excelenţă. Finalul este unul cu grad mare de impactabilitate:
Pentru că „profeţia” publicată acum 2 ani în cartea „Manifest împotriva becalizării României” (Ed. Tritonic, 2007) cum că „îmi va crăpa obrazul de ruşine când voi auzi discursurile lui Vadim şi Becali în Parlamentul European” s-a împlinit.
Dincolo de discurs, element care contează prea puţin în cazul votanţilor români cu urechile îndreptate înspre buzunare (trăim în ţara Prostănacului Geoană care, recent, a scăpat una bucată perlă de o frumuseţe rară şi care, în mod normal, ar fi făcut încojurul televiziunilor, a agramatei Alina Gorghiu şi a Elenei Băsescu plină de succeuri), elementul definitoriu în cazul lui Remus Cernea este apariţia sa contrastantă în comparaţie cu restul candidaţilor la preşedinţia României.
Dacă îl scoatem din ecuaţie pe Constantin Ninel Potârcă, miniObama rromales, candidatul Partidului Verde rămâne cea mai pitorească prezenţă în lista celor 12 candidaţi la preşedinţia României. Una pe care mizează, de altfel, dacă e să ne uităm la spotul electoral al lui Remus Cernea sau dacă e să ne amintim de acţiuni electorale extrem de originale şi captatoare de atenţie media. Background-ul ONG-ist şi-a spus cuvântul.
Această îndrăzneală în ofertă la nivel de prezenţă publico-electorală (consfinţită în sloganul Gândeşte îndrăzneţ!, care, între noi fie vorba, m-a făcut să mă gândesc din prima la… PRO TV) se regăseşte şi în unele subiecte abordate de candidatul Cernea. Printre acestea, separarea între biserică şi stat, subiect de care altor candidaţi le este frică şi al cărui abordare este izvorâtoare de pasiuni extreme într-o ţară dominată de un anumit cult (86.7%), într-o ţară în care politicienii percep prezenţa lor prin biserici ca pe un catalizator de capital politic. La fel de îndrăzneţe au fost şi declaraţiile cu privire la crezul în celibat, mulţi şuşotind pe la colţuri că dl Cernea ar fi fan al băieţeilor veseli şi că ar fi un fel de Harvey Milk la scară naţională. Un lucru este clar. Remus Cernea a ales să sfideze tradiţionalismul exacerbat al societăţii româneşti, fapt care i-a adus mulţi simpatizanţi, dar şi mulţi opzanţi fermi.
Totuşi, simpatia faţă de candidatul Partidului Verde la preşedinţia României, iscată inclusiv din aura de sfidare şi radicalism comportamental, pare a suferi de efemeritate şi este, aşa cum spuneam mai sus, trecătoare prin excelenţă. Este suficient să stai să îl asculţi pe Remus Cernea într-o dezbatere publică pentru a realiza aerianitatea acestuia. Generalităţi, lipsă de soluţii punctuale, cunoştinţe limitate în anumite domenii (rezolvabile, totuşi, cu o mână de consilieri pricepuţi). Partea tragicomică vine atunci când descoperim ridicolul din afirmaţii autolaudative precum “sunt candidatul la preşedinţia României cu cei mai mulţi fani pe Facebook” sau, şi mai oribil, invocarea obsesivă a zicerii clownului Mircea Badea, acest guru al indivizilor cu IQ-ul sub nivelul străzii, care ar fi spus că l-ar vota pe Remus Cernea la alegerile prezidenţiale (dle Cernea, luaţi toleranţă d-aici!). Jenant!
Nu, nu pledez nici pro Cernea, nici contra acestuia, nu e un articol de tipul de ce nu. Constat doar cât de neîntemeiată este simpatia unora pentru candidatul Partidului Verde la alegerile prezidenţiale 2009, candidat care a avut parte de contestaţii inclusiv din partea unor membri ai PV cu privire la prezidenţiabilitatea-i. A scăpat cu bine însă.
Tind să cred că pe 22 noiembrie, Remus Florinel Cernea va sări peste estimările mele referitor la rezultatele alegerilor prezidenţiale (peste Constantin Rotaru, Gheorghe Manole şi, cu puţin noroc, peste Gigi Becali, candidatul PNG-CD) şi va avea un cuvânt relativ important de spus ante-7 decembrie alături de Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRM. Tind să mai cred că Agentul Florinel (a nu se confunda cu Agentul Floricel!
) s-ar putea evapora politic în următorii ani, dat fiind vacuumul de platforme de manifestare post-alegeri prezidenţiale pentru că nu, nu cred în ipoteza alegerilor parlamentare anticipate, oricare ar fi cel care câştigă cursa pentru Cotroceni.
Una peste alta însă, Remus Cernea merită un stol fulgerător de aplauze pentru îndrăzneală cu care a ştiu să abordeze această campanie electorală, chiar dacă pentru mulţi nu pare a fi decât un individ în descierea prin sinonimie a căruia îşi găseşte locul titlul celebrului hit al celor de la Radiohead.
[ IMG: mediafax.ro, remuscernea.ro ]


Comentariu scris de fanel pe 3 Noiembrie 2009:
Io as vota cu gheorghe eduard manole ala;)
Comentariu scris de alinutza pe 3 Noiembrie 2009:
Oho, dar ce viata palpitanta a dus!
“În 1999, în timpul războiului din fosta Iugoslavie a asistat pe viu, la Belgrad, la bombardamentele NATO. În timpul nopţilor petrecute în Iugoslavia trăieşte experienţa de a urmări apropierea unei rachete Tomahawk, exact pe direcţia hotelului de pe acoperişul căruia urmărea atacurile aeriene NATO şi răspunsul antiaerienei sârbeşti.
Este, totodată, bănuit că ar fi trimis de serviciile secrete ale unei “puteri neprietene” şi ameninţat cu moartea prin aruncarea de pe acoperişul hotelului. Riscă arestarea de către securitatea sârbă, fiind ajutat să evite reţinerea de către directorul hotelului care era cetăţean iugoslav de origine română.
In 2004, derulează cu succes campania Salvaţi Parcul Carol, salvaţi statul de drept în care are ca oponenţi Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia României toate aceste instituţii comiţând ilegalităţi pentru a împlini cererea Bisericii Ortodoxe de a construi Catedrala Mântuirii Neamului în Parcul Carol. Câştigă procesul cu Ministerul Culturii şi Cultelor la Curtea de Apel şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Organizează 7 acţiuni de protest în parc, derulează o campanie de presă, obţine sprijin internaţional din partea unor organizaţii umaniste, strânge semnături pentru petiţii adresate autorităţilor.”
ro.wikipedia.org/wik...
Daca nu ma insel, in actiunea Parcul Carol a fost sprijinit de Traian Basescu, pe atunci primar.
Comentariu scris de alk pe 4 Noiembrie 2009:
Sa se tunda, sa se barbiereasca …si mai vedem
Comentariu scris de alk pe 4 Noiembrie 2009:
Nu mai vedem nimic, i-am citit pagina de wiki (saru’mina Alinutza!)si m-am lamurit ca omu’ e dus cu capul!
))
)
Am ris cu lacrimi
Pupici alinutza, mi-ai facut o noapte de pomina!
Comentariu scris de maddox pe 4 Noiembrie 2009:
Hai sa va povestesc o experienta cu don’ Cernea.
Sa tot fie vreo 3 ani.
Avusesem un fel de relatie contractuala cu o entitate ciudata in care Remus Cernea era capo-di-tutti-capi.
Desigur, si-au onorat civilizat si la timp obligatiunile platind la timp fara probleme.
Trece o vreme si am proasta inspiratie ca de Paste sa il sun pentru a-i ura ce ureaza crestinii nostri de Paste.
Intamplarea face sa fi avut pornita si inregistrarea.
Redau transcrierea:
” MADDOX
- Hristos a inviat!
R. CERNEA
- Va salut, dar terminati cu prostiile acestea!
MADDOX
- Cum…, care prostii, este vorba de o urare traditionala intre crestini in RO…
R. CERNEA
- Noi nu credem in asa ceva! Numai prostii cred in asta!
MADDOX
- Scuze, probabil sunteti atei.
R. CERNEA
- Nu. Ateii sunt ceilalti prosti! ”
Acum, sincer sa fiu, nu stiu in fruntea caror prosti sau destepti s-o fi plasat domnul cu pricina dar as prefera ca presedinte un p e d e r a s t notoriu, pensat si cu parul vopsit saptamanal, promovat de PNL/Patriciu decat un nihilist.
Comentariu scris de Florin Puscas pe 4 Noiembrie 2009:
Foarte bun articolul! Pertinent si obiectiv as zice. Felicitari!
Comentariu scris de INconstantIN pe 4 Noiembrie 2009:
Merci, Florin! Inclusiv pentru RT.
Comentariu scris de Stefan Murgeanu pe 4 Noiembrie 2009:
@maddox,
interesant este ca pe wikipedia este unul greendog care zice exact aceeasi poveste
amandoi ati avut exact aceeasi conversatie cu R Cernea?!
GreenDog
- Hristos a inviat!
R. CERNEA
- Va salut, dar terminati cu prostiile acestea!
GreenDog
- Cum…, care prostii, este vorba de o urare traditionala intre crestini in RO…
R. CERNEA
- Noi nu credem in asa ceva! Numai prostii cred in asta!
GreenDog
- Scuze, probabil sunteti atei.
R. CERNEA
- Nu. Ateii sunt ceilalti prosti! ”
Nothing more to say…
Comentariu scris de maddox pe 4 Noiembrie 2009:
greendog este unul si acelasi cu maddox deoarece pe wiki maddox era deja luat…
este vorba de o singura discutie, initiata de un singur om, adica de mine, iar inregistrarea inca nu a fost copiata sau postata pe undeva.
O pastrez de amorul artei, ca sa nu stic ordinea in WhereItIs…
Comentariu scris de godless1859 pe 5 Noiembrie 2009:
@inconstantin
).”
1.”Unul din cei 4 Raci (lucru important, îl face mai simpatic, fiind din tagma mea, nemaivorbind de faptul că e născut în aceeşi zi cu Becali
de aici ar trebui sa tragem ce concluzie logica?
2. ai pareri preconcepute despre electoratul lui Remus. Eu, de exemplu sunt anticrestin. Nu ca Remus ar fi. Dar macar este secularist. Ma multumesc si cu asta in lipsa de altceva.
3. Articolul tau este departe de a fi neutru.
Sintagme gen: viagra imagologica cu proprietati halucinogene sau “aura de sfidare şi radicalism comportamental” sunt in mod clar tendentioase.
4. Daca tot esti atat de priceput, mai priceput decat Remus Cernea, deoarece sesizezi faptul ca pe el il caracterizeaza: “Generalităţi, lipsă de soluţii punctuale, cunoştinţe limitate în anumite domenii”, de ce nu candidezi tu?
E mai frumos sa stai pe margine si sa-i critici pe ceilalti? Sau e mai comod?
5. Il cunosc personal pe Remus si te inseli asupra lui in mai multe chestiuni.
Comentariu scris de INconstantIN pe 5 Noiembrie 2009:
1. Sunt şi eu Rac. Îmi sunt simpatici cei cu care împărtăşesc însemnul astrologic. Iar faptul că e născut în aceeşi zi cu Becali e relevant în felul în care cei deoi sunt caracterizaţi de spectaculozitate şi magnetism media.
2. Ce te face să crezi că am păreri preconcepute?
3. Pentru tine nu este neutru, pentru mine este.
4. Am spus eu că sunt/nu sunt mai priceput decât Remus Cernea?
5. S-ar putea. Judec doar după cele ce cunosc eu.
Comentariu scris de maddox pe 5 Noiembrie 2009:
Sa lasam problema moarta.
Dupa cum merge presa noastra si nu numai, daca avem norocul ca 1-2% din autori sa stie despre ce vorbesc e mare lucru.
Din punctul meu de vedere principiul acela ce zice sa verifici din trei surse independente nu mai functioneaza de loc.
Sau functioneaza cam asa:
- pai eu il cunosc pe X, este un bou si are 5 picioare, am verificat prin sursele noastre si publicatiile Z, W, si Q afirma acelasi lucru!
COncluzia, dupa verificarile noastre din trei surse independente se confirma ca X este un bou si are 5 picioare.
Pe cel care spune ca il cunoaste personal pe Remus Cernea l-as intreba daca isi cunoaste macar sotia.
Proverbul chinez ce zice ca iti cunosti aproapele dupa ce ai mancat un sac de sare impreuna cu el este mai adevarat ca oricand.
De exemplu eu cand am reprodus discutia telefonica avuta cu R.C. ma bazam pe ceva cert, am inregistrarile. Toate inregistrarile convorbilor avute cu el. Si sunt tare vechi inregistrarile acestea si nu pot fi acuzat ca acum cativa ani buni stiam ca va candida la presedentie.
Cat de neutru poti fi tu care il vezi ca neutru pe R. C.?
By the way, tu din care categorie faci parte, din romanii ce cred in Dumnezeu, esti dintre ceilalti prosti, adica ateii sau tii si tu de coltul unei pentagrame?!…
Pe viitor daca atcati sau laudati veniti cu fapte. Dovada domnilor, dovada!
Comentariu scris de godless1859 pe 5 Noiembrie 2009:
1. Mie mi se pare ca este doar o coincidenta insignifianta – deci lipsita de semnificatie. Gandire superstitioasa.
2. Presupui aici ca electoratul lui Remus Cernea face parte dintre cei cu comportamente politico-ezitante. Nu e cazul. Faptul ca acesti indivizi de regula nu voteaza nu implica faptul ca au ezitat in ceva. A nu vota este o pozitie clara.
3.Posibil sa avem pareri diferite despre semnificatia anumitor cuvinte.
4. Ai raspuns doar partial. Pe langa faptul ca comentariul (da, cacofonie) meu are o tenta argesiva, in acelasi timp iti sugeram sa te gandesti serios de ce nu ai putea face si tu la fel ca Remus.
5. Corect. Dar in cazul in care informatiile sunt insuficiente in legatura cu o anume chestiune, pozitia intelectuala onesta este aceea de scepticism. Te asigur ca Remus nu este deloc aerian, stie foarte bine si ce vrea, si stie si cum sa-si aduca la indeplinire obiectivele intr-un mod extrem de “punctual”. Oricum ma astept sa nu ma crezi, doar asa pentru ca-ti spun. Nu ar fi o pozitie intelectuala onesta.
Comentariu scris de INconstantIN pe 6 Noiembrie 2009:
1. Ţi se pare.
2. Vorbeam de oameni pe care îi cunosc şi care au spus că ar vota Cernea, dacă ar avea şanse sau dacă nu ar candida Băsescu/Antonescu/Geoană.
3. Subiectivismul tău bate subiectivismul meu, presupun. Şi invers.
4. Nu vreau? E suficient de complet?
5. L-am observat în dezbateri. Din ce am văzut eu, mi s-a părut a fi aerian şi pe lângă anumite subiecte în cazul cărora nu are absolut nicio expertiză.
Comentariu scris de Stefan Murgeanu pe 6 Noiembrie 2009:
wtf, ce este un anticrestin?
Comentariu scris de INconstantIN pe 6 Noiembrie 2009:
Una din variante ar fi satanist, cred.
Comentariu scris de godless1859 pe 6 Noiembrie 2009:
Alta varianta ar fi Friedrich Nietzsche.
Cat despre satanisti acesti nu sunt anticrestini.
en.wikipedia.org/wik...
ca sa nu mai credeti lucruri neadevarate.
Comentariu scris de maddox pe 6 Noiembrie 2009:
@Stefan Murgeanu.
anticrestin in nici un caz nu inseamna non-crestin, ateu, liber cugetator;
este pur si simplu un adversar al crestinismului/crestinilor.
Comentariu scris de maddox pe 6 Noiembrie 2009:
iar satanistii, pe buna dreptate nu pot fi categorisiti ca necredinciosi, numai ca
ei cred cu fermitate dar in cu totul alte percepte;
cat sunt de “impotriva” crestinilor ramane la latitudinea lor sau a crestinilor de a-i crede ca “pretini” si tovarashi de drum si credinta…:)
Comentariu scris de alk pe 6 Noiembrie 2009:
Tot a fost bun la ceva amaritul ala, fost udemerist: a lansat o dezbatere
Da’ ca prededinte nu e bun, deja avem citiva atitatori de opinii…
Comentariu scris de radu pe 10 Noiembrie 2009:
Ma bucur ca ai scris despre acest candidata pentru a rapsandi informatia asupra exsitentei acestei candidaturi. Articolul tau are lacune in ceea ce priveste obiectivitatea insa fara critica nu se poate, desi unele argumente ale tale sunt superficiale. Am cautat in urma articolului tau informatii despre acest candidat si dupa ce am ascultat cateva videorui pe net cu discursul lui pot spune ca mi se pare cu multa substanta! Eu ma gandesc sa imi schimb optiunea de a nu merge la vot cu una mai activa in favoarea unei persoane care mi se pare in armonie cu ea insasi si nu este manta si macinata de interese de putere, financiare etc. Succes, Remus Cernea
Comentariu scris de INconstantIN pe 10 Noiembrie 2009:
Lacune în ceea ce priveşte obiectivitatea? Te rog, dă-mi un exemplu, două.
Una e să asculţi, vorba ta, “videouri” cu un candidat şi altceva este să îl asculţi într-o dezbatere în direct.
Comentariu scris de maddox pe 10 Noiembrie 2009:
@INconstantIN.
Nu baga in seama! Respectivul este dislexic si daca il mai pui sa decripteze si “videorui” ale unui om cu armonia “manta” si macinata care “rapsndeste” chestii cu “exsitenta” precum se vede.
Iti dai seama cam ce blur, ce bezna domneste intre urechile domniei sale.
Lasa-l in… succesul lui…
Comentariu scris de INconstantIN pe 10 Noiembrie 2009:
Comentariu scris de nutu pe 11 Noiembrie 2009:
si eu tot cu remus votez … de 4 ani nu am mai votat, dar acum am in sfarsit un candidat care ma reprezinta …
Comentariu scris de dramart pe 12 Noiembrie 2009:
Cred ca este singura varianta de bun simt !
Desi sunt constient ca nu va reusi, il voi vota asa cum am facut-o si cu Ratiu acum multi ani de zile cand toti urlau ca nu vor sa-si vanda tara…
Comentariu scris de Cum te cheamă, pui de candidat? : INconstantIN’s INternet pe 13 Noiembrie 2009:
[...] Ştiam eu ce ştiam când vorbeam despre candidatul la alegerile prezidenţiale 2009 Cernea, Remus Cernea, Remus Florinel Cernea. [...]
Comentariu scris de Remus Cernea îi pârăşte pe Băsescu şi Antonescu la OSCE : INconstantIN’s INternet pe 14 Noiembrie 2009:
[...] Remus Cernea va face o plângere către OSCE pentru că astăzi, la Cluj, i s-a îngrădit dreptul la liberă exprimare şi nu a fost tratat ca cetăţean cu drepturi egale, refuzându-i-se dreptul de a se afla în sala în care a avut loc confruntarea dintre Traian Băsescu şi Crin Antonescu. [...]
Comentariu scris de DANA COCOS pe 15 Noiembrie 2009:
SUNT DANA COCOS PRESEDINTELE ASOCIATIEI LIGA NATIONALA SI INTERNATIONALA PENTRU APARAREA DREPTURILE OMULUI FILIALA SECTOR 3 EU VREAU URMATOARELE : PRESEDINTELE ROMANIEI REMUS FLORINEL CERNEA ,PRIM=MINISTRU ANCA DANIELA BOAGIU,MINISTRII:MINISTRU DE INTERNE DAN NICA ,MINISTRU FINANTELOR GRATIELA IORDACHE ,MINISTRU MUNCII CALDARARU MIHAI,MINISTRU JUSTIEI MONICA MACOVEI ,MINISTRU SANATATI MARIANA VASILESCU,MINISTRU TURISMULUI DANIELA COSEREANU ,MINISTRU TRANSPORTURILOR LUDOVIC ORBAN VA MULTUMESC DACA DUPA MINTEA MEA SI AL DUMNEAVOASTRA DRAGII OAMENI AR FII ACEST GUVERN IN FRUNTE CU REMUS CERNEA AR FII ATAT LIBERTATE CAT SI BINE PENTRU NOI CU STIMA,DANIELA COCOS
Comentariu scris de Andrei pe 15 Noiembrie 2009:
Imi dai voie sa rad in hohote?
))
Comentariu scris de maddox pe 15 Noiembrie 2009:
… unde esti Tu Sfinte Doamne….
ca punand mana pe ei
sa-i imparti in doua cete large….?
Si ne mai miram de ce se intampla in ramasitza asta de tara. Ca tara nu mai este.
Ca sa fie tara ar trebui sa fie locuita de un popor.
Un popor al unei tari ar trebui sa constituie o natie.
Ori, precum bine se vede, de mult nu mai suntem o natie.
Suntem doar o simpla … POPULATIE!
Si prin ograda alearga o multime de Dane si Cocosi.
Comentariu scris de Remus Cernea are un nou motiv să se plângă la OSCE : INconstantIN’s INternet pe 17 Noiembrie 2009:
[...] se poate, dle? Până şi Google e implicat în sabotarea parcusului electoral al candidatului cu mult păr şi fără cravată. Dă-o-n prezidenţialele [...]
Comentariu scris de Alegeri prezidenţiale 2009: cel mai recent sondaj CURS îl dă pe Mircea Geoană preşedinte : INconstantIN’s INternet pe 18 Noiembrie 2009:
[...] Refuz să cred că Remus Cernea, candidatul cu mult păr şi fără cravată, nu trece de 1% alături de celelalte nume din lista de 12 candidaţi la Preşedinţia României: [...]
Comentariu scris de Badia Florin pe 19 Noiembrie 2009:
“Sa se tunda, sa se barbiereasca …si mai vedem
” a zis alk
Deci asta insemna sa fi un presedinte bun ?
Iar daca se inchina si bea si apoi conduce beat, este si mai bun ca presedinte, caci doar fiecare roman se regaseste in aceste amintiri.
Sincer prea multi romani sunt fixati pe niste idei invechite.
Prefera sa voteze pe cimeva care stii sigur ca nu o sa faca nimic, decat pe cineva nou, care are experianta si cultura, doar ca este “excentric”
Eu unu o sa il votez pe Remus Cernea, iar impreuna cu mine o sa fie o multime de tineri
Comentariu scris de Stefan Murgeanu pe 19 Noiembrie 2009:
he he, eu pana la urma chiar votez cu remus cernea
si iata si de ce:
concediaza-ti-seful....
Comentariu scris de maddox pe 19 Noiembrie 2009:
@Stefan Murgeanu
Bun, mai treci pe aici peste vreo 120 de ani +/- doua generatii si mai vorbim atunci.
Pana una alta, ai dreptate cu o singura chestie:
- trebuie sa mergem la vot cu totii, sau in numar cat mai mare.
Consider sub demnitatea noastra sa discutam aici “calitatile” de presedinte ale dlui. Cernea.
Poate ca nu este inca inrolat/cumparat/sub-cumparat, inca, in chip de vector perturbant si colector de pre-voturi pentru vreunul din ceilalti din top.
Dar nu va luati dupa presupunerea mea. Cand colaboram eu cu el era en tandresse cu ceata lui Miki Shpaga…, so, who knows?! Va dau si nume de proiecte “potentzate” de zona cu trandafiri la vremea aceea si dezvoltate prin societatzica de buzunar Noesis. Si canalele de colectare “sponsorizari” de proiecte, si micile tunuri trase.
Dar pana una alta, el, dl. Cernea, nu este nociv decat, poate pentru el si cei din proximitatea sa.
Comentariu scris de De ce votez Remus Cernea - Concediaza-ti seful! pe 19 Noiembrie 2009:
[...] si neaparat mergeti la vot, chiar daca nu votati Remus Cernea si chiar daca puneti stampila pe mai multi candidati si va anulati votul. Iata si [...]
Comentariu scris de godless1859 pe 19 Noiembrie 2009:
@ maddox
Prezinta-ne si noua acele dovezi care atesta faptul ca tu ai colaborat cu Cernea si ca el colabora cu Miki Spaga. Sa stii ca, avand in vedere faptul ca sunt un necredincios, nu o sa te cred, doar asa pentru ca o spui. Am nevoie de dovezi. Iar “hear-say”- ul nu este o dovada serioasa.
Comentariu scris de Stefan Murgeanu pe 19 Noiembrie 2009:
@maddox
cat timp vei lupta impotriva cuiva si nu pt cineva, vei pierde mereu
Comentariu scris de maddox pe 19 Noiembrie 2009:
@Stefan Murgeanu
Ai sa razi, nu lupt impotriva nimanui. Cu atat mai putin impotriva lui Cernea. Cat am colaborat cu el si-a onorat partea contractuala by the book. L-am gazduit chiar si s-a comportat ca un om absolut normal si cuviincios.
Altele sunt problemele pe care i le pot reprosa.
De aceea am si postat aici.
Altfel, ce legatura are el cu presedentia, nu prea vad. Sa vina peste vreun deceniu si atunci poate ne ajuta cu cate ceva. Deocamdata, cu tot respectul, el este cel ce trebuie ajutat, si nu neaparat cu voturi.
Comentariu scris de maddox pe 19 Noiembrie 2009:
@godless1859
Daca esti asa de naiv incat sa poti crede ca Miki Spaga, in afara cu momentul ala cu cele 17 arme de vanatoaore, s-a mai lasat el suprins in kilotzii goi inseamna ca in zadar te bagi in seama pe aici, prin zona.
Asta referitor la colaborarea in sine.
Nevoia ta de dovezi incearca sa o satisfaci in alte parti, eventual prin alte metode.
Cat despre colaborarea mea cu el:
8teen.biz/zz-00.jpg si gasesti acolo jos una din adresle mele mai vechi. Daca tragi vreo concluzie, bine, daca nu, tant mieux.
Comentariu scris de maddox pe 19 Noiembrie 2009:
@godless1859
Daca esti asa de naiv incat sa poti crede ca Miki Spaga, in afara cu momentul ala cu cele 17 arme de vanatoaore, s-a mai lasat el suprins in kilotzii goi inseamna ca in zadar te bagi in seama pe aici, prin zona.
Asta referitor la colaborarea in sine.
Nevoia ta de dovezi incearca sa o satisfaci in alte parti, eventual prin alte metode.
Cat despre colaborarea mea cu el:
Da click pe “maddox” si gasesti acolo jos una din adresle mele mai vechi. Daca tragi vreo concluzie, bine, daca nu, tant mieux.
Comentariu scris de godless1859 pe 19 Noiembrie 2009:
In momentul in care ceri cuiva sa accepte o informatie, argumentand ca dovezile pentru adevarul acelei informatii au fost sterse / distruse in mod intentionat, nu faci decat un apel la teorii conspirationiste, care sunt ilogice.
La fel de bine ai putea sa crezi ca Tariceanu este un reptilian sau un pestilian dar nu se poate demonstra astfel deoarece se ascunde.
Cat despre linkul tau.. as putea accepta cu o anumita reticenta faptul ca ai fost implicat in vreun fel in societatea culturala a lui Cernea, dar asta tot nu face “conversatia” prezentata de tine mai sus adevarata. Ar fi bine sa intelegi ca intr-o instanta judecatoreasca ceea ce prezinti tu nu poate fi calificat ca dovada.
Numai ce l-am ascultat pe Vadim 20 de minute si m-a luat durerea de cap din cauza acestui tip de prezentare, care include teorii conspirationiste.
Comentariu scris de maddox pe 19 Noiembrie 2009:
@godless1859
]
Dah, am sperat ca am o discutie cu cineva care si intelege literle adunate’n cuvinte pe care la citeste.
Asta este, cu scuzele de rigoare.
Dar oricum, pana acum ai fi putut sa iti dai seama ca NU am postat aici pentru a ataca pe cineva. Nu am partipri-uri. Ar trebui sa stii si singur din pozitia ce o adopti ca Panta Rei. Tara se duce de rapa si fara ajutorul nostru.
Nu am teorii, am pastrat doar inregistrari de convorbiri, telefonice sau ambientale si acelea sunt absolut personale si nu le pun la dispozitie nimanui. Iar in fata unei instante nu am de ce sa ajung si nici sa ajung in vreun fel ca sa trebuiasca sa-mi valideze cineva dovezile.
Oricum, esti de admirat si ma mir ca nu esti inrolat religios la rabdarea pe care o ai. Auzi, sa il asculti pe Vadim 20 de minute!!!
Holly… Shit! [banuiesc ca in asta crezi ca fara el ajungem la Dulcolax
Comentariu scris de Alex pe 25 Noiembrie 2009:
Maddox, ai dreptate. Eu daca eram in locul lui Cernea iti raspundeam la urare cu un sincer: “Am fost informat” sau un indraznet: “Ai dovezi?”.
Ateii nu cred in nimic, crestinii cred in Dumnezeu asa cum e prezentat de biblie. Biblia, scrisa de oameni, unealta a manipularii in masa din vremuir vechi. Se pare ca aceasi biblie isi face treaba bine si acum.
Adica, sa fim seriosi, Adam si Eva? Mai las-o balta…
Comentariu scris de Stefan Murgeanu pe 26 Noiembrie 2009:
@Alex,
doar o mica observatie: nu este adevarat ca ateii nu cred in nimic, ei nu cred in Dumnezeu, in rest, cam fiecare crede in cate ceva (in stiinta, in fortele proprii etc)
succes
Comentariu scris de maddox pe 26 Noiembrie 2009:
@Alex
“ideea centrala” ce se desprinde din discutia telefonica avuta cu RC este ca, el imparte lumea in:
- crediciosi [astia fiind prostii in discutie]
- atei [astia fiind ceilalti prosti - sic]
Iar domnia sa facand parte din supra-clasa-de-supraoameni care NU sunt prosti si care nu cred in… prostii.
Acum, acesti supra-oameni, specie aparte, cu parere de rau, nu mi-a fost explicitata.
Cu o astfel de propunere venea si Hitler odinioara si ne promitea, nu un Johanis ci un reich de 1000 de ani.
Si uite ca are si pui…
@Stefan Murgeanu
Absolut pertinenta observatia si poate chiar se cerea facuta!
Comentariu scris de marius din iasi pe 6 Decembrie 2009:
Ar fi fost un articol pertinent daca nu ai fi ales sa-l intepi pe Geoana la fiecare 5 minute. Am inteles, nu-l inghiti pe Geoana, dar articolul asta parca era despre Cernea.
Comentariu scris de A propos de exit-polluri : INconstantIN’s INternet pe 8 Decembrie 2009:
[...] O glumiţă pe Facebook de la Remus Cernea, candidatul cu mult păr şi fără cravată la Preşedinţia României. [...]
Comentariu scris de Remus Cernea mai tare decât Traian Băsescu şi Crin Antonescu : INconstantIN's INternet pe 28 Mai 2010:
[...] Remus Cernea, preşedintele executiv al Partidului Verde şi unul din cei 12 candidaţi la alegerile prezidenţiale 2009 (cunoscut ca şi candidatul cu mult păr şi fără cravată la preşedinţia României) le-a luat faţa foştilor contracandidaţi Traian Băsescu şi Crin Antonescu (pe care i-a pârât prin noiembrie la CEDO). Deocamdată, doar pe Facebook. [...]
Comentariu scris de Remus Cernea, The Green Knight, și Partidul "Alba ca Zăpada" | INconstantIN's INternet pe 2 Octombrie 2010:
[...] al Partidului Verde, unul din cei 12 candidaţi la alegerile prezidenţiale 2009 (cunoscut ca şi candidatul cu mult păr şi fără cravată la preşedinţia României) și cel car le-a luat faţa foştilor contracandidaţi, Traian Băsescu şi Crin Antonescu (pe [...]
Comentariu scris de Noi recorduri Facebookărești pentru Remus Cernea | INconstantIN's INternet pe 28 Februarie 2011:
[...] Mișcarea Verzilor, unul din cei 12 candidaţi la alegerile prezidenţiale 2009 (cunoscut ca şi candidatul cu mult păr şi fără cravată la preşedinţia României) și cel care se lăuda pe la sfârșit de primăvară că le-a luat [...]
Comentariu scris de VIDEO: Traian Băsescu la 60 de ani. Un pic despre viitor, mai mult despre trecut | INconstantIN's INternet pe 4 Noiembrie 2011:
[...] la pachet), să vorbesc despre eventualele prime doamne ale României post-alegeri, să analizez candidații non-conformiști, să trec în revistă spoturile electorale de doi bani sau să produc frumusețuri inspirat din [...]