Astăzi începe campania electorală pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova
Astăzi s-a dat startul în campania electorală pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova care vor avea loc pe 5 aprilie.
Formaţiunile politice pline de speranţe elective pot depune începând de astăzi şi până pe 5 martie documentele necesare pentru participarea la scrutin.
Alegerile parlamentare din acest an sunt cu atât mai interesante cu cât pe 7 aprilie 2009 expiră cel de-al doilea şi ultimul mandat de preşedinte al liderului comuniştilor moldoveni Vladimir Voronin. Aşa că, practic, avem, de fapt, un scrutin dublu: parlamentar-prezidenţial. Preşedintele este ales de cei 101 de parlamentari, fiind suficiente 61 de voturi.
În ciuda unor analize vădit optimiste cu privire la o debandadă în rândurile comuniştilor, respectiv, şanse în plus pentru partidele de opoziţie, teamă mi-e că vom asista iarăşi la o victorie zdrobitoare a Partidului Comunist din Republica Moldova. Vorba spotului publicitar, “n-ai cu cine, bă, n-ai cu cine”.
În acest context, îmi aduc aminte de un articol scris pe vechiul blog cu în prima parte a lui 2008.
*****
A demisionat Vasile Tarlev. Mai bine zis, “a fost demisionat”. Vuia presa astăzi. Pe Mediafax ajunsese ştirea zilei, chiar dacă ştirea propriu-zisă – Premierul Republicii Moldova şi-a dat demisia – nu a fost decât un copy-paste neinspirat de pe site-urile agenţiilor de presă din Republica Moldova.
Mai mult, în ştirea imediat următoare – Politicienii şi analiştii moldoveni comentează demisia premierului Vasile Tarlev – cei de la Mediafax s-au dovedit a fi mai penibili şi mai proşti decât în prima. Pe lângă faptul că i-au pocit prenumele unuia dintre posibilii viitori premieri ai Republicii Moldova, Victor Stepaniuc, şi-au reconfirmat problemele cu matematică inferioară. Deşi în titlul ştirii se vorbeşte despre reacţiile politicienilor şi, atenţie, analiştilor moldoveni, adică mai mulţi, adică la plural, adică cel puţin doi, în ştire apare doar declaraţia lui Igor Boţan, adică unu, adică un analist
!
Posturile de televiziune din Republica Moldova au transmis selecţii din şedinţa Guvernului în care Vasile Tarlev îşi anunţa decizia de a demisiona. Doamne, ce ţară de cretini! Aveai impresia că asişti la o şedinţă de colhoz prezidată de un brigadir cu experienţă – Vladimir Voronin – care analizează cu o excelentă diaree laudativă şi plină de sofisme bătrâneşti prestaţia unui fruntaş al brigăzii de tractorişti – Vasile Tarlev – care după ani de trudă şi transpiraţie în folosul comunităţii a decis să reducă din turaţiile motorului şi să le cedeze altora locul la volanul celui mai performat tractor din sat, în timp ce mulgătoarea silitoare şi smerită – Zinaida Greceanâi – stătea cu o mină semnificativă, onorată de prezenţa lângă durul, dar corectul conducător-coleg!
Vladimir Voronin este un fost general de miliţie format pe timpul sovieticilor. Gradul de inteligenţă, valorile şi prestaţiile publice ale acestui om confirmă o dată în plus zicerea cu poporul care îşi merită guvernanţii. Doar un bătrân îngâmfat şi prost putea ajunge preşedinte în ţara celor mai cretini dintre pământeni, doar în această ţară un şef de stat îşi permite să nesocotească public constituţia şi să cumuleze funcţia de preşedinte de partid cu cea de preşedinte de ţară, numai în această ţară congresul partidului de guvernământ este ţinut într-o altă limbă decât cea oficială. Totuşi, nu doar în această ţară farsele cu schimbări de cadre la vârful puterii sunt operate cu atâta lejeritate şi dezinhibiţie, mai este una – Rusia. Or, anume modelul rusesc încearcă Vladimir Voronin să îl imite.
Ca şi Vladimir Putin, tizul Voronin este la al doilea mandat şi, ca atare, nu mai are voie să candideze la un al treilea. Ca şi Vladimir Putin, tizul Voronin l-a făcut prim-vicepremier pe unul din favoriţii la preluarea postului de preşedinte. Ca şi Vladimir Putin, tizul Voronin demite guvernul, unul pe care îl laudă consistent pentru realizări. Aici se termină similitudinile din acţiunea celor dor preşedinţi.
Principala diferenţa dintre cele două cazuri constă în sistemele politice existente în cele două ţări: Republica Moldova este o republică parlamentară în care preşedintele nu este ales printr-un scrutin popular, ci prin votul membrilor parlamentului. În plus, atribuţiile preşedintelui în Republica Moldova şi rolul său sunt infim mai mici decât într-o republică semiprezidenţială, aşa cum este Federaţia Rusă. Şi atunci întrebarea: unde este logica aplicării scenariului Putin-Medvedev pentru Republica Moldova?
O explicaţie plauzibilă, similară cazului Putin-Medvedev ar fi necesitatea acută a clanului Voronin de a-şi asigura prezenţa unei marionete la preşedinţie. Dar, atât timp cât funcţia unui preşedinte de republică parlamentară nu presupune prea multă pondere decizional-politică, de ce ar vrea Voronin asta dacă el ar putea controla preşedintele din Parlament. Oricine va veni după Vladimir Voronin nu îşi va permite să se comporte ca un mic tiran aşa cum a făcut-o şi continuă să o facă acest brigadir de ţară privirea încruntată a căruia şi probozirile destul de dese au contrariat prea puţin oamenii ca să conteze. Singurul lucru care ar trebui să îi intereseze acum pe comunişti e pregătirea de alegerile parlamentare din 2009, un scor bun spre foarte bun asigurându-le automat votul decisiv în alegerea preşedintelui. Şi atunci? De ce a plecat Tarlev?
Confuzia acestei demisii este evidentă: premierul demisionar este practic ovaţionat în şedinţa de guvern în care îşi anunţă retragerea, iar pentru succesele înregistrate este decorat cu “Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincţie a ţării. Acest episod mediatic, cu brigadirul Voronin făcând-o pe Stăpânul inelelor puterii peste teritoriul dintre Nistru şi Prut continuă seria mişcărilor de forţa prin care Voronin încearcă să-şi marcheze teritoriul aidoma unui câine care simte că s-ar putea să nu reuşească să scape prea curând din lanţ, prietenii ştiu de ce
Numele vehiculate ca posibili înlocuitori ale “Bombonelului” (e ciudat că nimeni nu a observat până acum coincidenţa dintre nicknames-urile lui Tarlev şi a unui premier de pe Dâmboviţa) sunt: Victor Stepaniuc, prim vicepremier, fost preşedinte de fracţiune a parlamentarilor comunişti; Igor Dodon, actualul ministrul al Economiei şi Comerţului (un alt miel obedient al clanului Voronin); Zinaida Greceanîi, actual vicepremier, fost ministru al Economiei şi Comerţului şi fost candidat din partea comuniştilor la primăria Chişinăului. În cazul în care unul din cei trei va fi numit premier va fi dat peste cap scenariul Putin-Mevedev în care în locul pemierului Mihail Fradkov Putin numise un anonim.
Aşadar, deşi ilogică în esenţă, demisia lui Tarlev pare să confirme lipsa de inspiraţie a unui preşedinte de ţară care se închină la şi pupă în cur tot ce pute rusesc. Scenariul de succes din Federaţia Rusă cu farsa de proporţii numită alegeri prezidenţiale (despre care am vorbit în Alegerile prezidenţiale din Rusia, o farsă necesară pentru ca ţarul Putin să rămână la Kremlin) i-a căzut cu tronc brigadirului de ţară Vladimir Voronin care este hotărât ca niciodată să nu renunţe la libertatea de a trage sforile în această ţară populată cu nişte cetăţeni şerbi.
*****
Până la urmă, funcţia de premier i-a fost oferită Zinaidei Greceanîi.



Comentariu scris de Ciolanus pe 5 Februarie 2009:
Comunistii castiga.
Comentariu scris de Elena Băsescu încearcă să salveze PRO TV Chişinău şi face campanie electorală în Republica Moldova | INconstantIN.ro pe 19 Februarie 2009:
[...] în spaţiul nistreanoprutic se vor materializa şi prin implicarea în campania electorală pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova care vor avea loc pe 5 aprilie. Ştim de pe acum pe cine va susţine dra Băsescu, preferinţele ei în materie de înrudire [...]
Comentariu scris de Actele care permit cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi în străinatate să voteze | INconstantIN.ro pe 16 Martie 2009:
[...] parlamentare din Republica Moldova vor avea loc pe 5 aprilie. Categorii şi taguri Categorii: Politic Taguri: 2009 • [...]