Born to be misogynists
Cristi mi-a adus volens-nolens aminte de o încercare mai veche de-a mea de a aduce în prim-plan misoginismul ascuns în istoria din manuale şi cea de pe străzi.
O altă avalanşă de manifestare misogină “se ascunde” în ceea ce aş numi latura comportamental-lingvistică a existenţei noastre.
Câţi dintre noi nu îşi descurajau copiii, nepoţeii sau alte arătări homo sapiens în miniatură de gen masculin “primiţi în custodie” să nu plângă adresându-le întrebări retorice de genul: “De ce plângi, eşti fetiţă? Numai fetiţele plâng, ştii, nu?”
Dincolo de faptul că este o abordare total greşită din punct de vedere psihologic – să forţezi un copil să înceteze în demersu-i lacrimogen -, este evident faptul că îndoctrinarea de comportament începe odată cu frageda încercare de diferenţiere de genuri pe care cei mici sunt încurajaţi să o facă într-o manieră autoritară. Mai târziu, demersul respectiv continuă prin alterarea formulei, nu şi a mesajului.
E curios că această situaţie există în limbi şi culturi care de multe ori se contrazic la nivel de mentalitate, nu şi în acest caz: în engleză, de exemplu, Come on, man, don’t be a pussy! şi în rusă Mujik tî ili treapka? (Eşti bărbat sau eşti cârpă?).*
Dincolo de cele două laturi – istorică şi comportamental-lingvistică – cea mai evidentă este, bineînţeles, cea religioasă. Aici totul este mai mult decât clar, nu?
Totuşi, partea cea mai amuzantă în toată această ecuaţie a misoginismului este menţinerea per se a acestuia prin combaterea apofatică a fenomenului, prin susţinerea clară şi fără echivoc a beneficiilor aduse de o politică gender-equality promovată agresiv. E un exces, iar excesele nasc excese. Este, aşa cum am mai spus, o mostră de discriminare pozitivă, acesta este termenul care descrie cu exactitate situaţia.
Deşi nu sunt totalmente de acord cu această abordare, mă întreb dacă există o altă cale de a remedia misoginismul înnăscut şi propagat perpetuu. Mă mai întreb însă dacă unisexizarea socială este răspunsul, soluţia şi imperialitatea iminentă. Nu riscăm oare să ajungem astfel o societate androgină prin excelenţă (lucru susţinut, de altfel de majoritatea futurologilor) în care diferenţele să înceteze să fie o povară, dar să şi fim supuşi unei uniformizări la fel de nesănătoase ca misoginismul promovat comportamental-lingvistic? Teamă mi-e că mesajul va rămâne la fel de autoritar şi în loc de “De ce plângi, eşti fetiţă?” vom auzi “Plângi, nu eşti cu nimic diferit de o fetiţă!” 
*Oare cum ar arăta o lucrare în care să fie cercetate prin comparaţie, la nivel antropologico-lingvistic, propagarea misoginismului…
Loading ...
Constantin,buna,si mersi pentru sfaturile utile,un sfat pentru cei ce v-or sa depuna dosarul in Suceava,usor,repede,vama cansativa.Azi l-am depus,cele 3 declaratii ...
Da, de genu'. Foarte faine multe dintre ele.
Ai putea realiza colaje si pe un fond muzical adecvat sa le ...
Ceva de genul celor de aici? :) 
Să râd sau să plâng? =)))))))))))))))))))) 
am vrut sa bag si eu trei kopeici ale mele, dar imi spune blogul asta al tau ca ma repet ...
Comentariu scris de alinutza pe 20 Martie 2009:
E posibil ca aceste clisee verbale in educatia timpurie care se transmit de la o generatie la alta sa nu aiba neaparat ca izvor misoginismul(o fi si asta). Poate sunt de fapt cai de a ajuta copilul sa-si defineasca mai clar carui sex apartine.
Like sau Dislike:
0 
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 20 Martie 2009:
Nu cred. Dacă ar fi aşa, de ce nu se păstrează analogia şi în cazul fetiţelor?
Cum spuneam, psihologii spun că este un mod greşit de a gândi aşa. Una e să îi spui unui bebe de gen masculin să facă pipi din picioare că nu e fetiţă şi alta e să îi spui să nu plângă că nu este fetiţă. 
Like sau Dislike:
0 
0
Comentariu scris de Alina pe 21 Martie 2009:
Eu cand o sa am un baiat – sunt 90% convinsa ca atunci cand va fi timpul, voi avea baiat – nu ii voi interzice niciodata sa isi exteriorizeze sentimentele folosind astfel de expresii. Pe de alta parte insa, misoginismul nu incepe neaparat de aici, ci isi are adanc infipte radacinile in istorie. O istorie pronuntat masculina, in care au existat numai regi, scriitori, cercetatori, aviatori, presedinti, etc. Foarte rar a existat o persoana de sex feminim care sa fie mentionata de cronicari : de cele mai multe ori vreo prostituata care a influientat intr-un fel sau altul cursul istoriei sau vreo scriitoare cu pseudonim masculin. Ma bucur ca nu am trait in acele perioade…
Like sau Dislike:
0 
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 22 Martie 2009:
Despre exact acelaşi lucru vorbisem şi eu anterior – misoginismul prin prisma istoriei.
Like sau Dislike:
0 
0
Comentariu scris de medusa pe 1 Aprilie 2009:
Diferentierea sexelor este foarte agresiva cand copii sunt mici, fara sa ne dam prea bine seama de asta din cauza ca traim cu ea. Fetitele trebuie sa aiba cercei inca din faza de pruncie, sunt imbracate in roz, primesc jucarii de un anume fel (papusi, bucatarii, truse mici de machiaj, margelute, truse de asistente medicale, toate pentru a le pregati pentru rolul lor ca adulte), sunt invatate sa puna accent pe faptul ca sunt dragute (atribut fizic) si trebuie sa se poarte delicat.
Baieteii sunt imbracati in bleu, primesc ca jucarii avioane, camioane, trenulete, pistoale (sunt pregatiti pt o viata activa), sunt invatati sa fie darzi, sa nu planga asa cum ziceai tu, sa fie isteti (atribut intelectual) si sa aiba curaj.
A fi femeie sau barbati are o foarte mare componenta culturala. Simone de Beauvoir spunea despre asta “one is not born a woman; one becomes one”.
Like sau Dislike:
0 
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 1 Aprilie 2009:
Da, diferenţierea coloristic-vestimentară mi se pare cea mai hilară. Iar motivul la fel de amuzant – păi, să ştie lumea dacă e băiat sau fetiţă.
Like sau Dislike:
0 
0