O să încep prin a vă cere permisiunea unui disclaimer de intenţie. Nu sunt înregimentat politic. Nu am fost influenţat financiar sau în orice alt mod plăcut să scriu cele de mai jos. Este o opinie bazată pe o serie de constatări. M-aş bucura să îmi daţi dreptate. M-aş bucura şi mai tare să mă contraziceţi cu argumente solide, chiar dacă sunt extrem de sigur că votul din 22 noiembrie (şi cel din 6 decembrie) îmi va da dreptate sută la sută.

Întrebarea de mai sus pare una retorică prin excelenţă pentru cei care cunosc relaţia duioasă de simpatie reciprocă dintre două entităţi: Traian Băsescu şi basarabeni (cu sau fără cetăţenie română).

Primul preşedinte al României care a rezidat la Cotroceni timp de 5 ani a ştiut mereu să-şi contureze cu abilitate predispoziţia sufletească, vag electorală, pentru “fraţii noştri de peste Prut”, marcând cu măiestrie slam-dunkuri în coşul simbolismului întins acrobatic pe coarda sufletismului politizat.

Prima vizită oficială a lui Traian Băsescu în calitate de preşedinte al României a fost la Chişinău (21 ianuarie 2005). Băsescu afirma la acea vreme:

România garantează că va fi cel mai puternic avocat în favoarea progresului către Vest şi a integrării Republicii Moldova în structurile europene… suntem hotărâţi să tratăm Republica Moldova cu tot respectul cu care trebuie să fie tratat un stat independent şi suveran.

Discursul prezidenţial-băsescian a oscilat cu periodicitate între formula recunoaşterii independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova (ca mai sus) şi cea a unei atitudini patriarhale, venită, fie ca replică la declaraţiile ostil-şizofrenice ale miliţianului de la Chişinău, Vladimir Voronin, la adresa României, fie ca un simplu reflex de bun simţ istoric, ar spune unii, de naivitate forţată ar spune alţii. Osicilaţia respectivă o regăsim, par exemple, la doar 3 zile după fragmentul de declaraţie de mai sus. 24 ianuarie, 2005, ceremoniile desfăşurate la Iaşi cu ocazia aniversării Zilei Unirii Principatelor Române:

România şi Republica Moldova sunt două state independente, suverane, dar care au acelaşi popor. Marele Cuza ne obligă să ne gândim şi la moldovenii de dincolo de Prut. Nici un istoric nu va reuşi să-l împartă pe Eminescu în două: o parte din Eminescu de-o parte a Prutului şi altă parte în cealaltă parte a Prutului, nici un critic literar nu va reuşi să-l împartă pe Ion Creangă şi nici un istoric nu va reuşi să-l împartă pe Ştefan cel Mare

Oscialaţia a fost ulterior instituţionalizată lexical prin formula “acelaşi popor, două state”, “un popor vremelnic despărţit şi care are datoria să se regăsească împreună în Uniunea Europeană”.

Dar ar fi greşit să portretizăm un Băsescu lăcrimând şi suspinând de dorul Basarabiei. Partea pragmatică este şi ea extrem de prezentă în felul în care preşedintele României a înţeles să se raporteze la românii din Basarabia. Mai întâi, a fost invitaţia lui Dorin Chirtoacă la Cotroceni în iunie 2007, la puţin timp după ce liderul Partidului Liberal din Moldova ajungea cel mai tânăr primar de Chişinău din istoria Republicii Moldova şi unul din cei mai tineri primari din Europa, într-o luptă inegală cu comuniştii lui Voronin:

Ce faci, domn’ primar? Ai spart gheaţa la Chişinău! Trebuia! Felicitări, a fost o surpriză plăcută!

Conform noului cod electoral din România, alegerile parlamentare din 30 noiembrie, 2008 au avut parte de o premieră absolută: desemnarea unor parlamentari din afara ţării. Astfel, circumscripţia pentru românii din din diaspora a fost divizată, în funcţie de zona geografică, în patru colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi două colegii pentru Senat.

În Colegiul Europa de Est şi Asia (C2 uninominal), format din ţările europene care nu fac parte din Uniunea Europeană (Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Serbia) şi toate statele din Asia, Partidul Democrat-Liberal patronat cu grijă de Traian Băsescu l-a nominalizat pe unul dintre cei mai conştiincioşi luptători pentru cauza românismului în Republica Moldova şi în Ucraina, basarabeanul ucrainean, Eugen Tomac. Tomac a luat cele mai multe voturi în Colegiul 2 uninominal şi  ar fi ajuns cu siguranţă să fie primul basarabean trimis în Parlamentul României de votanţii din Republica Moldova dacă votul uninominal nu ar fi avut hibele sale.

Nucleul pragmatismului însă s-a văzut în felul în care Traian Băsescu şi, prin extensie, PD-L a înţeles să abordeze campania electorală din Republica Moldova sau să se implice în punctarea problemelor care îi vizau direct pe basarabenii dintre Prut şi Nistru. Câteva exemple:

• Elena Băsescu implicată în campania electorală din republica Moldova;
• Elena Băsescu încearcă să salveze PRO TV Chişinău şi se implică în campania electorală din Republica Moldova;
• VIDEO: Elena Băsescu în PE despre eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Surâsul din colţurile gurilor cui vă are nu îşi au acoperirea logică. Da, ştiu, Elena Băsescu şi Republica Moldova în aceeaşi propoziţie stârneşte şi mirare şi ironie. Dar, cum mai spuneam şi în alte părţi, nu asta contează, contează faptul că, oricât de chinuit şi neprofesionist s-ar exprima EBA, ea a făcut-o într-un anume context, cu un anume scop. Orice gest politic e plin de conotaţie şi importanţă asunsă dincolo de simplitatea aparenţei.

Nu în ultimul rând şi poate cel mai important lucru realizat în mandatul lui Traian Băsescu din punct de vedere al românului de rând pruto-nistrean a fost simplificarea procedurii de obţinere a cetăţenii române pentru basarabenii din Republica Moldova şi din Ucraina. Atât cât s-a putut. S-a redus termenul de examinare a dosarelor, s-au exclus anumite condiţii (ca, de exemplu, cea cu 4 ani staţi pe teritoriul României), s-a suplimentat numărul magistraţilor etc. Da, ştiu, nu este suficient, dar presupun că nu vă alşteptaţi să vină Băse în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi să împartă paşapoarte în stânga şi în dreapta, nu?

Traian Băsescu ar fi vrut să îşi încheie mandatul aşa cum l-a şi început, printr-un gest simbolic, numa’ bun pentru logica celor expuse aici – cu o vizită în Republică Moldova. De data aceasta, în una decomunizată. Păcat că a picat Guvernul Boc 2, l-am fi văzut pe preşedintele României la Chişinău. Sunt sigur, comicul act terorist nu l-ar fi speriat.

De ce NU Sorin Oprescu?

Dincolo de cele 10 motive, Sorin Oprescu este chintesenţa lui Mitică de Bucureşti, regăţeanul şmecher cu apucături de birt şi cârcoteala ridicată la rang de existenţă cotidiană. Altfel spus, un monument al ostilităţii şi antagonismului faţă de tot ceea ce înseamnă românismul idealizat.

Mai mult, spre deosebire de Traian Băsescu, Sorin Oprescu nu are nicio legătură cu Basarabia. De niciun fel. Nu a abordat niciodată până acum subiectul din postura de candidat la preşedinţia României şi e clar că o va face doar din obligaţia de a răspunde la anumite întrebări.

Şi dacă mai vreţi un argument, poftim, luaţi: cu ocazia Zilelor Bucurestilor 2009, primarul general Sorin Oprescu si prefectul Sectorului central administrativ al Moscovei, Alexei Alexandrov, au incheiat un protocol-cadru de colaborare intre cele doua municipalitati, considerat de ambii “fara precedent”, nu cu Chişinăul s-a înfrăţit Bucureştiul, ci cu Moscova.

De ce NU Crin Antonescu?

La fel ca în cazul lui Sorin Oprescu, Crin Antonescu e departe de tot ceea ce înseamnă Republica Moldova. Nici statutul de candidat PNL nu-l avantajează. Omologul partiinic al acestuia în Moldova fiind ca şi inexistent.

De ce NU Mircea Geoană?

Mircea Geoană este tributar partidului din care face parte atunci când vine vorba de lipsa de simpatie printre basarabenii cu drept de vot în cazul alegerilor din România.

Un Ion Iliescu perceput ca principal impediment al Unirii la început de ani 1990 şi un premier Adrian Năstase care s-a scremut să ridice pe picior de mare realizare stabilirea “parteneriatului strategic” semnat cu ruşii, au fost completaţi cu brio de un Mircea Geoană, preşedinte al Comisiei de politică externă a Senatului care propunea acum doi ani introducerea unui sistem de Loterie a vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova care vor să redobândească cetăţenia română. O măsură care s-a acoperit imediat de critici, de parcă atunci când basarabenii şi-au pierdut cetăţenia au făcut-o selectiv.

În plus, asocierea PSD-ului cu partidele de dubioasă reputaţie din Republica Moldova e şi el un mare minus.

De ce NU Gigi Becali?

Bdâng, bdâng, bdâng… să fim serioşi! Doza de simpatie pe care Gigi Becali o avea printre basarabeni era de factură dihotomică, financiar-emotivă. Pe de o parte patronul Stelei, echipa românească cu cei mai mulţi suporteri basarabeni, pe de altă parte naţionalismului sicer al latifundiarului din Pipera.

Ca patron al Stelei, Gigi trece print-un ciclu menstrual al lipsei de simpatie cu turaţie săptămânală. Ca naţionalist cu tenta legionară, Gigi a devenit neinteresant din cauza impotenţei sale la nivel de acţiuni concrete.

De ce NU Corneliu Vadim Tudor?

Corneliu Vadim Tudor e un cadavru politic în descompunere, noroc mare cu europarlamentarele că l-au mai îmbălsămat un pic să nu pută. Pentru mulţi dintre basarabeni tribunul nu e decât un fanfaron de joasă speţă şi elan redus.

Faptul că votul din afara României la alegerile prezidenţiale are potenţial de vot decisiv este evident. Faptul că votul din afara României la alegerile prezidenţiale va fi majoritar pro-Băsescu e şi el la fel de evident, opoziţia PSD-ului cu privire la măsura PD-L-ului de mărire a numărului secţiilor de votare din străinătate fiind grăitoare în acest sens.

Vor exista 294 secţii de votare în străinătate. Cele mai multe vor fi în Spania – 67, Italia – 55 şi Republica Moldova – 13. Ovidiu vorbeşte de un efect Moldova la alegerile prezidenţiale din acest an. Are perfectă dreptate şi când explică premizele acestui efect:

• Spre deosebire de Spania şi Italia (acolo unde sunt, de altfel, importante grupuri de români basarabeni cu cetăţenie română), lumea se poate deplasa cu uşurinţă spre secţiile de vot, distanţele fiind infinit mai mici – lista celor 13 secţii de vot;
• Spre deosebire de cei din Italia şi Spania şi de pe oriunde altundeva, în cazul basarabenilor nu există frica de careva repercusiuni legale iscate de aflarea ilegală pe teritoriul vreuneia din ţările respective;
• Şi cel mai important lucru, prezenţa la vot va fi crescută pentru că a dispărut sabia lui Voronin care atârna deasupra capului fricoşilor din punct de vedere al exprimării electorale în cazul scrutinelor din România.

Precondiţia şi siguranţa unui vot masiv pro-Băsescu în Republica Moldova la alegerile prezidenţiale din România există: cele peste 90% de basarabeni care au votat împotriva demiterii preşedintelui la referendumul din mai 2008. Acum poate vor fi 75%, dar cu siguranţă nu vor fi mai puţin.

Dincolo de aspectele idealist-pragmatice expuse la început, este clar că pentru votantul din Republica Moldova alura preşedintelui-jucător pe care şi-a adjudecat-o Băsescu este extrem de seducătoare din punct de vedere electoral. Într-o Republică Moldova care abia a scăpat de figura tricefală de preşedinte-speaker-permier a Tătucului Voronin, într-o Republică Moldova asediată zi la zi de realizările din ultimii ani ale regimului Putin la baza căruia ar sta conceptul de “verticală a puterii”, figura unui Zeus cotrocenic împărţind dreptate e una extrem de potrivită.

La Rochefoucauld spunea că recunostinţa este pur si simplu speranţa secretă pentru favoruri viitoare. Votul pro-Băsescu al basarabenilor va fi şi el unul plin de recunoştinţă, măcar şi pentru faptul că preşedintele României şi-a încheiat discursul despre mandatul sau la Cotroceni susţinut în Parlamentul României cu chemări repetate la sprijinul în fapte al românilor din Republica Moldova, şi pentru iluzia sincerităţii unui Băsescu plângând în timpul unui interviu acordat postului public de radio (Radio România Actualităţi) atunci când a invocat ordinul dat odinioară de Antonescu: “Va ordon, treceţi Prutul!”.

[ IMG: comunitateadearta.com; Crin Antonescu on Flickr, sorinoprescu.ro, mirceageoana.ro, micida.wordpress.com, romanialibera.ro, presidency.ro ]