Prima semifinală Eurovision 2009 – rezultate
UPDATE: VIDEO: Alexander Rybak, Norvegia, a câştigat Eurovision 2009 de la Moscova.
Cele 10 ţări care vor fi prezente în finala din 16 mai sunt:
1. Turcia – Hadise – Dum tek tek (Crazy for you);
2. Suedia – Malena Ernman – La voix;
3. Israel – Noa & Mira Awad – Einaiych (There must be another way);
4. Portugalia – Flor-de-Lis – Todas as ruas do amor;
5. Malta – Chiara – What if we?;
6. Finlanda – Waldo’s People – Lose control;
7. Bosnia & Herzegovina – Regina – Bistra voda;
8. România – Elena Georghe – The Balkan Girls;
9. Armenia – Inga & Anush – Nor par;
10. Islanda – Yohanna – Is it true?;
Ediţia din acest an a fost net superioară faţă de cea de anul trecut în ceea ce priveşte calitatea pieselor din concurs. Cel puţin, până acum.
Top 3 din această seară, conform preaumilei noastre păreri – Armenia, Belarus şi Islanda.
Cea mai proastă prezenţă – Bulgaria, indubitabil.
Prezentarea României a fost cam ştearsă, se putea mai mult…
Israelul ar merita să câştige Eurovisionul pentru mesajul piesei.
Am râs de unul din comentatorii TVR care nu realizase că înaintea fiecărei piese erau prezentate cuvinte în rusă şi echivalentul acestora în engleză, pentru el erau “cuvinte din cultura naţională a ţării prezentate”.
Prezentatorii ruşi şi limbili străine, două domenii atât de neintersectabile.
Nu în ultimul rând, ruşii au dat-o uşor în bară cu tricolorul Bulgariei – în loc de alb, verde şi roşu, au oferit unul galben-verde-roşu.

Comentariu scris de Prima semifinală Eurovision 2009 | INconstantIN's INternet pe 13 Mai 2009:
[...] UPDATE: Prima semifinală Eurovision 2009 – rezultate [...]
Comentariu scris de sorin pe 13 Mai 2009:
Hai Elena….In finala canta bine si iesim in primi 3:D
Comentariu scris de anca pe 13 Mai 2009:
bravo elena.mie una mi-a placut elena si o admir.locurile sunt puse nu in ordine ci la nimereala.succes in finala.
Comentariu scris de varanus pe 13 Mai 2009:
Ca specialist repsonsabil ce mă dau, am evaluat prestaţiile din prima semifinală, în real time. Am dat note de 1 la 9. Că zece merită de-alde ăia pe care-i am io pe stick. Fără alte comentarii, iată observaţiile şi notele mele.
1. MUNTENEGRU – Andreea Demirovici mi-a tras un pumn în nas din prima cu senzualitatea, coregrafia dansatorilor în alb, cu şlăgăraşul ei tip Abba şi cu vocea ei puternică. A cîntat “Pleacă din viaţa mea” şi n-am înţeles decît din acuta de la final că mai e o alternativă: “Sau rămîi!” Bine, fato! Ai nota 9.
2. CEHIA – Un spectacol excelent, bazat pe obiceiurile bune ale ţiganilor. Autoironie, umor, haioşenie. Cam ca la Zdob şi Zdub. Recitalul solistului costumat în superman, dublat parcă prea ostentativ de ansamblul colorat din spate, pe o piesă cu reverberaţii din NIGHT AT OPERA (QUEEN), binemerită nota 8.
3. BELGIA – O trupă anonimă, sub formă de bandă de rock retro, Copy Cat, l-a copiat cît a putut pe Elvis, cîntîndu-şi propriul nume. Ce-o fi fost în mintea lor, îi priveşte. Nu pupă decît nota 6.
4. BELARUS a venit cu Peter Elfinov care a cîntat “Ochii care nu mint”. Un soi de hard rock interpretat afectat, previzibil, cu o orchestraţie care depăşeşte prestaţia solistului. I-am tras un 6.
5. SUEDIA o trimite pe Malena Emman, o blondă cu o voce excepţională, cu o piesă în buna tradiţie a muzicii de calitate. Care mă-nfioară cu volute sonore pe care le-am mai auzit doar la operă. Are nota 8.
6. ARMENIA – Două fete frumoase, perfect sincronizate, cu voci de aramă, susţin un ritm, fireşte, oriental, punctat excitant de o percuţie demenţială. De ascultat în maşină, la 187 de Km. pe oră. Notez încă un 8.
7. ANDORA îmi bagă-n cameră o fătucă ghitaristă să-mi cînte “Trăieşte-ţi viaţa”, dar eu mă uit pe geam şi nu mai vreau să aud şlagăre tip Abba. Susanne Georgi are o voce pe care am mai auzit-o la cîteva mii de fete drăgălaşe. Ia de la mine nota 6.
8. ELVEŢIA vine în concurs cu o trupă de rockeri care se zbînţuie în stil, dar prea puţin convingători. Mai au şi o piesă sacadată, cu refren miorlăit. Cu miorlau miorlau, nu luaţi, băieţaşilor, decît un 6.
9. TURCIA – Hadise, focoasa, trage un show spectaculos, cu ritm specific otoman, la care mă aşteptam. Cadîna şi eunucul amorezat care n-are cu ce, dansează lasciv, provocator, dar ea are o vocişoară cam mică pentru Eurovision. Le-am dat 8.
10. ISRAEL – Noa – evreică şi Miha Avad – arăboaică, fac duet să ne convingă că “Trebuie să mai fie şi altă cale”. Un cîntec politic, împăciuitor. Fetele cîntă şi-n arabă şi-n idiş. Dar refrenul e, simptomatic, în engleza americană. Le acord nota 7.
11. BULGARIA – Un Krassimir Avramov ne arată un show complex, cu prea multe: acrobaţii, focuri bengale, dans pe picioroange. Vocile din backround sunt însa mai bine pozate decît cea a solistului. Hotărăsc să nu mă las păcălit de decor. Să ia nota 6.
12. ISLANDA – Yohanna, solista, cică a cîntat înainte de a vorbi, şi chiar cred asta. O voce cu un ambitus impresionant, o apariţie de zînă a gheţurilor, acompaniate de violoncel şi flaut, emite vibraţii care mă obligă să-i dau rarisima notă 9.
13. MACEDONIA – Vrea, dar nu poate. Next time, grup de rock clasic, fără nimic special, doar că sunt frumuşei foc, numa buni de însurat. Dar au ambiţie, cîntă pe limba lor. Şi le pun un 6.
14. ROMÂNIA – Ileana noastră şi trupa ei de pupeze dansante ne arată fetele din Balcani, dar orchestraţia e sărăcăcioasă, iar linia melodică pică într-un minor neinspirat şi o mai salvează doar accentele trompeţilor. Totuşi, parcă merită un 8.
15. FINLANDA – Oamenii lui Waldo se aruncă în Loose control. Fete, focuri, animaţie, energie debordantă pe o piesă pop excelentă. Nota 8.
16. PORTUGALIA – De la Amalia Rodriguez m-am îmbolnăvit de muzica portugheză. Flor de Lis cîntă un fado evoluat, mai ritmat şi mai puţin plîngăcios, care-mi mîngîie inima. De nota 8.
17. MALTA o trimite pe Chiara, o grăsană cu voce ciudată, care te penetrează cine ştie pînă unde. Dai dracului tot şi vibrezi cum vrea ea. Iar dau un 8.
18. BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA – Cu ţara asta nu e de glumit. Trupa Regina face un spectacol de trei minute, pe ritm de marş, şi mă termină. Bine că s-a terminat răzbelul. Vitejii ăştia merită un 8.
Şi acuma, finaliştii, stabiliţi de populaţia Evropii, după prima seară EUROVISION: Suedia, Armenia, Turcia, Israel, Islanda, România, Finlanda, Portugalia, Malta, Bosnia şi Herţegovina. Aud?
Cred că Muntenegru merita să fie în finală. În rest, n-am nimic împotrivă.
Hai că am de dat cu aspiratorul prin camera mea. Şi eu mă ocup de viitorul muzical al omenirii. La naiba.
Comentariu scris de INconstantIN pe 13 Mai 2009:
Sorin, eşti optimist, văd…
Comentariu scris de INconstantIN pe 13 Mai 2009:
@Varanus: Cred că Belarus a fost mult peste Muntenegru, şi ca interpretare, şi ca piesă, şi ca prezenţă scenică.
Comentariu scris de Elena pe 13 Mai 2009:
Am avut dubii pana in ultimul moment vizavi de tiza mea. Of, am scapat, dar in finala nu intram in primii 10.
Comentariu scris de Vlad pe 13 Mai 2009:
Eu spun ca intram in top 10 cu tot cu sistemul asta aiurea de vot.
Comentariu scris de Reprezentantele Armeniei la Eurovision 2009 cu blog şi conturi de Twitter, YouTube, MySpace, Livejournal şi Facebook | INconsta pe 13 Mai 2009:
[...] Armeniei la Eurovision 2009, Inga & Anush, cea mai bună prezenţă din prima semifinală Eurovision 2009, sunt în pas cu moda internetosferică de tip Web 2.0 – au blog şi conturi de Twitter, YouTube, [...]
Comentariu scris de A doua semifinală Eurovision 2009 de la Moscova - rezultate | INconstantIN's INternet pe 14 Mai 2009:
[...] 10 ţări care vor fi prezente în finala din 16 mai alături de alte 10 ţări calificate după prima semifinală şi cele 5 “calificate din o(ri)ficiu – Franţa, Spania, Marea Britanie, Germania şi Rusia – [...]