Un meci nebun decis de 3 autogolori. Un început care a făcut butoanele telecomenzii extrem de tentante. O echipă Unirea Urziceni care m-a făcut să mă întreb cum ar fi arătat semifinala Middlesbrough-Steaua dacă nu am fi parcat cu toată echipa în poartă, ci am fi continuat să jucăm fotbal aşa cum au făcut cei de la Unirea, nu să-l faultăm. Un rezultat mare care mi-a adus aminte de memorabilul Dinamo Kiev – Steaua Bucureşti şi care aduce mai aproape de România grupele Ligii Campionilor din primăvara lui 2010.

Un antrenor providenţial cu ajutorul lui Dumnezeu care în această seară a luat diferite nume şi închipuiri, ba Daniel Tudor, ba Pablo Brandan, ba Marius Bilaşco. Un antrenor cu decizii pe care nu mulţi antrenori o fac, schimbând în partea întâi a primei reprize. Un Dan Petrescu pentru care un post de antrenor în Premier League via postul de selecţioner al Poloniei nu mai pare chiar atât de improbabil.

O partidă pe care am trăit-o la un nivel emoţional care se autoinduce atunci când joacă selecţionata României. Poate de aceea, plus cele două goluri ale lui Adi Mutu date celor de la Debrecen, episodul Belgrad pare o amintire mai puţin urâtă acum.

P.S. A auzit cineva de Dumitru Bucşaru? L-a văzut careva emiţând judecăţi de valoare pe la Sport.ro sau GSP TV? E un exemplu demn de urmat, dar, vorba comentatorilor de pe TVR1, nu suntem în stare să învăţăm din propriile greşeli, darămite din succese. Facem pariu că patronul Unirii Urziceni s-ar putea nici să nu apară pe la TV în această perioadă, iar Gigi Becali să fie solicitat să comenteze evoluţia campioanei României în Champions League mai mult chiar decât Dan Petrescu?

[ IMG: uefa.com ]