Scandal în PNŢCD: Organizaţia de Tineret nu vrea cu PD-L
Aşa cum anunţam alaltăieri, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, formaţiunea având cel mai mare număr de scremuturi existenţial-politice, şi-a strâns sâmbătă membrii la Sala Palatului pentru un Congres în cadrul căruia au anunţat că vor semna o alianţă cu PD-L şi vor susţine un candidat portocaliu la alegerile prezidenţiale.
Reacţiile post-Congres au fost, evident, parfumate cu glume pe seama premierului B(l)oc şi puseuri semifurioase la adresa lui Miluţ care îşi bate joc de ani buni de moştenirea lui Coposu (un exemplu: PNTCD-ul si sindromul Stockholm).
Dar ce fel de acţiune publică PNŢCD fără scandal, nu?
Tineretul Creştin Democrat – PNŢCD (TCD – PNŢCD) remite astăzi un comunicat de presă în care se delimitează de opiniile exprimate de preşedintele PNŢCD, Marian Petre Milut la Congresul de ieri:
Tineretul Crestin Democrat – PNTCD condamna in termenii cei mai duri mascarada politica pusa in scena de cateva personaje fara simt al absurdului si al realitatii, care se considera inca reprezentativi pentru acest partid istoric.
Prin intalnirea de la Palatul Parlamentului la care au participat Marian Milut, acolitii si salariatii sai, precum si cativa colegi taranisti al caror simt al orientarii s-a atrofiat de-a lungul timpului, amfitrionul proaspat exclus din PNTCD nu numai ca si-a cimentat pozitia sa in afara partidului, dar si-a si arborat un felinar rosu pe CV-ul sau politic, si asa pastelat in culori stridente
Frumos, nu?
În plus, preşedintele TCD-PNŢCD, Vlad Tache, a adăugat că singurul PNŢCD pe care-l recunoaşte e cel condus de Marian Sârbu. Acest fără-Miluţ-PNŢCD are un Congres al său pe 26 septembrie, atunci când se va face publică şi poziţia cu privire la prezidenţiabilul pe care îl vor susţine Tache, Sârbu and Co.

Comentariu scris de romania inedit pe 13 Septembrie 2009:
Milut se agata de PNTCD cum se agata inecatul de un pai crezand ca este un bustean care il va impiedica sa se duca la fund !
Comentariu scris de INconstantIN pe 14 Septembrie 2009:
Define “să se ducă la fund”!
Comentariu scris de romania inedit pe 14 Septembrie 2009:
Adica sa se innece !
Tu despre ce credeai ca este vorba ?
Comentariu scris de INconstantIN pe 14 Septembrie 2009:
Nu vorbeam de stilistică şi conotaţie, ci de ce vrei tu să spui mai exact atunci când spui că Miluţi vrea să se scape de la un eventual naufragiu? Are dosare pe rol? Nu mai are bani pentru parcare?
Din câte ştiu eu, e un om cu situaţia financiară suficient de OK, dosare parcă nu are, so?
Comentariu scris de romania inedit pe 14 Septembrie 2009:
Problema lui Milut este ca a bagat foarte multi bani in imagine si nu s-a lipit de fonduri sapard pentru ca nu are sustinere politica .
A incercat sa devina cunoscut si cu o echipa de fotbal , dar o echipa de fotbal necesita bani si timp , bani pe care Milut nu-i are .
Intr-un timp isi gasise ca amanta propria contabila .
Comentariu scris de INconstantIN pe 14 Septembrie 2009:
Good to know, good to know!
Comentariu scris de romania inedit pe 14 Septembrie 2009:
E atata de mica lumea , ca e imposibil sa nu se afle !
Ce parere poti sa ai despre cineva care isi amanta o subalterna ?
Pe Bogdan Olteanu l-am inteles , pentru ca a luat de sotie o catastrofa de care a divortat , dar Milut e jenant!
Comentariu scris de alinutza pe 14 Septembrie 2009:
Mai sa fie! Pntcd are organizatie de tineret?
Care o fi limita minima de varsta? Probabil undeva la 50 de ani.
Comentariu scris de INconstantIN pe 15 Septembrie 2009:
@Alinutza: Are are! Şi e chiar foarte mare! Trece de 100 de membri!
Comentariu scris de Paul-Sorin Tiţa pe 25 Septembrie 2009:
Pentru chestia cu PNŢCD şi Sindromul Stockholm îi voi cere vamă lui Vlad Roşca – lol (pntcd-cluj.ro/paul-s...).
Comentariu scris de INconstantIN pe 25 Septembrie 2009:
Frumos aşa! Poate e doar o conincidenţă în gândire şi telepatie în scriere blogosferică, mai ştii?
Comentariu scris de Congres PNŢCD cu notari : INconstantIN’s INternet pe 26 Septembrie 2009:
[...] PD-L şi susţinerea unui candidat unic la alegerile prezidenţiale (alianţă salutată de PPE şi condamnată de Tineretul Creştin Democrat – PNŢCD), a avut avut loc pe 12 septembrie. Da, şiu. Doar că PNŢCD-ul respectiv e PNŢCD-ul lui Marian [...]
Comentariu scris de PNŢCD îl susţine pe Crin Antonescu la prezidenţiale : INconstantIN’s INternet pe 27 Octombrie 2009:
[...] spre care baricadă prezidenţiabilă să se îndrepte. Sunt sigur că au cedat la insistenţele Organizaţiei de Tineret a PNŢCD care şi-a făcut publică aversiunea faţă de PD-L, imediat după anunţarea deciziei PNŢCD-Miluţ de a-l susţine. Asta e, dle, PNŢCD-Sârbu e [...]
Comentariu scris de Jihad în PNŢCD. Crin Antonescu riscă 3 ani de închisoare : INconstantIN’s INternet pe 30 Octombrie 2009:
[...] septembrie 2009 – Tineretul Creştin Democrat – PNŢCD (TCD – PNŢCD) remite un comunicat de presă în care se delimitează de decizia de aliere cu PD-L şi susţinerea lui Traian Băsescu la [...]
Comentariu scris de Războiul dintre PNŢCD-Miluţ şi PNŢCD-Sârbu continuă cu noi ameninţări de acţionare în judecată : INconstantIN’s INternet pe 8 Noiembrie 2009:
[...] septembrie 2009 – Tineretul Creştin Democrat – PNŢCD (TCD – PNŢCD) remite un comunicat de presă în care se delimitează de decizia de aliere cu PD-L şi susţinerea lui Traian Băsescu la [...]
Comentariu scris de PD-L + PNŢCD = protocol privind susţinerea lui Băsescu la prezidenţiale : INconstantIN’s INternet pe 9 Noiembrie 2009:
[...] septembrie 2009 – Tineretul Creştin Democrat – PNŢCD (TCD – PNŢCD) remite un comunicat de presă în care se delimitează de decizia de aliere cu PD-L şi susţinerea lui Traian Băsescu la [...]
Comentariu scris de Alegerile prezidenţiale 2009. O radiografie concisă a campaniei electorale în 15 puncte : INconstantIN’s INternet pe 21 Noiembrie 2009:
[...] O campanie electorală presărată cu câteva scandaluri: Link 1, Link 2, Link 3, Link 4, Link 5, Link 6, Link 7, Link 8, Link 9, Link 10, Link 11, Link [...]
Comentariu scris de Vasile Lupu ales preşedinte al PNŢCD | INconstantIN's INternet pe 17 Septembrie 2011:
[...] septembrie 2009 – Tineretul Creştin Democrat – PNŢCD (TCD – PNŢCD) remite un comunicat de presă în care se delimitează de decizia de aliere cu PD-L şi susţinerea lui Traian Băsescu la [...]