Alegerile prezidenţiale din 2008 au marcat cu siguranţă un punct de cotitură în istoria electorală a Statelor Unite ale Americii.

Particularităţile în acest caz variază de la “cele mai scumpe alegeri” la “unicitatea” preşedintelul care îi va locul lui George W. Bush la Casa Albă, de la atentate la adresa unui candidat în cursa prezidenţială la Web 2.0-ificarea cu succes a unui mesaj politic. Să le luăm metodic.

1. Cele mai scumpe alegeri din istoria SUA

Alegerile prezidenţiale din 2008 au fost cele mai scumpe din istoria Statelor Unite, costul acestora depăşind cifra de 1 miliard de dolari. Capacitatea candidaţilor de colectare de fonduri constituie un atu major în politica americană, iar cursa pentru voturi s-a transformat în cursa pentru dolari.

Acest trend s-a accentuat în mod special după 1970, atunci când fondurile publice au fost acceptate în lista surselor de fonduri. Până în 1970 candidaţii la posturile publice în Statele Unite dispuneau de patru surse de fonduri:

1. Cetăţeni, persoane private, care fac propriile lor contribuţii (aşa cum face şi Sorin Oprescu pe site );
2. Partidele politice din care fac parte;
3. Grupuri de interese, de obicei, contribuţii prin comitete de acţiune politică (PACs);
4. Resursele personale şi familiale ale candidaţilor.

Impactul tot mai mare al mass-media şi profesionalizarea politicului au dus la campanii electorale din ce in ce mai scumpe (curios e faptul că Barack Obama a cheltuit nu mai puţin de 3.4 milioane de dolari doar pe partea de Internet a campaniei din interiorul taberei democraţilor).

Actuala campanie, ca şi cea din 2004 confirmă teza “campaniei permanente” (o preluare, de fapt, a conceptului de “revoluţie permanentă” introdus de evreul rus Alexandru Parvus aka Israel Lazarevich Gelfand, eh, dacă ar citi dl Ţurcanu blogul mi-ar da 10 din prima la lucrare ) lansate de jurnalistul american Sidney Blumenthal la sfârşitul anilor 1980. Blumenthal vedea în noul tip de campanie electorală un ciclu interminabil de colectare de fonduri, organizare de sondaje şi acoperiri media ale candidaţilor.

Într-o decizie a sa din 1976, Curtea Supremă a Statelor Unite a respins orice limitare a fondurilor pe care le-ar putea folosi un partid politic pe parcursul unei campanii electorale. Curtea declarase atunci că limitarea cheltuielilor ar putea fi echivalentă cu limitarea posibilităţii de comunicare cu votanţii, ca urmare transformându-se într-o restricţie a libertăţii de exprimare.

Începând din 1976, principalii nominalizaţi ai partidelor primeau automat o subsidie electorală generală. În 2000, de exemplu, George W. Bush şi Al Gore au cheltuit 607 milioane de dolari, în timp ce candidaţii pentru Congres au cheltuit în jur de un miliard de dolari. În 2004, atât John Kerry, cât şi George Bush, au intrat în cursă cu 75 de milioane de dolari în spate, colectate din fonduri publice.

2008 a fost însă anul recordurilor de fundraising înregistrate de stafful lui Barack Obama: 67 de milioane de dolari în august, ca apoi să revină în forţa în septembrie cu o sumă exorbitantă – 150 de milioane de dolari.

2. Unicitatea celui de-al 44-lea preşedinte american

• Barack Obama, 45 de ani, senator de Illinois. Daca va câstiga în scrutinul din această toamnă, Obama va deveni primul preşedinte afroamerican din istoria SUA.
• John McCain, 72 de ani, senator de Arizona, a participat la războiul din Vietnam. A fost învins de George W. Bush în cadrul alegerilor interne din 2000 pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Daca va câstiga la alegerile prezidenţiale din această toamnă, ar deveni cel mai în vârstă preşedinte american.

Curios este faptul că această “unicitate” s-ar fi păstrat şi în cazul în care alegerile primare din interiorul celor două mari partide americane – Democrat şi Republican – ar fi fost câştigate de principalii contracandidaţi ai celor doi care se confruntă astăzi. Respectiv:

• Hillary Clinton, 61 de ani, senator de New York şi fostă primă doamnă a Statelor Unite. Ar fi avut şansa să devină prima femeie-preşedinte din istora SUA (poate o va face Condee ).
• Mitt Romney, 61 de ani, fost guvernator de Massachusetts. Membru al aripii conservatoare a Partidului Republican, ar fi fost primul mormon ajuns şef peste biroul oval de la Casa Albă.

3. Web 2.0-ificarea luptei electorale

Clipul cu senatoarea americană Hillary Clinton postat pe YouTube la sfârşitul lui martie 2007 şi afişat de peste 1 milion de ori a semnalat începutul unei revoluţii de proporţii în industria campaniilor electorale.

“Hillary 1984″ oferă o nouă perspectivă asupra controversatului spot Apple difuzat prima dată în timpul competiţiei Super Bowl din 1984 şi prezintă aceeaşi tânără atletă blondă, care aleargă cu un ciocan spre un ecran unde este vizibilă figura unui Big Brother ameninţător adresându-se discipolilor.

În noul spot, femeia poartă un iPod şi are inscripţionat pe tricou sloganul candidatului său, iar figura de pe ecran, care va fi distrusă în final, îi aparţine lui Hillary Clinton. Reprezentanţii echipei de campanie a lui Barrack Obama cu care Clinton lupta în acel moment pentru obţinerea învestiturii Partidului Democrat în vederea alegerilor prezidenţiale din SUA din 2008, au declarat că nu au autorizat spotul şi nu au nici o legătură cu acesta.

Acest clip a marcat începutul “unei noi ere, unui nou val în politică”, crede Peter Leyden, director al New Politics Institute, organizaţie de cercetare în domeniul ştiinţelor politice şi media, apreciind că acesta reprezintă sfârşitul erei broadcastingului. Simon Rosenberg, preşedintele New Democrat Network, a afirmat că acest clip prezintă “o bravă lume nouă”, în care activiştii din afara structurilor tradiţionale de campanie au puterea de a modifica mesajele electorale, chiar şi cele ale unui candidat la preşedinţie.

Puctul culminant însă al interacţiunii fulminante dintre politicienii americani şi YouTube a avut loc imediat după ce senatorul de Illinois, Barack Obama şi cel de Arizona, John McCain, au fost numiţi oficial reprezentanţi ai democraţilor şi, respectiv, republicanilor în cursa pentru Casa Albă din noiembrie curent.

Numărul spoturilor electorale plasate de staffurile celor doi a depăşit pragul de 10 în doar o săptămână. Atacurile fiind urmat de contraatacuri, contraatcurile de replici.

Printre acestea:

• Better Off
• Bacckyard
• Never
• Painful
• Hands
• Economics by John McCain
• Embrace
• The One

La acestea se adaugă miile de clipuri video postate de susţinătorii celor două tabere, celebrele Obama Girl şi McCain Girl, sau foarte popularele clipuri Podemos con Obama şi Yes, We Can. Sau, mai nou, reacţiile unor persoane publice referitoare la candidatul republicanilor pentru funcţia de vicepreşedinte, Sarah Palin, făcute publice fie prin înregistrări video, fie prin posturi pe blogurile personale: Matt Damon, Pamela Anderson, Pink, Lindsay Logan, Jessica Alba, Alec Baldwin şi Madonna, cea care l-a catalogat ca fiind fascist pe McCain.

Astfel, în ultimile săptămâni, se vorbeşte tot mai des despre Barack Obama ca preşedintele dat de Internet (care a fost şi primul candidat prezidenţial american cu reclamă pe siteuri de jocuri online), aşa cum desre John Fitzgerald Kennedy s-a spus că ar fi fost preşedintele dat de televizor.

4. Importanţa Internetului – Religia Mileniului Trei – în alegerile prezidenţiale din 2008

Dacă în România mileniului trei alegerile încă se câştigă cu sacoşa, vorba Adrianei Săftoiu, în cazul americanilor lucrurile stau total diferit.

Cu 25 de ani mai în vârstă decât Barack Obama, cel care a investit sume importante (3.6 mil de dolari) şi a exploatat la maxim beneficiile unei campanii online încă din timpul alegerilor primare din interiorul partidului democrat, John McCain a stârnit un val de indignare în rândul tehnofililor americani. Lipsa de cunoştinţe elementare legate de Internet ale acestuia au fost ironizate în cadrul Personal Democracy Forum de la începutul lui iulie curent atunci când s-a dezbătut importanţa interacţiunii dintre online şi politică.

Tracy Russo, director adjunct al departamentului de comunicare online din echipa lui John Edwards, fostul contracandidat al lui Barack Obama, remarcă printr-o serie de întrebări retorice într-un post pe blogul Personal Democracy Forum: “Cum să conduci un popor spre progres atunci când eşte înţepenit în trecut. Cum să inspiri, să elevezi şi să îţi imaginezi măreţia viitorului atunci când nu înţelegi lumea prin care trebuie să navigăm pentru a ajunge acolo?”

Da, suntem cu toţii perfect conştienţi de faptul că un preşedinte nu trebuie să stea să îşi verifice groaza de mesaje din inbox, sau să îşi scrie singur posturile pe blog. Există o mulţime de aşa-zişi consilieri pentru asta. Totuşi, nu pot să nu îi dau dreptate lui Russo.

Americanii, obsedaţi de democraţia lor frumos mirositoare, tind să vadă în cei care îi reprezintă politic persoane care nu sunt nici elitiste nici deconectate de la realitatea ce îi înconjoară. Ei vor ca reprezentanţii lor să „trăiască viaţa normală a americanului de rând”, deşi sunt conştienţi de faptul că privilegiile sau comodităţile care vin cu statul de senator, congresman sau preşedinte anulează din start acest principiu, totuşi, importantă e percepţia societăţii şi mesajul transmis de reprezentant.

Exact acelaşi lucru îl remarca recent şi Jamal Simmons, un strateg democrat având legături strânse cu stafful lui Obama, care declarase pentru The Daily Telegraph că interviul lui McCain pentru The New York Times de care am vorbit mai sus îi va dăuna serios candidatului republican la preşedinţia SUA. “Votanţii îşi doresc un candidat care să fie în pas cu felul în care ei trăiesc, cu necesităţile şi dorinţele lor, cu problemele pe care le au. McCain este un erou pentru ce a făcut acum 35 de ani (fiind pilot al forţelor navale americane, acesta a fost luat prizonier după ce avionul său se prăbuşise deasupra Vietnamului, petrecând în captivitate 5 ani), dar asta nu face din el preşedintele amerincanilor de astăzi, pentru că McCain apare ca fiind deconectat în multe privinţe de americanul secolului XXI”.

Scriam nu demult că înainte ca Google să cumpere YouTube, politica fără televizor părea la fel de imposibilă ca şi alegerile fără electorat. Acum, un nou sistem politic, mânat de mediul interactiv online şi nu cel audiovizual a apărut la orizont. “Era Conectată” se bazează pe deplasarea puterii dinspre instituţii înspre indivizi. Abilitatea de a comunica de la individ la individ este acum în mâinile celor care ştiu să utlizeze eficient puterea dată de new media şi instrumentele mediilor sociale de genul YouTube, MySpace şi FaceBook.

Totuşi, pe lângă campania din jurul unui candidat, important este şi mesajul colateral servit de candidatul respectiv. Stafful lui John McCain a alocat destul timp şi resurse laturii Web 2.0 a campaniei electorale a candidatului republican, dar se pare că acest lucru nu e suficient. Între un Obama cu o prezenţă impresionantă pe Internet şi cu poze în care apare cu un BlackBerry în mână şi un McCain care declară că deşi mai citeşte din când în când un blog (inclusiv cel al fiicei sale, Meghan), nu este interesat în a-şi face unul, un McCain care recunoaşte că pentru a naviga pe Internet cere ajutorul consilierilor Brooke Buchanan şi Mark Salter pare bătrân nu doar din cauza vârstei sale onorabile, dar şi din cauza acestei atitudini faţă de religia mileniului 3 – Internetul.

5. Eu cu cine votez?

Există o percepţie publică verificată în timp, de altfel, coform căreia românilor, în mod particular, le este favorabilă o administraţie prezidenţială de sorginte republicană. Acest lucru se datoreză raportului de menghine de influenţă şi portiţe de interes în circumvoluţiunile unui aparat concentrat pe un ménage à trois datând de la începuturile Păcii Reci: SUA, Rusia şi Sud-Estul Europei.

Rămâne să vedem acum dacă venirea la putere a democraţilor după 8 ani de administraţie republicană va avea careva repercursiuni consistente în politica externă a SUA în această parte a lumii în condiţiile unei Rusii şovine în plină reafirmare, ajunsă în 2008 să fie comparată cu Reichul lui Hitler.

În loc de concluzii

Nu mai există niciun dubiu că Barack Obama va fi cel de-al 44-lea preşedinte din istoria Statelor Unite ale Americii, acolo unde melting potul a ajuns acum în faza în care aburii emanaţi de fierberea intensivă pot pune presiune asupra unor geamuri de termopan unse cu alifii conservatoare. Milioanele de hispanici cu drept de vot vor fi cele care vor înclina balanţa în favoarea lui Barack Obama.

Cu cât? Rămâne să vedem.

P.S. Pe lefigaro.fr aveţi o trecere în revistă, una video, a confruntărilor electorale din ultimii 50 de ani din SUA: 50 ans de présidentielles américaines