“Making the world a better place to live in” a fost aseară la NetStartUp ticul verbal al lui Iuliu Manea, unul din finaliştii care au pretins captarea interesului din partea “juriului” de investitori.

Dar nu despre prezentările de la NetCamp vreau să vorbesc. Aşa că, vă invit uşor spre o deraiere digresivă înspre double-facedness.

E un fenomen general care răzbate acut din întâlnirile dintre bloggeri sau evenimente ca NetCamp. Mi se par penibili oamenii care îmi zâmbesc, inclusiv cu urechile, şi sunt politicoşi prin excelenţă de faţă cu mine, pentru ca apoi să folosească limbaj de cartier pentru a îmi descrie capacităţile intelectuale . Una e socializarea şi cu totul altceva e să dai limbi în cur.

Chiar nu îi înţeleg! De ce? Mi se par mult mai ok persoanele care nu au nicio problemă să îţi spună că ai greşit, atunci când ai greşit, şi că ai dreptate, atunci când ai dreptate. E atât de simplu! Nu şi pentru aceste piţipoance existenţiale care îşi mângâie orgoliul cotidian cu “Ha, l-am făcut şi pe ăsta!”, scărpinându-şi cu unghiile arcuite teatral ceafa păroasă la spatele căreia se leagă măştile de ocazie. Se laudă apoi, la final, că au reuşit să joace iarăşi, cu succes, rolul de “om plăcut şi sociabil” şi s-au mai distrat cu un fraier.

Din păcate, aceşti manechini intelectuali nu au destulă capacitate inductiv-deductică ca să realizeze faptul că, aşa cum spune şi Cristi, nu suntem speciali, deşi ne place să credem asta, unii dintre ei încearcând să îşi augmenteze statutul de “special” clădindu-l pe ceşti de cafea şi mucuri de ţigară în abundenţă.

The world would be a better place only if people would be a little bit more sincere…

Ca să nu apară discuţii inutile, double-facedness nu există în dicţionar.