VIDEO şi FOTO: Maşina hibrid, modă sau necesitate? Meet Toyota Prius!
Aşa cum spuneam, am fost ieri la Green Hours, la “Maşina hibrid – modă sau necesitate?” Protagonistul evenimentului a fost Toyota Prius, maşina hibrid în cauză.
Toyota este încă un nume în lista companiilor auto de renume ale căror reprezentanţe în România au decis să exploateze oportunitatea unui awareness bazată pe dualitatea de succes a calităţii şi a cantităţii, oferite de blogosferă. Partea bună în cazul celor de la Toyota e că ei au ales să pună accent pe implicarea unui număr mare de bloggeri şi nu doar a câtorva cărora să le ofere un exemplar auto pentru test drive.
În cadrul discuţiei, moderate de Dragoş Bucurenci şi Cristian Manafu, numărul mare de bloggeri prezenţi a asigurat şi un brainstorming de calitate pentru cei de la Toyota, rezultat în câteva sugestii mai mult decât utile.
Partea amuzantă a fost atunci când la un moment dat a apărut ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, dl Atilla Korodi, care nu fusese invitat la eveniment, dar care venise şi el, omul, la o bere p-acolo. Apariţia dlui minisru nu a fost trecută cu vederea, punându-i-se imediat un microfon în mână şi cerându-i-se o părere despre maşina-hibrid.
Din discuţia propriu-zisă am reţinut câteva lucruri:
- Preţul maşinii e prea mare pentru nişte buzunare medii (cam 25.000 de euro, plus un discount de 2300).
- Anul trecut în România au fost vândute 40 de maşini Toyota Prius, anul acesta s-au 23 şi se doreşte atingerea cifrei de 90.
- În SUA maşina se bucură de popularitate mai ales în rândul grupul de Young Professionals şi pe la Hollywood printre cei care vor să facă din atitudinea lor eco-friendly un statement.
- Primul cumpărător masivi de Toyota Prius a fost Primăria Los Angeles-ului.
- Dan Dumitrescu a propus la un moment dat iniţierea unei petiţii pentru a convinge noul primar al Bucureştiului să cumpere o flotă de Toyota Prius pentru parcul auto al primăriei generale.
- O maşină Toyota Prius urmează a fi oferită celor de la maimultverde.ro
- Unii au spus că maşina e urâtă şi neîncăpătoare, alţii au spus că ar cumpăra una dacă nu ar costa chiar atât de mult.
- Radu Ionescu a luat o Toyota Prius în drive test aseară.
- Aceasta ar fi o primă întâlnire, urmând ca seria să fie continuată în septembrie, dacă am înţeles eu bine.
- Mihaela Rădulescu are şi ea Toyota Prius. Nu am ştiut, oare de ce?
Cu siguranţa au mai fost multe lucruri spuse care acum îmi scapă. Mai jos aveţi şi pozele de ieri, unele un pic mai necalitative, mă rog, am fost şi eu la primul meu shooting cu Canon 450D
. A propos, pentru o vizualizare mai bună a pozelor, aveţi pe Flickr şi opţiunea “all sizes”, pentru cei care nu ştiu şi care sper să nu îmi mai adreseze aceeaşi întrebare pe Yahoo Messenger.
P.S. Ultimele fotografii şi spotul publicitar au fost incluse pe un stick de memorie oferit de cei de la Toyota unde am găsit şi un PDF cu detalii despre Toyota Prius (disponibil pentru cei interesaţi
)şi un clip video de prezentare a maşinii.
Au mai scris despre acest eveniment: Bobby Voicu, Buddha, Marius Balaci, Ahilosu, Marius Tudor, Vlad Bogos, Dragoş Dehelean, Sorin Tudor, Corina Murafa, Manafu, Phoebs, Filip Lepus, Dan Dumitrescu, Cyberculture.ro, Andrei (SwaMp), Mircea Scărlătescu, Dragoş Bucurenci, Cabral.







































Comentariu scris de Mihai pe 20 Iunie 2008:
Te-ai dat shi tu cu mashinuta?
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Ahilosu pe 20 Iunie 2008:
Ca sa facem prezentarile, in poza “Vlad bogos si inca 2 bloggeri” eu sunt cel in maro.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 20 Iunie 2008:
@Mihai: Da, aşa în gând doar
.
.
@Ahilosu: Încântat
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Toyota Prius sub lupa blogosferei | Blogu' lu' Gogu pe 20 Iunie 2008:
[...] acum au mai scris(respir adanc): Manafu, Marius Tudor, Ahilosu, INconstantIN(cu multe poze), Buddha, Dragos Dehelean, Sorin Tudor, Marius Balaci, Corina Murafa si Adrian Ciubotaru(daca am omis [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Concurs Seo Spam de la Cabral: Cel mai mişto tip din România : INconstantIN.ro pe 20 Iunie 2008:
[...] la CJI, la masa rotundă Bune practici în comunicarea pe Internetul românesc, apoi seara, la Maşina Hibrid – Modă sau Necesitate? , organizează un concurs în blogosfera românească legat de un SEO făcut pe combinaţia [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Filip Lepus » Masinile hibride - moda sau necesitate? pe 20 Iunie 2008:
[...] comentarii despre eveniment: Sorin Tudor, Dragos Dehelean, Marius Balaci, INconstantIN .. si multi [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Salvati Planeta ?! | Marius Tudor's Blog pe 20 Iunie 2008:
[...] pozelor le gasiti la INconstantIN. Citeste [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Events: Masinile hibrid - moda sau necesitate? « Dan Dumitrescu pe 20 Iunie 2008:
[...] puncte de vedere despre eveniment gasiti la INconstantIN, Marius Tudor, Buddha, Gogu, Sorin Tudor, Marius Balaci, Ahilosu, Bobby Voicu, Adrian Ciubotaru, [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Marius Tudor pe 20 Iunie 2008:
@INconstantIN, ahilosu: ca sa fie prezentarile complete, celalalt sunt eu!
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Toyota Prius, bloggeri si responsabilitate | - Relatii Publice si comunicare online pe 20 Iunie 2008:
[...] Marius Tudor, Adrian Ciubotaru, Sorin Tudor , Anca “Phoebs”, Cristi Manafu, Vlad, Constantin Codreanu, Corina Murafa (si daca mai apar, actualizez, in conditiile in care pot pune niste [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de INconstantIN pe 20 Iunie 2008:
@Marius Tudor: Ei, na, daca nu eram eu cu aparatul foto, rămâneam toţi nişte anonimi
.
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Marius Tudor pe 20 Iunie 2008:
@INconstantIN: asa e!
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Strangers on the Net » Blog Archive » Ţara cere mai mult verde decît maşină hibridă pe 20 Iunie 2008:
[...] InConstantIn [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Masini ecologice sau nu? | Blogul lui Bobby Voicu - alpha beta version pe 20 Iunie 2008:
[...] am luat-o de la INConstantIN (unde gasiti si [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Tehnologia hibridă la judecata bloggerilor at bucurenci.ro pe 20 Iunie 2008:
[...] povestit despre asta (mult mai bine decât aş putea-o face eu): Manafu, Marius Tudor, INconstantIN, Sorin Tudor, Corina Murafa si Adrian Ciubotaru, Buddha, Marius Balaci, Ahilosu, Marius Tudor, Vlad [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de The hybrid car - I’d go for it! at Corina Murafa pe 21 Iunie 2008:
[...] Adrian Ciubotaru, Sorin Tudor, Dragos Dehelean, Marius Tudor, Marius Balaci, Vlad Bogos, Anca, INConstantiN (I hope I spelled it right), Alex Rosu (the only critical entry and the only one written in [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Stefan pe 21 Iunie 2008:
Ceva informare megalit.ro/libria/20...
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Mercedes-Benz propulsat de un motor electric : INconstantIN.ro pe 22 Iunie 2008:
[...] propos de Toyota Prius: Constructorul german de automobile Daimler intenţionează să lanseze, în anul 2010, un model [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Un blog ce prezintă lucrurile pe care albii le iubesc stârneşte controverse pe Internet : INconstantIN.ro pe 23 Iunie 2008:
[...] Tags: Blog • Internet A propos de “Barack Obama şi Furia Albilor” şi “Toyota Prius“. Un blog intitulat “Stuff White People Like” si care prezinta o lista a [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de FOTO: Aşa arată maşina celui mai mişto tip din România : INconstantIN.ro pe 23 Iunie 2008:
[...] Sunt mai ecologice chiar şi decât Toyota Prius, nici Sarah Brandner nu are aşa ceva, de Nereida Gallardo nu ştiu sigur . Tags: Foto, Funny, [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Dumitrescu Dan » Blog Archive » Events: Masinile hibrid - moda sau necesitate? pe 24 Iunie 2008:
[...] puncte de vedere despre eveniment gasiti la INconstantIN, Marius Tudor, Buddha, Gogu, Sorin Tudor, Marius Balaci, Ahilosu, Bobby Voicu, Adrian Ciubotaru, [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Vreau şi eu la evenimente cu bloggeri, ce trebuie să fac? : INconstantIN.ro pe 29 Iunie 2008:
[...] de evenimente cu implicarea reprezentanţilor bravei blogosfere româneşti (ca cel de aici, sau de aici) zice: E vorba de o pagina in care bloggerii interesati sa vina la evenimente isi pot declara [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Toyota Prius, bloggerii & eco-living « Stele verzi pe 30 Iunie 2008:
[...] Cabral, Corina Murafa, Cyberculture.ro, Dan Dumitrescu, Dragoş Dehelean, Filip Lepus, INconstantIN, Marius Balaci, Marius Tudor, Madalina, Mihnea Miculescu, Mircea Scărlătescu, Phoebs, Radu [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Mitul supremaţiei conţinutului de calitate asupra traficului în blogosfera românească : INconstantIN.ro pe 5 Iulie 2008:
[...] politică, şi după vreo câţiva ani să vezi cum ajungi să ţi se dea şi ţie să testezi o Toyota Prius . Fie alegi calea lui ByRev, pentru cei mai deştepţi şi Blogatu pentru cei mai săraci cu [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de General Motors va lansa în septembrie maşina electrică Chevrolet Volt : INconstantIN.ro pe 8 Iulie 2008:
[...] Toyota Prius, Honda FCX Clarity, urmează Chevrolet Volt, o maşină cu un nume mai mult decât [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de A început înscrierea pentru cea de-a doua ediţie Net Start-Up : INconstantIN.ro pe 10 Iulie 2008:
[...] care au fost pe la evenimentele organizate de Cristian Manafu/Evensys ştiu cu siguranţa de NetCamp şi tot ce presupune acesta. [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Pentru criticii de blogmeeturi, cu drag :) : INconstantIN.ro pe 30 Iulie 2008:
[...] văzut că ai trecut în listă toate evenimentele la care am fost şi eu prezent, 1, 2, 3, aşa că, m-am simţit vizat şi mi s-a sculat la a da o [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Winglet - vehicul miniatural pe două roţi de la Toyota : INconstantIN.ro pe 2 August 2008:
[...] ce aproape că ne-a încântat cu prezentarea modelului hibrid, Prius, Toyota lansează Winglet un vehicul miniatural care se deplasează cu circa şase kilometri pe [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Hibridul Altima, replica Nissan pentru Toyota Prius : INconstantIN.ro pe 6 August 2008:
[...] interesatnă e că se pare că Nissan Altima nu e doar o replică pentru Toyota Prius, ci o replică îmbunătăţită care are la baza tehnologia dezvoltată şi omologată de… [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Campania “Maşinile hibride, modă sau necesitate?” a fost nominalizată la Romanian PR Award | INconstantIN.ro pe 16 Septembrie 2008:
[...] marketing” – apare şi GMP PR & Toyota: Maşinile hibride, modă sau necesitate?, o campanie care a inclus şi blogosfera românească, eveniment la care am avut plăcerea să particip-fotografiez şi eu, alături de Canon 450D [...]
Like sau Dislike:
0
0
Comentariu scris de Primul concert Vama din 2009 | INconstantIN.ro pe 28 Ianuarie 2009:
[...] VIDEO şi FOTO: Maşina hibrid, modă sau necesitate? Meet Toyota Prius! [...]
Like sau Dislike:
0
0