VIDEO: Get out the vote – Dulceaţa de noiembrie

Chiar dacă gradul de impact e discutabil (pe voi v-a consins să mergeţi la vot?), cel puţin, spre deosebire de spotul Luminiţei Anghel, acesta este original.

   

3 comentarii până în acest moment. »

  1. Nu mi se pare original; asta cu “fa-o pentru copilul tau” e asa o chestie.. de sentimentalism.
    Din mesajul asta deja se limiteaza la un anumit segment: parintii. Nu stiu daca asta si-au dorit dar astia sunt cei vizati.

  2. Ai dreptate cu limitarea inoportună a grupului-ţintă prin care se elimină, în primă instanţă, tinerii fără urmaşi.

    Totuşi, nu e vorba doar de părinţii “cu acte în regulă”, ci de părinţii actuali şi cei în devenire.

    Dar, un al doilea totuşi, orice mesaj politic în care există o doză de neclaritate e un mesaj politic prost.

  3. Filmuletul este facut de mine si prietenii mei. Nu am avut in vedere un paritd anume, iar referirile la PD-L nu ne apartin. In nici un caz nu am avut ca public tinta persoanele care posteaza aici. Vom tine cont de parerile voastre, este normal. Ideea este ca, desi ai o parere nu prea stralucita despre cineva – si, sa recunoastem, nu prea exista politicieni care sa electrizeze multimile, poti vedea ceva bun chiar in ceea ce se prezinta ca fiind stricat. Era natural sa apara ideea cu tuica, numai ca trebuia sa schimbam publicul si, de ce sa nu recunosc, poate ca era mai incitant. Ei, omul cat traieste, invata. Merci tuturor

Tu cum comentezi? Lasă un comentariu după bip!

    IMPORTANT: Să nu vă fie cu bănat, dar apariţia comentariului Dvs. extrem de     pertinent ar putea fi întarziată de sistemul de cache.