F.U.C.K – ţara mea de glorii, ţara mea de durex
AIESEC organizează luni, 16 martie, Global Village și cu această ocazie lansează o leapșă: fă-ți o țară așa cum vrei tu! Alege-i un nume, o limbă, un sport național, o mancare tradițională și orice altceva mai vrei tu.
Ţara mea s-ar chema Federaţia Unită a Cetăţenilor Kunilinguşitori. Nu ar avea limbă oficială (vorba vine
), comunicarea în sine s-ar reduce la gesturi şi sughiţuri onomatopeice pentru a evita confuziile şi pierderea de timp alocat consumului/producerii de literatură, mass media şi alte lucruri adiacente acesteia, total inutile. Singura formă de artă promovată şi intens susţinută – mimatul cântatului onomatopeic în şoapte.
Cu un singur partid politic având statut nestatutar de mişcare social-apolitică, Mişcarea Unită a Interesului Economic, ţara mea ar avea un trident politico-administrativ de factură tehnocrată (deh, l’idéologie oblige). Mai exact, un guvern-parlament tricameral-preşedinte, reprezentat prin şi întrunit într-o singură persoană care ar avea titulatură de El Rey pentru a completa cu iniţialele sale – E.R. – conotaţia ascunsă a misiunii divine de cotropire şi anexare a teritoriilor cu care se învecinează F.U.C.K., cele trei monoimperii în plină decadenţă existenţială şi civilizaţională: Ycraina, Ongaria şi Uldova.
Sportul naţional în F.U.C.K. ar fi cursele de căruţe umplute cu îngheţată din porumb trase de boi. Campionatul, sponsorizat de singura întreprindere profitabilă a ţării aflată în starea beatitudinală de default, Yellow Bull Napolabact, ar fi împărţit într-o singură etape – reşitur – toate una având loc în aceeaşi zi, dar cu mai multe rotaţii. Per cărută, evident.
Mâncarea naţională în ţara mea ar fi sărmăluţele cu aqua chioara (onor gastronomiconominal adus descendenţei romanodacice) dizolvate în mămăliguţă din seminţe de floarea-soarelui, servită pe un platou de frunze de vie muiate în sirop de varză de Bruxelles (da!!!). Din cauza ratei de I.Q. suprasaturat, locuitorii F.U.C.K. nu ar avea o băutură tradiţională, ci vor consuma la petreceri şi date festive de-şi-semnate de El Rey un sirop de tuse cu subînţelesuri.
În ţara mea toţi ar trăi până la adânci tinereţi, după care ar urma o eutanasie de grup prin îngurgitarea sprialelor stropite cu urină gurucească. Toată lumea ar avea libertatea să se iubească pe ascuns în văzul vecinilor libidinoşi, obsedaţi de intimitatea filosofică a falusuilui decojit de anatomie. Deplasările s-ar face în stoluri de cocostârci modificaţi genetic, iar anotimpurile ar fi reglate în funcţie de erecţia lui El Rey.
Deşi fără armată, F.U.C.K. s-ar afla în continuă căutare a armei letale nuclarprotonicionizate. Comunicaţiile s-ar face prin căpiţe de fân amplasate strategic pe sediile fostelor romtelecomuriorangevodafonecosmoteuri.
Orice cetăţean al F.U.C.K. ar avea din start dreptul la fericirea garantată de constituţia ţării înşirată pe 3 suluri de hârtie de veceu de 7 cm înlănţime. Cenzura şi, mai ales, auto-cenzura ar face parte din drepturile opţionale cu titlu de obligaţie a cetăţenilor ţării mele. Paşapoartele, toate cu cip biochimicocentimetric, s-ar emite într-un xerox cu printere autorizate de stat. Fără şcoli primare, copiii ar accede direct în ciclul de studii hyperdoctorale, toate materiile fiind studiate în baza alfabetagamului neosalubrizat.
Drapelul de stat ar avea culorile verde înrourat, galben însorit şi albastru înnecat, iar Imnul F.U.C.K. ar fi Pila şi cureaua plată.
Am zixit!
Leapşa, primită de la Nenea Lars, merge mai departe cu binecuvântare şi închinăciune către DeMaio, Adi Zabava, Florin, Cristi, Nosfer, McGogoo, Alex Dumitru şi Sorin, dacă binevoiesc şi au cu ce.





Comentariu scris de McGogoo pe 12 Martie 2009:
azi, am mentionat ca nu esti normal?
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 12 Martie 2009:
Nu mai ţin. Minte.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Alina pe 14 Martie 2009:
Cam scarboasa tara ta. I don’t like it. Sincer, as prefera s-o cheme tara ‘Kunilingucunoscatorii’ daca tot vrei sa ii pui un nume.
Ups, nu e inca 12 noaptea. Sper sa nu iti iei vreo amenda de la CNA-ul blogurilor ca vorbesc asa deocheat la ceasuri cand inca pruncii nu fac nani si viziteaza astfel de siteuri necuvincioase…
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 14 Martie 2009:
A fost un pamflet şi NU trebuie tratat ca atare.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Alina pe 14 Martie 2009:
You totally confuse me. it might be the wine though…
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 14 Martie 2009:
Roşu, alb? Vezi dacă nu consumi sirop de tuse cu sughiţuri?
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Alina pe 14 Martie 2009:
Alb sec; just the way I like it.
Rosu+alb = Dinamo. It sucks. Daca ziceai rosu + albastru mai mergea… desi am incetat sa ma uit la fotbal acum ceva timp. De fapt si televizorul din sufragerie s-a transformat demult intr-un strain intretinut – ii platesc abonamentul lunar din inertie…
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Adi Zabava pe 16 Martie 2009:
Dau frau liber imaginatiei mai spre seara
. Scuze de intarziere :p
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 16 Martie 2009:
Aşteptăm cu viu interes.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Sandy pe 16 Martie 2009:
Mi-ai adus aminte de o faza povestita de un prof mai libertin in vorbire.
Ne povestea de Asociatia Studentilor Facultatii de Utilaje Tehnice (ASFUT)si de French Connection United Kingdom(FCUK), doua nume care au starnit discutii controversate.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 16 Martie 2009:
Ah, deci abrevierea penru Facultatea Utilajelor Tehnice e FUT? Frumos!
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Sandy pe 16 Martie 2009:
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Adi Zabava pe 16 Martie 2009:
Am rezolvat :p
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Leapsa: Mens sana in corpore sano | De la A. (la) Z. pe 16 Martie 2009:
[...] INconstantIN ma provoaca sa-mi pun la treaba imaginatia si sa-mi fac o tara asa cum vreau eu. Daca el si-a imaginat tara F.U.C.K. eu sunt mult mai idealist si mi-as denumi tara “Mens sana in corpore sano”. [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 17 Martie 2009:
@Adi Zabava: Merci!
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de prajitorul din oz & yabaa dabaa too pe 18 Martie 2009:
si mircea toma a zis candva: >>imnul meu e ,,fuck you, romania”<<
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 18 Martie 2009:
He he, bun imn, dar era prea “inducing” în cazul meu.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Vani pe 18 Martie 2009:
Inteleg ca rolul lui El Rey iti este rezervat, nu?
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 18 Martie 2009:
Ma certo!
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Dezbatere Ascmedia: Zilele Bloggerilor Bucuresteni - despre ce este vorba?i « Horea Mihai Badau pe 27 Martie 2009:
[...] asteptam, bineinteles, pe Adrian Cristea (cristealizari), Constantin Codreanu (inconstantin) si pe toti cei care doresc sa [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Zilele Bloggerilor Bucuresteni - despre ce este vorba? « Asociatia Consumatorilor de Media pe 30 Martie 2009:
[...] (tib), V. Gafton (elisav), Chestiuni.info, Adrian Cristea (cristealizari), Constantin Codreanu (inconstantin), Nenea Iancu (neneaiancu.ro), Cristian Greger [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de O tara de bloggeri « Blog Archive « Tema libera pe 31 Martie 2009:
[...] (tib), V. Gafton (elisav), Chestiuni.info, Adrian Cristea (cristealizari), Constantin Codreanu (inconstantin), Nenea Iancu (neneaiancu.ro), Cristian Greger [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de sorin pe 6 Aprilie 2009:
Cum de nu am stiut de leapsa?:)..Deci o fac. mai bine mai tarziu decat niciodata:D
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 6 Aprilie 2009:
Looking forward to.
Like sau Dislike:
0
0