Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) din care fac parte cele 4 partide necomuniste din Republica Moldova care au acces în Parlament după alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie – PL, PLDM, AMN şi PDM – va face mâine publice numele candidaţilor pentru funcţiile de preşedinte, premier şi preşedinte al Parlamentului. Lista onomastică cu pretendenţi este aşteptată nu doar cu sufletul la gură, ci şi cu întreg arsenalul de pretenţii analistşipolitice prutonistrene de cei lansaţi în presupuneri, scenarii şi pronosticuri. Mai ales că situaţia delicată de dinaintea anunţului AIE oferă poteci lărguţe pentru mamaomidizeli la greu, dar înainte de a ajunge la acestea, să reconstituim mai întâi spaţiul de manevre într-un retrospectivă zveltă.

• 5 aprilie – Alegeri parlamentare în Republica Moldova. Partidul Comuniştilor obţine peste 50% din voturi, i.e. 60 de mandate, cu unul mai puţin decât numărul necesar alegerii şefului statului;
• 6-7 aprilie – Miting paşnic al tinerilor în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, apar provocatorii, sunt distruse clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului;
• 12 mai – Vladimir Voronin este ales preşedinte al Parlamentului RM;
• 13 mai – Fostul premier, Zinaida Greceanîi este propusă de comunişti pentru funcţia de preşedinte al RM. În aceaşi timp, începe goana după votul de aur în rândurile PL, PLDM şi AMN;
• 15 mai - Încă un candidat la preşedinţie – Stanislav Groppa;
• 20 mai – Opoziţia boicotează alegerea preşedintelui RM, acuzând comuniştii de numeroase fraude electorale;
• 10 iunie – Marian Lupu, fostul preşedinte al Parlamentului demisionează din PCRM;
• 13 iunie – Marian Lupu aderă la Partidul Democrat din Moldova, după ce i-a fost promis primul loc pe lista acestui partid la alegerile parlamentare anticipate;
• 15 iunie – Parlamentul de la Chişinău este dizolvat. Este stabilită data alegerilor parlamentare anticipate;
• 29 iulie – Alegeri parlamentare anticipate. Comuniştii pierd procente importante, în Parlament intră şi PDM-ul cu Lupu în frunte.

Ce a urmat după 29 iulie? O isterie a celor care au văzut în desprinderea lui Marian Lupu de PCRM o manevră a ideologului din pen-umbră a comuniştilor, Mark Tkaciuk, evreu prin vocaţie şi devotament. Isterie augmentată şi de calculul simplist, la îndemâna oricui: 48 (PCRM)+13(PDM)=61, adică exact numărul necesar pentru alegerea preşedintelui ţării.

Dar nu a fost să fie. Au început negocierile între cele 4 partide, i.e. împărţirea funcţiilor şi datul la zaruri cu coaiele politico-procentuale pentru portofolii. Ce a rezultat? Nu ştim, aflăm mâine. Un singur lucru e clar, cele patru partide întrunite în AIE au nevoie ca de aer de comunişti pentru a nu provoca noi alegeri parlamentare anticipate. Iar când ambasadorul SUA la Chişinău declară sus şi tare că AIE trebuie să colaboreze cu PCRM e de la sine înţeles că nu mai pupăm alegeri parlamentare anticipate în 2010.

Acum să revenim la scenarii:

PCRM+AIE=Alegeri parlamentare anticipate în 2010

Se vehiculează ideea existenţei a 2 grupări în cadrul PCRM – una retrogradă a lui Voronin şi alta deschisă spre dialog a lupilor tineri (joc de cuvinte care şi-a pierdut farmecul între timp ). Gruparea 1, cică, nu ar vrea sub nicio formă să colaboreze cu AIE şi ar pleda pentru dizolvarea Parlamentului, aşteptând alegeri parlamentare anticipate în 2010. Gruparea 2 ar fi cea care ar dori să coopereze cu AIE cu condiţia că PCRM obţine una din cele 3 funcţii-chei puse în joc, aşa cum au declarat atât Vladimir Ţurcan, fostul prim-vicepreşedinte al Parlamentului, cât şi mai sus-amintitul Mark Tkaciuc. Toate bune şi frumoase, doar că această segmentare “a fost anulată” astăzi de o declaraţie a lui Voronin:

Nu ne dorim organizarea alegerilor parlamentare anticipate! Vom face tot posibilul ca să nu călcăm pe aceleaşi greble ca şi după alegerile anterioare

Trecând peste calcul din rusă a expresiei cu călcatul pe aceleaşi greble, deh, miliţian pursânge, ne-am putea grăbi să constatăm cu stupefacţia din oficiu că scindarea de care s-a tot vorbit în ultimul timp în cadrul PCRM ar rămâne doar la nivel de zvon.

Asta dacă am uita pentru moment faptul că declaraţia făcută aparţine unui schizofrenic lingvistic, micimea sa Vladmir Voronin. În realitate, putem întrevedea aici o nouă mostră de “deschidere spre conciliere” a comuniştilor care se vor lovi de principialitatea nesănătoasă a opoziţiei care ţine la funcţii mai mult decât la bine societăţii. Aşadar, comuniştii îşi pregătesc terenul pentru un eventual colaps al negocierilor. Mai ales că, dacă aruncăm un ochi doi peste Constituţia RM, lui Vladimir Voronin i-ar conveni de minune această situaţie:

Dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis, ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.

PCRM+AIE=LOVE

Să presupunem însă că divergenţa de opinii a comuniştilor cu privire la colaborarea cu AIE ar fi reală şi că majoritatea în PCRM ar fi gata să stea alături de cei pe care până nu demult îi acuzau că vor să distrugă ţara. În acest caz, care ar fi funcţia acceptată de aceştia? Unii spun că s-ar mulţumi cu cea de premier şi că dacă tot nu au făcut din Bloody Zina preşedinte, măcar să îi redea portofoliul de premier. Asta ar însemna însă să cedeze AIE funcţiile de preşedinte al RM şi cea de speaker, mai mult, ar însemna ca Vladimir Voronin să se mulţumească doar cu poziţia de lider de fracţiune al PCRM. Puţin probabil, mai ales în condiţiile crizei economice.

Astfel, în cazul în care dragostea dintre PCRM şi AIE ar fi forţat-recirprocă, am o vagă certitudine că PCRM va forţa obţinerea preşedinţiei Parlamentului pentru Voronin.

Ion Sturza vs. Marian Lupu?

Numele fostului premier al RM este tot mai vehiculat în ultimul timp atunci când se discută despre un candidat la preşedinţia RM care ar convenit atât AIE cât şi PCRM. Gradul de veridicitate a sporit după ce Sturza a anunţat zilele trecute că îşi dă demisia din funcţia de director-adjunct al grupului Rompetrol şi că de la 1 septembrie îşi va încheia activitatea în postul pe care îl deţine în conducerea companiei.

Pe de altă parte, Marian Lupu, cel care avea pe afişele electorale sloganul “M. Lupu preşedinte”, parea să stea cu curu-i autodebarcat pe jar. El era cel care a pledat pentru “încetarea războiului politic”, iar acum se vede prins în mijlocul acestuia, mulţi comuniştii find nemulţumiţi de procentele rupte de la PCRM de fostul speaker, deci neacceptând sub nicio formă o eventuală candidatură a lui Lupu la preşedinţie.

Una peste alta, între cei doi, e clar că toată lumea s-ar mulţumi cu Sturza. Păi, şi cu Lupu cum rămâne?

Lui Vlad Filat nu-i daţi nimic?

Funcţia de premier într-o ţară care trăieşte din milionul plecat prin spanii, italii, rusii şi portugalii? Ar fi o sinucidere cu public. Speaker? Preşedinte? Într-o republică parlamentară e normal că ai opta pentru speaker, dar cum la Chişinău Constituţia pare a fi o compilaţie de parlamentarism amestecat cu semiprezidenţialism nici nu ştii ce să alegi. Dar dacă tot l-ai gâdilat pe Sturza în orgoliu, laşi preşedinţia şi te îndrepţi spre speaker.

În loc de concluzii

Mişto ocupaţie asta cu mamaomidizeală, similitudinea fonică din coadă cu altă ocupaţie prodigioasă e mai mult decât relevantă. Este clar că nimic nu e clar.

Să fim serioşi, nu suntem într-o ţară în care putem analiza raţionalitatea unor scenarii/pronosticuri pentru că unii dintre actorii eşechierului politic nu au compotamente încadrabile în rigorile unui actor politic raţional şi aici mă refer, evident, la întâistătătorul comunist, Vladimir Voronin. E ca şi cum ai încerca să previi întrosătura declaraţiilor lui Gigi Becali cu privire la antrenor şi jucători.

Aşa că, nu ne rămâne decât să aşteptăm până mâine să vedem cinel, cinel, cu un vultur din stemă constipat şi, prin urmare, umflat de atât lipsă de Parlament.

[ IMG: romania.mfa.gov.md ]