În pizda mă-sii, monşer, am evoluat! Parol!

feature photo

Vorbeam ieri cu cineva despre alegerile prezidenţiale (îmi menţin îndemnul pentru Adevărul şi toţi cititorii acestuia, Fiţi voi idioţi!).

Amicul meu a început în trombă, imitându-l pe decanul de vârstă al Senatului României post-alegeri parlamentare 2008, Sergiu Nicolaescu: “Pizda mă-sii”! Deschid paranteza şi recunosc: în replica grafică a amicului meu, lansată pe pajiştea YM, lipseau cratima şi diacriticile. Lucru valabil şi pentru restul de replici în cazul cărora am intervenit şi la nive de semne de punctuaţie. Închid paranteza.

Spre imensa mea bucurie, înjurătura voioasă a fost urmată de încercări voinice de condamnare a frivolităţii campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. “Băi, ce-i cu prostiile astea, să mor io, Băse spune poezii la Divertis şi are caricaturi pe site cu referendumul, Geoană cântă la mămăruţă pe canapea, Oprescu se ia de cucoşelul lui Băsescu şi al lui Boc, Antonescu cerşeşte bani prin SMS, plm, de parcă nu îi dă Patriciu suficienţi. Circ!!!”

M-am abţinut de la ignore. În ultimul timp am cam obosit de negativismul exagerbat al unora în ceea ce priveşte Românica. Dacă nu ştiaţi, România mea e mai frumoasă decât România voastră. :) Am încercat să îi explic omului că e OK. Că o campanie electorală nu se rezumă doar la dezbateri pur politice, închistate de coli A4 cu argumente pro şi contra. Că Machiavelli e tăticul campaniilor electorale.

Ca argument maxim, ştiindu-l şi pe el americanofil convins, am folosit exemplul Statelor Unite. I-am adus aminte de tradiţia cu prezenţa candidaţilor înscrişi în cursa pentru preşedinţie la show-uri ca cel al lui David Letterman, Saturday Night Live Show (în 2008, memorabilă a fost prezenţa candidatului republicanilor la vicepreşedinţie, Sarah Palin la SNL, tot ea victimă a unei farse, la fel de memorabilă fiind şi apostrofarea lui David Letterman la adresa lui McCain) etc.

Şi ei scapă perle şi au parte de controverse (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), lovituri sub centură (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8) şi multe alte ghiduşii electorale. care lui şi multor altora li se par “neserioase”. Iar după ce i-am spus că Barack Obama a fost primul candidat la preşedinţia SUA care şi-a făcut publicitate pe jocuri video m-am ales doar cu un “Bine că eşti tu deştept” şi un sign out nervos.

Mai e mult până departe, dar e clar, am evoluat. Încă sper că, în timp, vom prelua de la americani şi modelul cu campanii prezidenţiale care să înceapă cu “alegeri primare” în cadrul partidelor pentru desemnarea prezidenţiabilului şi să continue apoi cu alte câteva luni bune înainte de confruntarea finală. Nu campanie electorală de 30 de zile cum e la noi, chiar dacă Joe Biden spunea ieri că ne invidiază. :D Chiar şi la ucarineni durează mai mult. Până atunci însă, sunt în aşteptarea spoturilor electorale cu mesaje de genul “sunt Traian Băsescu şi aprob acest video”, aşa cum stipulează regulile CNA-ului privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Este clar că asistăm la o aburcare spre alt nivel în cazul campaniei electorale din România, chiar dacă noi evoluăm imitând. Ca să realizaţi pasul mare pe care l-am făcut în ultimii ani, încercaţi să vă imaginaţi un Ion Constantinescu îngânând “Trecui dealu-n codru drag” prin 1996 pe la vreo emisiune de divertisment, pe Ion Iliescu sau Corneliu Vadim Tudor strângând fonduri prin SMS în 2000, sau un Adrian Năstase făcând campanie în 2004 cu un autocar personalizat. De bloguri, site-uri, virale, Twitter, Flicker, live-streaming şi spoturi electorale pe YouTube nici nu mai vobim, chiar dacă trebuie să recunoaştem că explozia Web 2.0 a avut loc, de fapt, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2009.

În atare condiţii, e şi păcat să nu îţi mişti posteriorul la secţia de vot, dle, parol!

[ IMG: stevecarroll.co.uk ]

   

15 comentarii până în acest moment. »

  1. ete floshk, da’ ce cerzi ca la varsta mea mai pun botu la vrajelile astora?
    poa’ sa faca ce vor ca de votat nu ii mai votez. de vap votez: nu ma prezint inseamna ca ii tratez cu curu’ asa cum ne trateaza si ei de 20 de ani.

  2. lucrurile au evoluat(asta e un spot publicitar parca)..si continui..dar nu suficient incat sa traim bine. Tot un circ o sa fie in urmatoarele zile…dar din pacate tre sa facem o alegere care ne va afecta 5 ani de aici inainte…eu zic sa ne prezentam la vot totusi, marinarul nu mai poate fi la cotroceni inca o data…si dintre toti sa iasa cel mai bun. mie crin mi se pare ok pana acum

  3. toate ca toate… daca deschid ochii vad ca e nevoie de o schimbare JOS BASE!!!!!!!!

  4. Citesc cele 2 comentarii si imi ofera un mic ragaz de gandire la Crin , care ma face sa ma gandesc ca el ar fi noul , capabilul presendinte al tari.Ne-am saturat de Base si ceilalti!

  5. [...] cum spuneam, am evoluat, monşer! Categorii şi taguri    Categorii: Internet • Politic   [...]

  6. base este cum este!dar nastase sau gioana cum este? macar de ar avea nasul lung cu alta semnificatie decat cea de mincinos.

  7. [...] 19. În pizda mă-sii, monşer, am evoluat! Parol! [...]

  8. [...] Rămâne cum am stabilit! Categorii şi taguri    Categorii: Politic    Taguri: Alegeri [...]

  9. [...] Îi băgăm şi pe ei la evoluţie! Categorii şi taguri    Categorii: Internet • Politic    Taguri: Alegeri prezidenţiale • Internet • Internet.ro • PD-L • Politic • Site • Traian Băsescu [...]

  10. [...] pot decât să reconstat că am evoluat, uitându-mă pe lista exemplelor de intersecţii politic şi New Media (Twitter, Facebook, YouTube [...]

  11. [...] pot decât să reconstat că am evoluat, uitându-mă pe lista exemplelor de intersecţii politic şi New Media (Twitter, Facebook, YouTube [...]

  12. am evoluat? depinde ce înţelege fiecare prin evoluţie :D

  13. [...] Una peste alta, rămâne cum am stabilit: În pizda mă-sii, monşer, am evoluat! Parol! [...]

  14. offtopic: lacoltulstrazii.word... si img256.imageshack.us...

  15. [...] Un filmuleţ semnalat de Marius, via La colţu’ străzii. [...]

Tu cum comentezi? Lasă un comentariu după bip!

    IMPORTANT: Să nu vă fie cu bănat, dar apariţia comentariului Dvs. extrem de     pertinent ar putea fi întarziată de sistemul de cache.