Îmi place starea de entuziasm care i-a cuprins pe unii în legătură cu decizia fostului speaker al Parlamentului republicamoldovean, Marian Lupu, de a părăsi Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, întrevăzând în acest gest politic un moment crucial care va influenţa alegerile parlamentare repetate.

La fel de mult îmi place şi scepticismul debordant al celor din cea de-a doua tabără care declară sus şi tare că e o manevră a PCRM pentru a seduce votanţii orientaţi spre centrul eşichierului politic.

Dacă ar fi să aleg dintre cele două, aş alege varianta sceptismului sănătos. Aş face-o în primul rând pentru că Marian Lupu îşi dă demisia din PCRM doar după ce comuniştii nu au reuşti să pescuiasă mult-râvnitul vot de aur din apele opoziţiei. Apoi, pentru că inconstanţa, inclusiv cea politică, e mereu semnul unei mârlănii – în mai 2009 Lupu vorbea despre o lovitură de stat la Chişinău, iar în iunie 2009 îşi dă în petec afirmând că “utilizarea evenimentului din 7 aprilie ca mesaj electoral este primejdioasă”. În plus, informaţii despre disensiunile din rândurile comuniştilor şi frustrarea lui Lupu căruia i-a fost preferată Zinaida Greceanîi în calitate de candidat la funcţia de preşedinte, parcă apăreau mult prea insistent, PCRM dând brusc dovadă de o transparenţă de invidiat. Nu în ultimul rând, scenariul cu demisia din PCRM şi trecerea într-o opoziţie semipasivă cu cracii întredeschişi spre compromis nu e deloc nou, numele Vasile Tarlev vă spune ceva?

Totuşi, demisia lui Marian Lupu are loc în contextul unei situaţii total nefavorabile comuniştilor şi guvernului Greceanîi reinstalat la Chişinău: şeful misiunii Departamentului Europa al FMI, Graeme Justice, a anunţat că negocierile FMI cu Republica Moldova se vor amâna până la toamnă. Justice a mai adăugat că misiunea va reveni la Chişinău după alegerile parlamentare anticipate şi desemnarea unui nou Guvern. În plus, semnalele de condamnare a măsurilor dictatoriale de la Chişinău curg din toate părţile.

Întâmplător sau nu, tot astăzi, postul Pro TV Chişinău, frecvenţele căruia urmau să fie scoase la concurs de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, a fost temporar salvată de decizia CCA de suspendare a concursului şi continuă să emite din capitala Republicii Moldova. Iarăşi, întâmplător sau nu, Anatol Mătăsaru, unul din cei care au protestat activ pe 7 aprilie, reţinut abuziv de miliţienii lui Voronin, a fost astăzi eliberat după ce Curtea de Apel Chişinău a decis înlocuirea măsurii de detenţie cu cea de arest la domiciliu.

Toate acestea ar putea fi considerate semnale care să susţină apelul la conciliere promovat cu insistenţă de comunişti pe la toate colţurile mass media controlate cu mână de fier de aceştia, inclusiv prin lansarea filmului lui Kostea Starîş, “Atac asupra Moldovei”, oricât de ciudat ar părea. Respectiv, electoratul este forţat fie să meargă în continuare pe mâna comuniştilor, apărători ai statalităţii şi embrioni proactivi de lungă durată ai unui consens naţional, fie să se reorienteze spre un nou pol desprins din PCRM – centristul Marian Lupu care va mânca cu mult nesaţ din voturile anticomuniştilor spălaţi pe creier cu opoziţia care atentează la nepreţuita independenţă şi fantasmagorica suveranitate a ţării.

Cunosc cel puţin 10 persoane care mi-au declarat ferm că “eu l-aş vota pe Lupu ista, pare om deştept, păcat că îi la comunişti”. Or, majoritatea republicamoldovenilor au două obsesii în istoria recentă: opoziţia să se unească, iar partidele să nu fie nici cu România, nici cu Rusia, să fie de centru. Vorba decanului facultăţii la care am ros pantalonii 5 ani: “Noi suntem mici, iată de ce trebuie să sugem din două părţi, şi din România, şi din Rusia”.

Aşa cum spuneam şi aici, suntem un neam pentru care noţiunea de melting pot e un adevărat status-quo: avem în noi doze de românism, panslavism şi moldovenism. În funcţie de doza majoritară, ne comportăm ca atare. Unii vor unirea cu România, alţii se visează integraţi într-un URSS remodelat, iar cei din urmă se bat cu strugurele de pe hartă în piept şi se declară moldoveni până la moarte şi dincolo de ea. Toţi însă sunt dispuşi la compromis, iar un politician de centru care poate coagula în jurul său un partid de centru este cel care pare a aduce mântuirea unei societăţi măcinate de fobii etnice care nu au dispărut şi nu vor dispărea niciodată, atât timp cât unele grupuri etnice au probleme la deducerea pretenţiilor şi drepturilor în funcţie de ponderea lor per total.

Centrismul acesta salvator este ideologia pe care se va baza Marian Lupu în evoluţiile sale politice ulterioare, e suficient să îi ascultaţi discursul de astăzi despre interesul naţional, e o ideologie pe care a pedalat încă de pe vremea în care se visa speaker de viţă prea nobilă pentru o ţară ca Republica Moldova. Nu îmi rămâne decât să reconstat că, fie că va sări în braţele lui Serafim Urechean şi a Alianţei Moldova Noastră, că se va întorloca într-un fel sau altul cu Vasile Tarlev şi Uniunea Centristă din Moldova, că se va pupa cu drag cu Dumitru Braghiş sau cu tizul acestuia, Dumitru Diacov, şi alte asemenea specimene cu partide de buzunar, sau, de ce nu, că va pune bazele unei noi formaţiuni (PLDM şi PL nefiind opţiuni demne de luat în calcul) Lupu va sfârteca mule voturi care ar fi putut merge în barca celor trei partide fără să se sinchisească de un urlet la luna machiavelismului atoateiertător, cu rânjetul de serviciu oferit doar ca o complezenţă de avertisment.

P.S. Ca fapt divers, declaraţia scrisă a lui Marian Lupu oferită mass media are trecută la final data de 10 iulie 2009. Hm, ce ţi-e şi cu graba asta…

[ IMG: www.huffingtonpost.com ]

UPDATE: Vladimir Voronin îşi oferă replica. De ce nu ne miră?

Întrebarea Dvs. despre ieşirea lui Lupu din partid trebuie să fie formulată un pic altfel: de ce a intrat el în partid mai bine de un an în urmă şi care au fost scopurile lui?

Atunci, din păcate, din cauza evenimentelor care se perindau nu ne-am pus multe întrebări vizavi de acest fapt, însă acum când nu a fost propus de Comitetul Central la funcţia de Preşedinte al statului, acest lucru şi-a jucat rolul şi a accelerat procesul.