De fiecare dată când avem momente în care ne spunem că suntem fericiţi, găsim câteva detalii lipsă care ar face ca fericirea noastră să fie una absolută şi completă.

Atunci însă când ajungem să ne declarăm nefericiţi, acuzăm toate elementele decorului interior şi exterior că ar fi urmat o minuţioasă predestinare.

Ne trezim astfel într-un cerc vicios în care ne prostituăm cu sfinţenie, zi de zi, ca nişte animale domesticite de propria lor voinţă de căutare perpetuă a stării de fericire.

Poezii de Constantin Codreanu: Prostituata-far

citise pe un blog că prostituatele sunt un bun public, faruri pentru marinari

de-atunci, descarcă mai motivată cu limba-macara saliva dintr-o gură în alta,
molfăind vapoare pe sub poduri larg deschise

întotdeauna după, fumează ca un fachir disponibilizat din lipsă de performanţă

se ştie frumoasă ca armonica din gotan project,
i-a zis-o odată un francez fără bani, despletindu-i bretelele

crede numai în fuste cu picioarele bătute-n tocuri-cui

se ascunde sub farduri şi riduri, chiar şi atunci când visează amsterdamul,
dormind mai mult din inerţie

uneori se îndrăgosteşte, dar niciodată nu ştie de cine

îşi defragmentează memoria în fiecare noapte,
zilele şi le-a lăsat într-o copilărie lungă cât un beţişor de chupa chups

fiecare bucurie şi-o trece într-un jurnal intim, scris în excel

şi-a promis că dacă nu o să mai poată, o să-şi cumpere un leagăn
până atunci, aşteaptă în debarcader, cu un umăr dezgolit în loc de bilet