Citind în ultimile zile articolele din presă şi uitându-mă la talk-showurile de pe la TV, realizam câtă dreptate am avut atunci când spuneam că “Războiul” dintre Georgia şi Rusia este o mană cerească pentru televiziuni şi ziare.

Au ieşit în faţă oameni care au auzit doar în treacăt de republicile separatiste din Georgia (dacă i-aş întreba care e a treia după Osetia şi Abhazia, ce mi-ar răspunde?) şi care sunt ferm convinşi că militarii lui Mikhail Saakaşvili au atacat “Oseţia de Sud”, OseŢia, nu OseTia.

Dincole de aceste penibilităţi cu care ne-am cam obişnuit în ultimul timp, din păcate, cireaşa de pe tort a fost, desigur, şedinţa CSAT la care premierul României nu a binevoit să participe, alegând să stea în Pula. Nu, nu acolo unde îi este, de fapt, locul, ci în oraşul croat de pe malul Mării Mediterane, partea de sud a peninsulei Istria. Se pare însă că astăzi, la şedinţa CSAT de la 16:00, convocată de Traian Băsescu, dl Tăriceanu va lăsa Pula şi îi va onora cu prezenţa pe cei care îl deranjează din concediul bine-meritat.

Între paranteze fie spus, nea Călin era conştient de faptul că absenţa de la CSAT va lovi în viitorul său de om politic, dar la fel de conştient e nea Călin că, din toamnă, s-ar putea ca acest viitor să fie un “futur dans le passé”.

Nu că ar fi importantă în vreun fel şedinţa CSAT de astăzi, sau că ar fi fost cumva cea de săptămâna trecută. Declaraţiile făcute într-un limbaj dilpomatic searbăd şi steril mediatic (le găsiţi pe presidency.ro) au arătat o disponibilitate a României de a face ceea ce mai făcut de foarte multe ori, inclusiv în 1945. O negare a ceea ce Jacob Karl Frenkel numea “interes naţional aspiraţional” şi o reaccentuare a noii falii instalate pe scuza interesului naţional pragmatic. Vă imaginaţi cumva ca România să facă ceea ce a făcut Finlanda în 1939, Cecenia în 1995 sau Georgia în 2008?

O notă aparte în acest caz ar merita mass media din România:

Cu o clasă politică în integralitate absentă, derutată sau pur şi simplu incompetentă în astfel de domenii, cu o presă tradiţională incapabilă să prezinte miza unui astfel de subiect şi incapabilă să cheme inivitaţi în dezbateri care să aibă know-how-ul necesar pentru un asemenea topic, blogurile au fost singurele care au ţinut steagul sus. Live-feeduri, analize, mărturii de la faţa locului, poze, reportaje, toate acestea le-aţi găsit prima dată pe bloguri. Numărul 1 în opinia mea în această cauză a fost Dateline Bucharest, iar acest fapt este confirmat şi de “featuringul” pe CNN, aici (în josul paginii la “from the blogs”). Link – Paralele Paralele:Blogurile româneşti-singurele care şi-au făcut treaba până acum în relatarea războiului din Georgia

Îmi aduc aminte cum la un moment dat, pe Realitatea TV, în timpul unei relatări din Osetia de Sud, reporterul a fost întrerupt pentru o declaraţie a babei de la PNL, Norica Nicolai, care trebuia să expună poziţia liberalilor cu privire la demiterea lui Morar. Aoleu!

Internetul a fost un mediu care a reacţionat cel mai bine la conflictul din Osetia de Sud. A apărut un blog ProGeorgia, au apărut petiţii, a apărut chiar şi un viral. Mai mult, tot cu ajutorul Internetului s-a pus de o pichetare a ambasadei Rusiei la Chişinău şi de un flashmob la Ambasada Rusiei la Bucureşti.

Revenind însă la poziţiile adoptate de unele ţări faţă de “războiul” dintre Georgia şi Osetia de Sud – Rusia, observ că spre deosebire de România, alte state au fost mult mai explicite în a transmite un mesaj, chiar dacă uneori suferind de o serioasă bicefalie aşa cum a fost cazul Germaniei care pe de-o parte codamna invazia rusească a teritoriului georgian, iar pe de alta explica bombardamentele Rusiei în Osetia de Sud şi Georgia prin grija pe care Kremlinul o poartă faţă de sărmanii osetini. Duplicitate explicabilă dacă ne gândim că fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, se pupă franţuzeşte cu şefii de la Gazprom.

Aşa cum era şi normal şi previzibil, ţări care au suferit de şovinismul rusesc au reacţionat ferm. Polonia, Lituania, Estonia şi Letonia au cerut într-o declaraţie comună Uniunii Europene şi NATO să ia măsuri împotriva “politicii imperialiste” a Rusiei în Caucaz. Şeful OSCE, ministrul de externe finlandez, Alexander Stubb, a precizat că în niciun caz Rusia nu mai poate fi considerat mediator în regiune, deci nu mai poate avea loc o întoarcere la statu-quo-ul dinaintea începerii conflictului. Iar Ucraina ameninţase la un moment dat că nu va permite intrarea în portul de la Sevastopol a navelor ruseşti antrenate în operaţii militare împotriva Georgiei.

Italia a luat partea Rusiei, evident, să nu uităm curtoazia exagerată a lui Vladimir Putin pentru Silvio Berlusconi din primăvara acesti an. Italienii suferă şi ei de pragmatism precoce. Spre deosebire de italieni, canadienii care nu depind de livrările de gaz din Rusia, i-au acuzat pe ruşi prin ministrul lor de externe, David Emerson, că ar contribui la escaladarea ostilităţilor în Caucaz.

Franţa iar a încercat să o facă pe eroul, aşa cum a făcut-o cu asistentle medicale bulgare, ţinute ostatice în Libia şi se pare că a reuşit. Deşi, iniţial, Nicolas Sarkozy îl mandatase pe ministrul francez de externe, Bernard Kouchner, să se ocupe de medierea crizei, până la urmă, Sarko a venit chiar el la Moscova încercând să obţină încheierea unui acord de încetare a focului. Lucru care s-a şi întâmplat, preşedintele rus, Dmitrii Medvedev anunţând în această dimineaţă încetarea focului.

Singurii care au avut o poziţie clară, deşi nu într-atât de dură pe cât se aşteptau unii, au fost americanii care au condamnat deschis incursiunea rusească pe teritoriul georgian. Vocile criticilor venind atât din tabăra democraţilor, cât şi din tabăra republicanilor.

Pe final, aş vrea să mă opresc la declaraţiile făcute de fostului consilier pe probleme de securitate al preşedintelui american Jimmy Carter, Zbigniew Brzezinski şi de ministrul de externe suedez, Carl Bildt. Cei doi aseamănă acţiunile militare ale Rusiei în Georgia cu cele ale lui Hitler şi Stalin.

Întrebat cum vede invazia rusă în Georgia, Brzezinski, în prezent consilier de politică externă al candidatului democrat la preşedinţie Barack Obama, a răspuns că “ceea ce este foarte important acum, este întrebarea ce rol va juca Rusia în noul sistem internaţional”. “Din nefericire Putin a condus Rusia pe un drum care seamănă înspăimântător de mult cu cel al lui Stalin şi Hitler în anii 1930. Ministrul suedez de externe Carl Bildt a făcut o comparaţie foarte pertinentă între “justificarea” lui Putin pentru dezmembrarea Georgiei – din cauza populaţiei ruse din Osetia de Sud – şi tactica lui Hitler de “eliberare” a germanilor sudeţi din fosta Cehoslovacie”, a spus Brzezinski.

“Şi mai îngrijorătoare sunt paralelele dintre strategia lui Putin privind Georgia şi ceea ce a făcut Stalin împotriva Finlandei: subminarea prin forţă a suveranităţi unui vecin mai mic. Georgia e într-o oarecare măsură Finlanda de azi, atât din punct de vedere moral, cât şi strategic”, consideră fostul consilier de securitate al preşedintelui Jimmy Carter, în vârstă de 80 de ani, considerat o legendă vie a politicii externe americane.

Rusia, în opinia expertului american, “dă impresia că n-a scăpat de vechea mentalitate imperialistă, dorind să readucă vechile teritorii sovietice în sfera de control a Kremlimului şi de a tăia accesul Vestului la Marea Caspică şi Asia Centrală prin preluarea controlului asupra conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan, care trece prin Georgia. Pe scurt, sunt foarte multe în joc”, a spus Brzezinski.

“E vorba de accesul direct la petrolul tot mai scump şi tot mai greu de găsit. De aceea contează cum se comportă o mare putere în lumea independentă de la ora actuală – un comportament care trebuie să se bazeze pe consultări şi consens, nu pe forţă brutală. Dacă suveranitatea Georgiei nu va mai exista, nu înseamnă doar că Vestul va fi tăiat de Marea Caspică şi de Asia Centrală. Trebuie să pornim de la premisa că Putin va aplica o strategie asemănătoare şi în privinţa Ucrainei, dacă i se dă ocazia. Putin a lansat deja ameninţări publice împotriva Ucrainei”, avertizează politologul american.

Această comparaţie a Rusiei lui Putin cu Germania lui Hitler nu e singulară (Putin Calls Shots to Salve Old Wounds) şi e perfect validă dacă ne gândim că Rusia a fost din 1991 o reeditare a Germaniei la sfârşit de 1918. Vladimir Putin a venit la putere şi se menţine acolo pe fundalul unei mase consistente de nemulţumire şi frustrare lăsată de domnia defunctului Boris Elţân. Iar Osetia de Sud, alături de Abhazia, nu este altceva decât o reeditare a anexării “Alsaciei şi Lorenei” de aceeaşi Germanie, cărbunele fiind înlocuit de data aceasta cu petrol.

O notă apare în această comparaţie îi revine uneltei de intoxicare mediatică, introdusă pe front de ministrul Propagandei Publice al celui de-al Treilea Reich, Paul Joseph Goebbels. Aceasta şi-a confirmat pe deplin utilitatea şi în cazul maşinăriei ruseşti: “Războiul” Georgia – Osetia de Sud (Rusia): Mostre ale propagandei execrabile a mass media ruseşti (part 2) şi “Războiul” Georgia – Osetia de Sud (Rusia): Mostre ale propagandei execrabile a mass media ruseşti.

Totuşi, sunt sigur că această comparaţie sordidă nu va ajunge să macheze şi o reeditarea a “München-ului 1938″, sau, cel puţin, sper într-o imposibilitate a acestuia în mileniul III.