2 cu Mircea Badea: 1. Mircea Badea e un bou 2. Mircea Badea face videoblogging
Gata, nu mai pot. Promit sus şi tare că astăzi a fost ultima zi în care m-am uitat la Mircea Badea şi la a lui frumoasă emisiune, “În gura presei”.
Omul a devenit imposibil. Nimeni nu poate să îi nege talentul de a se produce într-un one-man-show. Ok, perfect. Dar cum să fii chiar atât de nesimţit ca în aproape fiecare emisiune să declari sus şi tare că “Jurnalul Naţional” e singurul ziar cu jurnalişi şi materiale de calitate, iar ceilalţi sunt şi ei norocoşi să mai prindă câte un material cu tâlc din joi în Paşte? Sau cum e să ai obsesia enervantă, ca mai toate obsesiile, de altfel, de a citi datele de audienţă ale Antenei 1 sau ale Antenei 3 (cu Antena 2 nu e cazul) net superioare competiţiei (atunci când e cazul, desigur)?
Mai nou, Mircea Badea nu oboseşte să îi dea limbi în cur lui Sorin Oprescu, ca să nu mai vorbesc de imbecilitatea cu care îl “apăra” ieri pe sărmanul Ion Iliescu şi a sa decizie de a nu mai candida la parlamentarele din toamnă. Zici că era o Elena Udrea derutată de tabloidizarea mass media, nu alta.
Sau cea mai tare fază care se întâmplă a fi perfect asezonată: Mircea Badea la mare. Mirciulică era un mare critic al purtării budigăilor pe plajă. Nu ezita să repete de câte ori îi venea (să repete, desigur
) că este o cretinătate să mergi la mare şi să îţi afişezi podoaba în budigăi. Ei, ca să vezi, anul acesta nişte paparazzi l-au surprins pe Mircea Badea la mare purtând budigăi. Care a fost reacţia lui Badea? “Păi, da, mi-a zis un ascultător la News FM că eu … Da’, mă rog, asta e…”. Adică a întors-o ca la Ploieşti, vorba lui Viky din Calea Griviţei. Mie această atitudine de “întorsist” mi-a adus aminte de tot căcatul pe care îl mănâncă din gură prezentatorul frumoasei emisiuni “În gura presei” atunci când vorbeşte de atitudinea lui Traian Băsescu vizavi de votul uninominal. Că s-a întors, că s-a sucit. Na, deşi comparaţia budigăii lui Mircea Badea – vot uninominal e deplasată, important e comportamentul în ambele cazuri
.
Astea fiind spuse, cu mâna pe inima touchpadului îmi exprim profunda dezamăgire şi îl declar pe Mircea Badea un bou.
*****
Mă uitam azi dimineaţă la Mircea Badea, conştient de şi hotărât în decizia mea că asta ar fi ultima ediţie a “În gura presei” la care mă uit şi mai era să mă lovesc peste frunte atunci când mi-am dat seama că Mircea Badea face, de fapt, videoblogging.
Păi, cum altfel? Ziarele care îi vin pe masă nu sunt altceva decât nişte feeduri ale altor bloguri pe care el le-a adunat claie peste grămadă în reader. Ce face el apoi? Se apucă şi ne serveşte posturi pe bandă rulantă referitoare la temele zilei şi nu numai. Chiar dacă porţiunile de “blockquotes” sunt imense, nu contează, contribuţia proprie şi personală e prezentă şi ea.
În plus, Mircea Badea nu ezită să ne servească şi posturi cu tentă personală, dar şi clipuri video filmate offline în care acesta demonstrează că este în stare să dea din mâini şi din picioare. Iar interacţiunea lui Mircea Badea cu alţi A-List Bloggers ai blogosferei româneşti, este deja parte a unei legende pitoreşti.
Iar posturile pline de adulaţie la adresa anumitor oameni politici nu sunt altceva decât nişte posturi sponsorizate, pentru că Mircea Badea face parte dintr-o reţea de bloguri. Nu ştiaţi? Păi, da. INTACT îi zice.
Aşa că nu mai căutaţi ca disperaţii “blogul lui Mircea Badea“, blogul lui e în direct şi în reluare pe Antena 3 şi Antena 1.

Comentariu scris de megastar pe 18 Iulie 2008:
Mama ce articol facut pentru google.Nu mai exista vreun blogger care sa scrie si pentru altceva decat trafic? Imi aduc aminte ca primul articol citit la tine a fost unul in care deplangeai soarta blogosferei romanesti.Totusi vad ca zeul trafic te-a convertit si pe tine.
Comentariu scris de zamolxis pe 18 Iulie 2008:
Eu cred in adevarul spuselor tale, spre deosebire de megastar
)
Pe de alta parte, idiotenia este parte din charme-ul lu’ Neika. El isi cultiva idiotenia asa cum tocilarii isi cultiva relatia cu profa de chimie. Da-mi voi sa fac o prezicere: vei continua sa te uiti la el.
Comentariu scris de INconstantIN pe 18 Iulie 2008:
@megastar: Păi, altfel nu te bagă nimeni în seamă, nu ai văzut?
@zamolxis: Nu, chiar nu am de ce. E şi plictisitor deja.
Comentariu scris de FUNNY: Fanii lui Mircea Badea pe Yahoo Messenger! : INconstantIN.ro pe 30 Iulie 2008:
[...] unii au realizat deja că Mircea Badea e un bou, alţii nu au făcut-o încă. Se pare că a te uita la Mircea Badea cum aberează cu talent în [...]
Comentariu scris de 2 cu Mircea Badea: 1. Mircea Badea, Gură de Aur. 2. Am aflat numărul de telefon al lui Mircea Badea : INconstantIN.ro pe 10 August 2008:
[...] mi-am încălcat acel jurământ de neurmărire a lui Mircea Badea pe care îl făcusem public în acest post. Uitat de lume în faţa televizorului vineri seara, am aterizat, semivoluntar pe Antena 3, la [...]
Comentariu scris de Juisaţi şi jubilaţi!!! Mircea Badea îşi face blog!!! | INconstantIN.ro pe 7 Octombrie 2008:
[...] urez un “bine ai venit” în blogosfera românească, Mirciulică, deşi eu am mai spus, tu la “În gura presei” faci deja videoblogging aşa [...]
Comentariu scris de Simpatizant Mircea Badea pe 11 Decembrie 2008:
Deci ce treaba ai tu ca prefera unele ziare, io nam nici o treaba ca taicamiu tine cu Steaua si io o urasc din inima. Si chestia cu budigaii , eu am inteles ca ca prietena lui i-a sugerat ca asa este la moda si ca baiatu, cuminte, sa conformat. Oricum gaseste-mi o sa gasesti altu mai sincer , amuzant si care ti-o spune verde in fata ca Mircea Badea.
Comentariu scris de omul pe 13 Ianuarie 2009:
o sa folosesc o expresie destul de proasta dar simt nevoia in situatia de fata: sa mor eu… “simpatizant mircea badea” nu am nimic cu tine personal si ca si tine si eu sunt simpatizant dar atunci cand cineva spune ca esti prost nu ar fi mai indicat sa scrii cat mai gramatical posibil ca sa nu aiba ca argument acest detaliu? eu unul as scrie chiar cu diacritice dar windowsul meu sau laptopu nu vede Shul si Tzul asa ca scriu normal. deci pentru viitor ofera argumente sa-l sustii dar fii cat mai gramatical ca sa nu aiba motive sa-ti ocoleasca postul
Comentariu scris de mircea gadea pe 16 Ianuarie 2009:
cine e baietelul si fetita din cuplul mircea badea+mihai gadea?
cine da un raspuns corect primeste un premiu mare de baietel
Comentariu scris de bogdan pe 21 Ianuarie 2009:
mare dreptate.. un mare bou si lingau .. doar el si trustu lui
Comentariu scris de Radu pe 8 Februarie 2009:
Fratilor asa cistiga MB salariul.Altii fuara sau…chiar sunteti orbi.