Primul nostru Crăciun fără tine

Astăzi mă văd cu Moş Crăciun,
mergem să căutăm brad pentru tine.
Am luat metroul amândoi,
încă mai aveam abonamentul tău.
Ca să vezi, Moş Crăciun are muci şi îi transpiră palmele atunci când îşi mângâie barba.
Pe drum, i-am zis că tu vrei, dar eşti departe şi el nu m-a întrebat de ce.
El ştie.

Am ajuns, cu aripi de aburi în spate şi ţurţuri de sărbătoare aşteptată pe la gene.
Bradul tău era prea mic şi a trebuit să săpăm cu fularele în zăpadă să îi punem mănuşi la rădăcini.
Ne culcasem în jurul lui şi eu îi desenam fotografii cu tine pe cetină.
A venit un lup.
A întrebat de tine.
Moş Crăciun a minţit.
Ţi-am zis că el ştie.
Ningea.
Ningea cu somn.

(Soare, prea cald şi tu îmi vânezi umbra degetelor prin păr.
Îţi străpung sânii cu colţi de vocalize subacvatice.
Îmi dansezi furtuni din buricul limbii, căţărată pe coapse.
Închipuim amândoi cu buzele hărţi pentru a ne regăsi atunci când…)

Mă trezise lupul.
26 deja.
Am zis că nu e nicio problemă, oricum, la mine Crăciunul e şi pe 7.
„Rusule!”, mi-a zis Moş Crăciun, plecând cu bradul dezmănuşat şi plin de fotografiile tale.
Ştiam eu că, dacă nu are batistă, nu putea el şti totul.
Lupul mă privea dezamăgit, cuibărindu-şi rânjetul de serviciu în mănuşi.
Am vrut să îl alung, dar decât să vină la tine, mai bine îl plimb eu cu metroul până îţi expiră abonamentul.

Atenţie, se închid uşile, creştine!
Zâurel de zâuă…

E primul nostru Crăciun fără tine.