Da, a înnebunit lupul. Am decis să nu aştept până pe 1 martie ca să încep să fac ceva special, ar fi fost un startline prea obişnuit. Aşa că, de astăzi mă înrolez în rândul căutătorilor de joburi.

Da, ştiu, e o adevărată nebunie să te apuci să cauţi joburi în timp ce mugurii crizei financiare sunt pe punctul unei sincronizări perfecte şi asezonate cu vremea de afară, mai au puţin şi dau în floare. Dar tocmai de aceea procesul va fi unul şi mai interesant şi plin de provocări.

Da, ştiu, după prima săptămână o să tânjesc deja după viaţa mea de nimicproducătoriumultconsumatoriu, dar m-am gândit că această lâncezeală carieristică e una care nu îmi face deloc bine. CV-ul ăla de 4 pagini de care se tot leagă frustraţii are nevoie de câteva updateuri.

Da, ştiu, o să îmi lipsească acea stare de disponibilitate perpetuă la capitolul timp şi locaţie, dar asta face parte din convenţia unei stări de angajat.

Da, ştiu, o să dau peste oameni proşti săltaţi sus în funcţii pentru anumite merite ale căror subtilitate este egală cu absenţa lor totală, dar nu se poate fără aşa ceva.

Am realizat că aş putea păstra aproximativ acelaşi ritm de postare pe blog şi în cazul în care aş avea un serviciu, deci nu ar fi o problemă. Problema e că am o nevoie acută de schimbare. În plus, am ajuns la solidificarea unui vis care mă tot bântuie de ceva vreme şi care acum are stabilite cu exactitate datele – Cipru.

Totuşi, mi-am promis să nu fac niciun compromis la niciun capitol, fie el orar, salariu sau alţi termeni de angajare, aşa că selecţia va fi dură. Între timp, aşteptăm să vedem dacă nenea ONU va fi bun cu Constantin Codreanu, se apropie martie 2009 şi, prin aprilie, vedem dacă un proiect ştiinţific al aceluiaşi Constantin Codreanu merită o bursă…