Despre intersecţia politică şi Web 2.0 în România am vorbit deja în Politică şi Internet – Revoluţia campaniilor electorale în era Web 2.0. Constatam în articolul respectiv că pe picioarele de plai şi gurile de rai ale Internetului românesc am asistat la începutul lui 2008 şi, în mod special, în apropiere de alegerile locale din iunie, la un adevărat boom al invadării onlineului.

Că au fost sutele de bloguri apărute peste noapte sau peste zi, că au fost siteurile candidaţilor la primării, întâlnirile cu bloggeri, blogurile de black PR, publicitatea cumpărată prin Google AdWord-AdSense sau că au fost spoturile electorale penibile care au umplut YouTubeul, politicienii români s-au pătruns cu toţii (sau, mai degrabă, au fost convinşi să se pătrundă) de necesitatea arzândă a unei prezenţe internetosferice consistente.

Acum că, odată consumată convingerea şi pusă în practică, această interacţiune politico-blogosferică a rezultat într-un procent majoritar de eşecuri, exagerări şi renunţări, e partea a doua. Singurul succes major fiind înregistrat de basescu.ro pe vremea când se războia cu cei 322.

Astăzi am încercat să sintetizez felul în care cei 9 candidaţi la primăria Clujului abordează campania electorală pe Internet. O să încep cu ce e mai simplu, mai exact, cu cei care nu au treabă cu campania online: Călin Oancea (PNŢCD), Gheorghe Oros (PAS), Gergely Balasz (PCM), Laszlo Csaba (Partidul Verde) şi independentul Grigore Pop. De cealaltă parte a baricadei îi avem pe Sorin Apostu (PD-L), Marius Nicoară (PNL), Teodor Pop Puşcaş (PSD).

Cazul lui Gheorghe Aştileanu (PNG-CD) este unul aparte. Pe de o parte, acesta are blog (gheorgheastileanu.blogspot.com), pe de altă parte, pe blogul respectiv sunt doar 3 articole scrise în septembrie 2008 care nu au nicio legătură cu activitatea politică.

Revenind la candidaţii la primăria Clujului cu prezenţă online, observăm că:

1. Doar unul din 3 are blog – PNL-istul Marius Nicoară;

2. Doar unul din 3 are contorul trafic.ro pe site – PD-L-istul Sorin Apostu;

3. Dacă în cazul candidaţilor PD-L şi PSD gama de culor folosită pentru designul siteului este relevantă pentru originile partiinice, nu acelaşi lucru se poate spune despre siteul candidatului PNL care nu are nici măcar săgeata liberală. Găsim însă aici o posibilă explicaţie;

4. Dacă în cazul candidaţilor PD-L şi PNL există un blogroll/listă de linkuri utile către alte resurse web ale rudelor politice de gradul 1, 2 sau 3, candidatul PSD nu are aşa ceva pe site;

5. Capitolul multimedia e alimentat auster de candidaţii PD-L (câteva poze şi un filmuleţ) şi PNL (un clip video). Candidatul PSD – ioc.

6. Toţi cei trei candidaţi oferă date despre articolele apărute în mass media care fac referinţă la strălucitele lor candidaturi.

7. Toţi cei trei candidaţi au formulare de contact. Cel mai original e cel al PD-L-istului Sorin Apostu.

8. Singurul site care oferă linkuri spre conturi cu alură Web 2.0 este cel al lui Marius Nicoară – Facebook, LinkedIn şi Flickr.

9. Câteva scăpări:

• Clipul video mut la Sorin Apostu;
• Program de companie în meniul din footer la Marius Nicoară;
• “Vrei să implici ca voluntar”, adică fără “te” în secţiunea implică-te la Teodor Pop Puşcaş.

10. Sloganurile sunt unul mai cretin ca altul. Are dreptate monsieur Şuţu.