Cine ştie filmul ăla vechi şi bun cu Richard şi Depardieu în care primul era un ghinionist de viţă rară? Mai mult, ghinionul lui se răsfrângea iminent asupra celor care îl înconjurau. Deci, nu ştie nimeni? Ţup pe Google, ce aşteptaţi? Se pare că şi eu am devenit o adevărată piază rea pentru cei care fac ruta Chişinău-Bucureşti din Filaret, 11:00.

Prima dată se întâmplase pe vremea când nu aveam blog încă. Atunci microbuzul a făcut pană de cauciuc chiar la intrarea în Chişinău. Data trecută, a fost acea oprire neplanificată pe pod din insuficienţă cardiacă a motorului (De Siret era vorba). Acum însă totul a fost mult mai captivant.

A început cu o uşoară întârziere de 15 minute. Un tip aştepta o geantă cu “nişte lucruri” care nu mai apărea. A continuat la vama RO. Un crăcanat descoperise că nu avea actele. Fie că le pierduse, fie că le uitase la Bucureşti. Nu putea nimeni să verifice dacă erau la Bucureşti şi să i le trimită, cheile de la apartament erau la el. M-am simţit atunci ca în spotul publicitar de la Sprite. Punctul culminant a fost atins în vama MD. Au cedat nişte calculatoare. Era un rând ca prin anii 1990. Dacă data trecută trecusem vamele în mai puţin de 20 de minute acum am stat mai multe de o oră şi. Totuşi, în ciuda celor de mai sus am avut parte şi de momente mai plăcute.

M-a agăţat o tipă. Nu am înţeles atunci, nu înţeleg nici acum de ce. Avea 21-22 de ani. Asta am dedus din faptul că e anul 3 la Dimitrie Cantemir, universitate privată, by the way. Era brunetă cu ochi albaştri. Un fel de combinaţie fericită între Catherine Zeta-Johnes şi Penelope Cruz. Mai mult, ţinând cont de mărinimia de care dădea dovadă, era destul de aproape şi de Pamela Anderson sau, pentru pretenţioşi, de Anna Semenovici. Culmea, nu era nici proastă. Îşi dă licenţa la vară în domeniul Tourism Management. Tocmai de-aia mi se păruse suspect. Ce vrea asta de la mine, frate. Adică, să fim serioşi. Eu accept ca reprezentantele părţii frumoase a omenirii să mă placă după ce ajung să mă cunoască, dar aşa, din prima…

Cred că ar trebui să îmi personalizez vreun tricou şi să scriu pe el: NU am bani. NU am casă. NU am maşină. NU am serviciu. NU am planuri de viitor. NU vreau să mă-nsor. NU vreau copii… Dacă şi după asta ar continua, atunci chiar că e proastă, or, eu cu proastele nu mă fut, aşa că… Mă rog, tipa nu a fost chiar disperată. A fost genul ăla de agăţat „Eu ţi-aş suge-o, dar ar fi bine să mi-o ceri tu ca eu să rămân o lady”. Hai că am fost răutăcios:D.

Am mai avut parte şi de istorioare picante şi dialoguri penibil-amuzante. Un tip îi propunea pritenei sale să instutie un nou obicei. Să meargă în fiecare dimineaţă la o mănăstire de pe lângă Ploieşti. “Da o să mergem şi cu Mihai, cu Elena… Dimineaţa, că după amiază nu mai e nimic”. Mă rog, fata nu ştia că ambele tipuri de liturghii, atât cea a lui Ioan Gură de Aur cât şi cea a lui Vasile cel Mare au o durată medie de cca 4 ore. Dacă mai bagi o utrenie şi un acatist, cel târziu se termină totul la 14. Na, că m-am dat mare.

Acelaşti tip povestea unui altuia că îi e foame rău: “Fază tare: erau nişte basarabeni într-un cămin pe lângă Dâmboviţa. Nu mâncaseră vreo 2 zile nimic. La un moment dat se aşează pe pervaz un pescăruş. Ăia, cretinii, l-au văzut la geam şi începuseră să comenteze, gen, mamă, uite ce pulpe are, mmm, ce gras e… Păi, cam aşa am ajuns şi eu”.

O tipă vorbea la telefon făcând-o pe anti-Mircea Radu: „De ce eşti proastă, de ce te înjoseşti? A venit după tine la gară? Nu! Ţi-a dat telefon? Nu. Înseamnă că vrea să fie cu fosta lui. Toate fetele care au nume de flori sunt nişte proaste”. (pe fosta iubită a tipului o chema Florentina). Aceeaşi tipă după vreo oră. O sună iarăşi pe cea căreia îi dădea sfaturi: “Am vorbit cu al meu. Ghici cu cine era? Da, cu Cătălin. Eu vorbeam cu Adrian, iar boul ăla îi zicea să se grăbească că îi aşteaptă Mihai jos să meargă la Buzău. Şi încă mai zicea, las-o mă pe gagică-ta, găsim nişte zdrenţe la Buzău că…” Tipa a început să plângă.

O fetiţă de vreo 5 ani chinuită de întrebări existenţiale: “Mami, de la ce se îngraşă oamenii repede? De la carne?”

Un nesuferit care avea şi el Nokia N 95 (oricum era varză pentru că îl avea codat pe Orange) povestea de un caz de la o corporate party a celor de la PriceWaterhouseCoopers. Un coleg de-al lui îl bătea la cap să îl înveţe câte ceva în rusă. La party-ul în cauză, după vreo 2 ore de băut şi mâncat la greu, toată lumea stătea prăvălită pe scaune cu stomacurile la vedere şi privirile ascunse de orice impulsuri de a gândi. Colegul republicomoldoveanului ia microfonul, se ridică pe scaun şi zice: „Mey, ce-i cu gruzul ăsta”. (cei din MD ştiu de ce:D).

A propos de limba rusă pentru români. Tipa al cărei boyfriend se dusese la curve, povestise şi ea un caz. O învăţase pe colega de cameră din cămin cum să zică „bună ziua” în rusă: „Ia balişaia carova”. Asta bucuroasă a vrut să surprindă vreo câţiva republicmoldoveni cu cunoştinţele ei de rusă şi când îi vedea, pac, „Ia balişaia carova”. Singurul lucru pe care nu şi-l explica tipa era de ce râdea lumea de fiecare dată când o auzea. „E din cauza felului în care pronunţi, doar atât”, îi explica republicomoldoveanca.

În rest, am rămas cu ochii bulbucaţi şi urechile pe dos când am auzit o republicomoldoveancă părând că tocmai fusese cu vaca la cireadă vorbind nemţeşte. Cine ştie ce cururi de nemţi spală şi aia. Mai erau o mamaie care cumpărase farfurii pentru pomană şi urla la toată lumea care cobora să fie atentă să nu îi atingă bunătatea de veselă. Un cretin cu plete date cu gel, blugi, curea albă şi pantofi ţigăneşti tot albi. Şi restul destul de unnoticeable ca să îi mai pomenesc. Abia aştept următoarea mea cursă Bucureşti-Chişinău…

P. S. Ia balişaia carova=sunt o mare vacă

*****

Post din 22.12.2007