Mircea Druc, fostul premier al Republici Moldova, va candida din partea PD-L Suceava la alegerile parlamentare din 30 noiembrie

Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova, va candida într-un colegiu uninominal al Partidului Democrat Liberal, în judeţul Suceava. Anunţul a fost făcut astăzi, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, care a prezentat şi cei 14 candidaţi din cele zece colegii uninominale din Camera Deputaţilor şi Senat.

Link – evz.ro: Fostul premier al Moldovei, candidat PD-L de Suceava.

Pe lângă faptul că au greşit un pic în titlu (“la Moldovei” în loc de “al”, daţi click pe link), celor de la Evenimentul Zilei le scapă un detaliu interesant legat de candidatura dlui Mircea Druc la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Şi anume faptul că acesta nu este la prima sa “candidare” politică în România. În 1992 acesta a candidat în calitate de independent la preşedinţia României. Mă rog, simple detalii… :)

   

3 comentarii până în acest moment. »

  1. nu stiu cat de castigatoare poate fi miscarea pentru PD-L. Pentru Druc DA, este castigatoare.

  2. Îţi spun eu că, dacă nu este câştigătoare pentru PD-L în general, este “foarte câştigătoare” pentru Traian Băsescu. Dl preşedinte se bucură de o popularitate fără margini în Republica Moldova (la referendumul din 19 mai a fost susţinut de peste 90 de procente din participanţii la vot) şi, implicit, de republicamoldovenii deja stabiliţi în România, sau de cei plecaţi cu paşapoarte româneşti la muncă în Spania, Italia şi alte destinaţii de acest gen. Să vezi câtă vâlvă o să se facă pe acest subiect în presa de la Chişinău…

  3. Amănunte despre Mircea Druc, în comentariul “Hăţişurile politicii sovietice şi moldoveneşti, văzute de Mircea Druc” mariusmioc.wordpress...

Tu cum comentezi? Lasă un comentariu după bip!

    IMPORTANT: Să nu vă fie cu bănat, dar apariţia comentariului Dvs. extrem de     pertinent ar putea fi întarziată de sistemul de cache.