E ciudat ca într-un an în care nu prea am ştiu ce sunt alea deadline-uri, şefi constipaţi mintal, colegi invidioşi, pupincurişti şi anesteziaţi intelectual, dar nici avans, lichidare şi vizite la contabilitate sau butonări mângâietoare pe la ATM-uri, din păcate (deh, avantaje/dezavantaje), am avut parte de un concediu-vacanţă în extraordinar de adevăratul sens al cuvântului.

Am fost într-atât de lacom încât am ajuns şi la munte şi la mare. Aşa cum vă avertizasem cu drag, am ajuns în Ardeal. Dacă ar fi fost vreodată să pot alege zona din România în care să mă nasc, Ardealul ar fi numărul 1 pe listă. Cine a colindat cărări carpatdanibuanopontice ştie că ardelenii sunt o mână de oameni aparte. O ştiam şi eu. Acum nu am făcut decât să mă conving.

În prima zi de după sosirea presărată cu multe prune şi pere (The Land of Plums, by far ), am ajuns la Cluj. Primul lucru care mi-a sărit în ochi la revenirea după 11 ani în acest oraş – parcările. Îngrijite, cu bonuleţ, fără ţigănci cu feţe cofeinizate şi vorbe afumdeţigarăate ca în Dalli-urile din Bucureşti. Culmea, am nimerit bine, fiind duminică, parcarea era fără plată.

Nu o să-i înţeleg niciodată pe cei care vin din Cluj (Iaşi, Timişoara, Constanţa) în Bucureştiul ăsta împuţit…

La Cluj am ajuns şi pe la Grădina Botanică, extraordinar de frumoasă, mult mai OK decât cea din Bucureşti.

Săptămâna am început-o prodigios. Am fost să verificăm băile sărate Turda ca să fim siguri că merită să revenim a doua zi, apoi ne-am adâncit în Salina Turda. Senzaţii tari, sărate!!! V-o recomand fără ezitare. E bine să aveţi haine groase la voi, temperatura coboară spre 0-2 grade în interior.

Băile sărate au fost o binecuvântare. O minimare mai sănătoasă.

Turneul l-am încheiat cu Peştera Gheţarul Scărişoara şi Rezervaţia Naturală Cheile Turzii. Marele regret a rămas în dreptul Peşterii Urşilor la care nu am mai ajuns.

Dincolo de curăţenia localităţilor pe care le-am colindat, am remarcat densitatea mare de unguri pe metru pătrat şi a maşinilor cu numere de Spania. Am văzut şi inscripţii doar în maghiară! Whatthenemtudom? Damn!

Partea cea mai frumoasă a fost că am fost binecuvântaţi cu o ploiţă atunci când ne întorceam de la Scărişoara. Munţii în ploaie sunt cu adevărat seducători.

În săptămâna care a urmat am aterizat la mare. Despre mare numai de bine, cum altfel. Şi acolo am avut parte de o primire regească în chiar prima zi – valuri enorme, numai bune de plonjat. Pentru connaisseuri, valurile erau suficient de mari încât se spărgeau cu câţiva metri înainte de ajunge la mal. Dacă scoatem din ecuaţie algele, totul a fost extraordinar, chiar dacă nişte nori ne-au tot ameninţat cu ploaie, au plecat dezamăgiţi că nu-i bagă nimeni în seamă. Apoi, ne-am delectat şi cu rafale controlate de vânt, senzaţia fiind specială de-a dreptul, pe de-o parte soarele care te făcea să te încingi, pe de alta vântu care îţi sufla de pe frunte broboanele de sudoare, exact ca la Frost, Fire and Ice.

Ştiţi spotul publicitar de la Orange cu tipul care joacă pe plajă badminton cu prieten-sa şi la un moment dat îşi face vânt spre o minge de fotbal salivând cu ideea la o miuţă pe nisip, dar se opreşte ca boul şi revine la badminton, descurajat de privirea plină de subînţelesuri a fetei? Ei, eu nu am fost bou. În ultima zi, ieşit din apă, dau cu ochii de unii care erau împărţiţi 6 la 5 căutând pe un al 6-lea. He he, a fost o oră de fotbal frumoasă, chiar dacă am pierdut la limită. Ce să-i faci, dle, am nimeirt cu nişte burtoşi p-acolo care deşi au început în forţă, la final arătau ca timişorenii în meciul cu şvabii.

Şi că tot suntem la capitolul fotbal, la plecare, un nene se apropie şi mă roagă să îi fac o poză cu plaja şi cu bucata de faleză. Eu, într-un efort neomenesc de omenie socializantă, sunt amabil şi îl trag în poză pe telefon. Mai mult, într-o avalanşă de politeţe nemaiîntâlnită, îl rog pe individ să îmi arate dacă au ieşit bine pozele. Ca să vezi, omul avea wallpaper cu Steaua. Futulumamă! A avut noroc, dacă era de la Dinamo îi aruncam telefonul în mare.

Dacă în Ardeal am tot căutat în zadar peşte întru îngurgitare, ajungând “să ne mulţumim” cu palaneţe şi ginars, la mare am servit drăgălaş piscicolităţi, mult şi îndesat.

Am ajuns şi la frontiera cu bulgarii, dar nu am trecut-o, o facem în 2010.

Un detaliu important de natură politică observat în cele două săptămâni de munte-mare: foarte multe afişe vechi de la locale şi parlamentare ale PD-L, atât în localităţi, cât şi pe drumurile naţionale. Ciudat, credeam că PSD stă mai bine la acest capitol.

Una peste alta, au fost 2 săptămâni excelente, cu vreme frumoasă şi oameni şi mai frumoşi, pe care atât Constantin Codreanu, cât şi INconstantIN le-au devorat cu soare multe ca garnitură.

Imagini:

1. Munţi

2. Cluj-Napoca

3. Grădina Botanică din Cluj-Napoca

4. Salina Turda