A fost unul din cele mai frumoase revelioane. Chiar dacă l-am făcut acasă doar cu mum and dad, somehow it felt extremely relaxing and cosy. Am exagerat doar un pic atunci când veni vorba de şampanie şi desert, dar în rest a fost extraordinar. După 2 ani de “An nou” în Bucureşti, se cerea o schimbare, asta pe lângă faptul că mulţimea mă înspăimântă atunci când vine vorba de sărbători. Oricum, întotdeauna am crezut şi cred în continuare că nu este nimic şi nimeni mai important decât familia. Cred că aş fi fost un sicilian pe cinste! Ăsta a fost şi un mod de a repara un lucru care s-a transformat în cel mai mare regret pe 2007, o ceartă cu ai mei pe principiul in vino veritas. Eu i-am acuzat de prea multe, pe nedrept, am exagerat rău atunci, dar văd că le-a trecut. Îmi plac oamenii iertători, mai ales când iertatul vizat sunt eu .

Am avut şi focuri de artificii. Vreo câţiva vecini au ţinut neapărat să arate că „au cu ce”. La un moment dat se încinsese un adevărat concurs. Cei din clanul lui Ciobanu, zis „Brânzosu” – un mini-Becali al zonei – cu cei din clanul Moneac (chiar aşa îi cheamă) . Mă rog, oamenii au împuşcat de vreo câteva sute bune de dolari, dar „la valoarea lor”… Mi se pare o idioţenie care tinde să devină o adevărată modă pe la republicomoldoveni: includerea în evenimente a focurilor de artificii. În ultimul timp, unul din subiectele de discuţie şi un adevărat sistem de referinţă pentru frumuseţea unei nunţi, de exemplu, au devenit aceleaşi focuri de artificii.

A propos de Bucureşti şi de focuri de artificii. În 2005, administratorul unui bloc de pe 1 decembrie 1918, situat pe la capătul lui 311, s-a dat în spectacol. Avea o maşina care avea una bucată trapă (un Audi, nu, Anca?) pe care a folosit-o pe post de „papamobil” . Cu o zi înainte de Crăciun sau Revelion, nu ştiu exact, acesta a adus maşina în faţa blocului. L-a pus pe fiu-su’ la volan, iar el a deschis trapa şi a ieşit pe jumătate afară. Apoi, cu maşina mergând cât mai lent posibil, a scos un pistol pneumatic din care a început să lanseze artificii trecând mândru prin faţa blocurilor aliniate ca la apel pentru a asista la un spectacol de prost gust.

Bine, pe cât de prost a fost acel spectacol pe atât de ok a fost un altul în care administratorul respectiv şi-a revărsat din preaplinul megalomaniei sale. Înainte de meciul din UEFA a Stelei cu Middlesborough acesta făcuse un ditamai drapel-banner în culorile stelei, parcă avea 40 de metri. O parte l-a atârnat de bloc, iar alta a întins-o de-a lungul străzii. Atunci omul apăruse şi la televizor. Mă sunase la un moment dat cumnatul meu din Chişinău să îmi spună că mă vede la televizor pe TV Sport, apoi apărusem şi cu telefonul în mână la Antena1 filmând din fereastra bucătăriei de la erajul 2. Toată după-amiază fusese plină de claxoane de încurajare… apoi a urmat meciul de la care ne-am întors eu fericit şi răguşit rău, iar restul doar obosite şi impresionate de atmosferă de pe Lia Manoliu. De ce trebuia să îmi crape mie hardul cu toate pozele? Dacă ştiam că o să mă apuc vreodată de blogging… Hai că am alunecat prea tare în digresiunea mea cu focurile de artificii.

Acum stau şi mă gândesc la superstiţia cu revelionul: cu cine “întâlneşti Anul nou” cu acela/aceia îl vei petrece. Fac o retrospectivă a ultimilor 5 revelioane. Fuck! S-a potrivit 100 %. Asta înseamnă că 2008 mă va prinde prin preajma lui mum and dad. S-ar putea, de vreme ce în Bucureşti sunt atât de puţine lucruri care mă cheamă încolo. Iar când mă gândesc că în mai puţin de 2 săptămâni am şi una bucată examen şi o lucrare de dat la doctoratul ăla kicios, chiar că îmi vine să… Nu mai vreau în Bucureşti. Pute, e murdar şi aglomerat. O stână cu metrou. M-am plictisit de Bucureşti. M-am plictisit de mine în Bucureşti.

Vreau în Budapesta, să mă mai piş în Dunăre în cinstea bozgorilor aşa cum o făceam prin 2003. Să mă mai plimb pe podurile lor curate şi iluminate. Să mai mănânc din deserturile lor ciudate. Să mai stau pe net moca în Mamut. Să mă mai pierd în West End. Să mai beau Gösser şi Amstel până să chiorăsc. Să mai dansez transpirând din ritmuri nebune şi mişcările Ei peste mine. Să mai fac poze cu frumuseţi decoltate prin baruri şi-apoi să dau declaraţie la poliţie că nu-s pimp. Să mai adorm în tramvaiele lor „silenţioase” ţinându-mă de mâna visului împlinit, înconjurat de oameni care ştiu să zâmbească în fiecare zi. Eh…

Post din 04.01.2008.

[ IMG: P. Sto on Flickr ]