Paşol na hren, Vova!
Aşa cum a promis pe 2 septembrie, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi-a anunţat astăzi demisia.
Cedez puterea oponenţilor mei, fără tragere de inimă şi fără încrederea că ei sunt capabili să conducă ţară! Nu cred in abilităţile lor de a fi o echipă unită care să conducă ţara şi care să se bazeze pe interesele naţionale şi nu pe propriile interese.
Mda, cine ar vorbi.
Potrivit Constituţiei Republicii Moldova, în cazul demisiei preşedintelui, interimatul funcţiei este asigurat de preşedintele Parlamentului, adică, preşedintele PL, Mihai Ghimpu. Acesta ar urma să prezinte Legislativului candidatura viitorului premier, funcţie care, mai mult ca sigur, îi va reveni preşedintele PLDM, Vlad Filat.
Vladimir Voronin a deţinut functia de preşedinte al Republicii Moldova din anul 2001, an în care Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a ajuns pentru prima dată la guvernare. Voronin a fost reales pentru un nou mandat după scrutinul din 2005, fiind votat atunci şi de către deputaţi din partidele de opoziţie, inclusiv de curva plenipotenţiară şi extraordinară a eşichierului politic de la Chişinău, Iurie Roşca.
8 ani de isterie românofobă, împărţirea în “ai lor” şi “ai noştri”, vizite mai dese la Moscova decât deplasări prin raioanele părăsite al republicii, declaraţii debile şi compotament inadecvat (punctul culminant fiind cel de la prima şedinţă a noului Parlament), violarea economiei şi a “necolaboraţioniştilor-necotizanţi” la bunăstarea clanului, sfidarea Constituţiei şi deţinerea funcţiei de preşedinte al PCRM concomitent cu cea de preşedinte al Republicii Moldova. Un miliţian pur-sânge, colorat în curcubeul mitocăniei şi a mancurtismului de joasă speţă, care merită pe deplin un proces politic şi un linşaz în masă. Măcar din partea istoriei.
Sperând că acel Toate cele bune, la revedere al lui Voronin să se transforme, de fapt, într-un Adio, îi oferim la drum o dedicaţie muzicală lui nenea Vova – VIDEO: Dear Mr. President Voronin…
P.S. Măcar acum o să aibă mai mult timp pentru Twitter.


Comentariu scris de Catalina pe 11 Septembrie 2009:
Rusinea inceputului de mileniu pentru Republica Moldova. Merita judecat si incarcerat pentru toate mizeriile pe care le-a facut acestui popor. Un criminal ordinar in slujba Kremlinului.
Comentariu scris de Vladimir Voronin pe Facebook : INconstantIN’s INternet pe 11 Septembrie 2009:
[...] arzând-caniculară de a-i ura lui Vladimir Voronin un călduros şi plin de bune intenţii Paşol na hren, am dat de acesta pe [...]
Comentariu scris de Max pe 11 Septembrie 2009:
Way to go, vologhea!
Comentariu scris de Cristina pe 11 Septembrie 2009:
Surprinzator, dar, se pare, adevarat… Astept sa vad evolutia politica din Moldova de dupa Voronin…
Comentariu scris de Românul unionist Mihai Ghimpu - preşedinte al Republicii Moldova : INconstantIN’s INternet pe 11 Septembrie 2009:
[...] demisia lui Vladimir Voronin, în şedinţa de astăzi a Parlamentului de la Chişinău a fost dată citirii hotărârea conform [...]
Comentariu scris de Mihai Ghimpu FTW! : INconstantIN’s INternet pe 22 Octombrie 2009:
[...] Paşol na hren, Vova! Aşa, de [...]