Vorbeam ieri cu cineva despre alegerile prezidenţiale (îmi menţin îndemnul pentru Adevărul şi toţi cititorii acestuia, Fiţi voi idioţi!).

Amicul meu a început în trombă, imitându-l pe decanul de vârstă al Senatului României post-alegeri parlamentare 2008, Sergiu Nicolaescu: “Pizda mă-sii”! Deschid paranteza şi recunosc: în replica grafică a amicului meu, lansată pe pajiştea YM, lipseau cratima şi diacriticile. Lucru valabil şi pentru restul de replici în cazul cărora am intervenit şi la nive de semne de punctuaţie. Închid paranteza.

Spre imensa mea bucurie, înjurătura voioasă a fost urmată de încercări voinice de condamnare a frivolităţii campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. “Băi, ce-i cu prostiile astea, să mor io, Băse spune poezii la Divertis şi are caricaturi pe site cu referendumul, Geoană cântă la mămăruţă pe canapea, Oprescu se ia de cucoşelul lui Băsescu şi al lui Boc, Antonescu cerşeşte bani prin SMS, plm, de parcă nu îi dă Patriciu suficienţi. Circ!!!”

M-am abţinut de la ignore. În ultimul timp am cam obosit de negativismul exagerbat al unora în ceea ce priveşte Românica. Dacă nu ştiaţi, România mea e mai frumoasă decât România voastră. Am încercat să îi explic omului că e OK. Că o campanie electorală nu se rezumă doar la dezbateri pur politice, închistate de coli A4 cu argumente pro şi contra. Că Machiavelli e tăticul campaniilor electorale.

Ca argument maxim, ştiindu-l şi pe el americanofil convins, am folosit exemplul Statelor Unite. I-am adus aminte de tradiţia cu prezenţa candidaţilor înscrişi în cursa pentru preşedinţie la show-uri ca cel al lui David Letterman, Saturday Night Live Show (în 2008, memorabilă a fost prezenţa candidatului republicanilor la vicepreşedinţie, Sarah Palin la SNL, tot ea victimă a unei farse, la fel de memorabilă fiind şi apostrofarea lui David Letterman la adresa lui McCain) etc.

Şi ei scapă perle şi au parte de controverse (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), lovituri sub centură (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8) şi multe alte ghiduşii electorale. care lui şi multor altora li se par “neserioase”. Iar după ce i-am spus că Barack Obama a fost primul candidat la preşedinţia SUA care şi-a făcut publicitate pe jocuri video m-am ales doar cu un “Bine că eşti tu deştept” şi un sign out nervos.

Mai e mult până departe, dar e clar, am evoluat. Încă sper că, în timp, vom prelua de la americani şi modelul cu campanii prezidenţiale care să înceapă cu “alegeri primare” în cadrul partidelor pentru desemnarea prezidenţiabilului şi să continue apoi cu alte câteva luni bune înainte de confruntarea finală. Nu campanie electorală de 30 de zile cum e la noi, chiar dacă Joe Biden spunea ieri că ne invidiază. Chiar şi la ucarineni durează mai mult. Până atunci însă, sunt în aşteptarea spoturilor electorale cu mesaje de genul “sunt Traian Băsescu şi aprob acest video”, aşa cum stipulează regulile CNA-ului privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Este clar că asistăm la o aburcare spre alt nivel în cazul campaniei electorale din România, chiar dacă noi evoluăm imitând. Ca să realizaţi pasul mare pe care l-am făcut în ultimii ani, încercaţi să vă imaginaţi un Ion Constantinescu îngânând “Trecui dealu-n codru drag” prin 1996 pe la vreo emisiune de divertisment, pe Ion Iliescu sau Corneliu Vadim Tudor strângând fonduri prin SMS în 2000, sau un Adrian Năstase făcând campanie în 2004 cu un autocar personalizat. De bloguri, site-uri, virale, Twitter, Flicker, live-streaming şi spoturi electorale pe YouTube nici nu mai vobim, chiar dacă trebuie să recunoaştem că explozia Web 2.0 a avut loc, de fapt, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2009.

În atare condiţii, e şi păcat să nu îţi mişti posteriorul la secţia de vot, dle, parol!

[ IMG: stevecarroll.co.uk ]