Aşadar:

Într-o piaţă aglomerată din oraş, un bărbat a atacat o tânără şi i-a furat geanta, sub privirile a sute de oameni. Dintre cele câteva sute de persoane care se aflau în piaţă, doar un bărbat şi o femeie au sărit să prindă hoţul. Dar niciunul dintre aceştia nu este dispus să vină martor într-un proces, motiv pentru care multe dosare rămân nesoluţionate. Ceilalţi au ignorat ţipetele sau au găsit motive pentru care nu au intervenit. De pe evz.ro

Zilele trecut apăruse un articol similar scris în urma unui experiment al Poliţiei Rutiere: s-a înscenat un accident cu o maşină avariată şi cu persoane aflate pe marginea carosabilului pretinzând că ar fi rănite. Ştiţi câte persoane au oprit pentru a le acorda presupuşilor răniţi primul ajutor?

Totuşi, nu prea mă miră că în acest uanderlănd milenar, într-o societate măcinată de neîncredere, oamenilor le-a fost pervertit basic instinctul de autoconservare ajungându-se în situaţia în care individualismului îi este atribuită o doză hiperbolizantă de cinism şi neimplicare.

De multe ori când mă uitam la Prima sau la Pro TV, sau în Carrefourul din Militari la acele “Gags”-uri cu camera ascunsă, mă gândeam că faze de genul ăsta nu prea ar avea mare succes în România (deşi miştok showul Intactului m-a contrazis, parţial). Prima reacţie atunci când rogi pe cineva să sprijine o scară, să ţină o uşă cu piciorul sau să te ajute să cari nişte bagaje e cea de respingere şi de “eu nu sunt fraierul nimănui”. O reacţie care descinde în adâncurile înguse şi întunecoase ale enervantului miticism de care ne plângem tot timpul…