Miron Cozma candidat la preşedinţie din partea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România
Zvonul cu un nou partid constituit de Miron Cozma despre care am vorbit la început de noiembrie 2008 este tot mai aproape de statutul de fapt real.
În ianuarie, fostul lider al minerilor din Valea Jiului declara că ar avea deja în stand-by 28 de preşedinţi de filială, inclusiv în Bucureşti. Acum două zile acesta a pornit într-un turneu prin mai multe judeţe pentru strângerea de semnături si consolidarea unor comitete de iniţiativă în vederea înscrierii la tribunal a viitorului său partid politic – Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR).
Mai mult, Luceafărul Huilei nu pare a se mulţumi doar cu preşedinţia unui partid politic, exprimându-şi fără nicio reţinere aspiraţiile prezidenţiale la nivel de ţară. Cozma a declarat că intenţionează să se înscrie în cursa pentru Cotroceni din această toamnă în ciuda interdicţiei de 7 ani de a fi ales şi de a alege care i-a fost impusă după eliberarea din penitenciar.
…o sa apelez la toate instantele internationale, la ONU, la Organizatia Mondiala a Muncii si la organizatiile internationale pentru drepturile omului. Eu sunt luptator si nu parasesc campul de lupta. E tot ce mi-a ramas.
Frumos, dar irelevant.
A propos, Gigi Becali oare candidează? Vadim sigur o va face.

Comentariu scris de Vlad pe 12 Martie 2009:
Eu l-as vota pentru perseverenta. Merita.
Comentariu scris de INconstantIN pe 12 Martie 2009:
Pentru demersurile în lipsa de respect pentru cadrul legal, eventual, nu?
Comentariu scris de Ciolanus pe 12 Martie 2009:
Asta nu trebuia sa iasa de la parnaie, ce mai cauta sa fie presedinte?
Comentariu scris de motopoint pe 13 Martie 2009:
eu il credeam pe Cozma in parnaie, acum ca aflu ca este liber de ce iese la mediatizare?
Comentariu scris de DeMaio pe 13 Martie 2009:
Asta este culmea!
Comentariu scris de Ion Solcanu îl secundează pe Octav Cozmâncă la linşarea prezidenţiabilităţii lui Geoană şi viagrizarea celei a lui Oprescu : IN pe 21 Septembrie 2009:
[...] Eu aş avea o sugestie: decât să pună bazele unui partid nou, mai bine îl înregimentează pe Miron Cozma cu al său Partid Social Democrat al Muncitorilor din România. [...]
Comentariu scris de Independenţii din Parlament vor să lanseze un nou partid - Uniunea pentru Progres : INconstantIN’s INternet pe 7 Ianuarie 2010:
[...] Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România. [...]
Comentariu scris de Miron Cozma lansează Partidul Social Democrat al Muncitorilor | INconstantIN's INternet pe 21 Octombrie 2011:
[...] În martie 2009 spuneam că zvonul cu un nou partid constituit de Miron Cozma era tot mai aproape de statutul de fapt real. [...]