Barrack Obama – primul preşedinte american cu un laptop în Biroul Oval
Barack Obama, preşedintele adus la Casa Albă de Internet, primul preşedinte afroamerican al SUA şi primul preşedinte american care îşi transmite discursul pe YouTube are puţine şanse să ajungă şi primul preşedinte american care să corespondeze prin email.
Dincolo de eventualele probleme legate de securitatea mesajelor electornice, în cazul preşedinţilor americani, în conformitate cu Presidential Records Act, corespondenţa acestora este înregistrată oficial pentru disponibilitate publică, lucru care ar necesita eforturi inexplicabile în cazul emailurilor. Prin urmare, Barack Obama, surprins de nenumărate ori cu un BlackBerrry în mână în timpul campaniei electorale va fi nevoit, se pare, să renunţe la telefonul pe care îl utiliza pentru o prezenţă online consistentă.
Totuşi, cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ar putea încerca să aducă aerul internetosferei la Casa Albă, consilierii acestuia declarând pentru The New York Times că Barack Obama speră să aibă în Biroul Oval un laptop, devenind astfel primul preşedinte american care să se bucure de un asemenea “privilegiu”.

Comentariu scris de newdada pe 17 Noiembrie 2008:
vreau si eu un laptop, dar acre sa nu cantareasca 3 kile, unul mai usor!
Comentariu scris de alk pe 17 Noiembrie 2008:
Sa inteleg ca Obama s-a inspirat din masurile de exceptionala valoare ale primarului Oprescu si va pune un hotspot la Casa Alba?
Comentariu scris de Contul lui Obama la Verizone Wireless accesat în mod fraudulos | INconstantIN.ro pe 21 Noiembrie 2008:
[...] tot vorbeam săptămâna trecută de faptul că din cauza Presidential Records Act, cel de-al 44-lea preşedinte al Statelot Unite, [...]
Comentariu scris de Barack Obama nu renunţă la Blackberry | INconstantIN.ro pe 17 Ianuarie 2009:
[...] la Blackberry 17 Ianuarie 2009, 11:59 • Pe aceeaşi temă • Categorii şi taguri Barrack Obama – primul preşedinte american cu un laptop în Biroul OvalPrimul portret prezidential american facut cu un aparat de fotografiat digital Hillary Clinton good [...]