Vasile Blaga – Bulldogul îi face campanie negativă lui Sorin Oprescu – Şarpele
Aseară, pe la Universitate, oamenii lui Vasile Blaga punctau de zor al capitolul campanie negativă. Cu ce? Cu nişte fluturaşi coloraţi, purtând chipurile sus-numitului şi oponentului acestuia, Sorin Oprescu.
Variantele erau două, de la unele cu mutrele celor doi, la unele care au contiuat alegoria cu bulldogul incluzând în ecuaţie şi personalul “Şarpele”.
Ce am observat în cazul primei variante e că pe fundalul lui Oprescu se vede un PSD uriaş, aşa, ca un efect de “cadru 25″ din filme. În plus, fulturaşele nu doat că păstrează sigla PD-L (ceea ce demonstrează o asumare pe care o regăsim şi în “comandat de PD-L”, destul de rar pentru materialele unei campanii de black PR), dar au imprimate şi date despre tipografie (S.C. Neico Group S.A.). Probabil, vorba lui Iulian Comănescu, oamenii au pornit la drum după prealabile consultări cu vreun avocat.
Alegoria de care vorbeam mai sus, bulldog vs. şarpe, e trasă un pic de păr pentru că vine prea târziu. Această similitudine forţată dintre un şarpe şi Doctorul Fraud pare a avea o oarecare acoperire fizică şi, mult mai multă acoperire comportamentală, dar, repet, vine prea târziu şi denotă un pic de disperare în tabăra lui Blaga, pe ultima sută de metri a acestor alegeri locale.
Nu în ultimul rând, tot aseară, pe lângă fluturaşii de mai sus şi celebra mapă a soluţiilor dlui Vasile Blaga (nici nu vreau să mă gândesc la sumele investite în aceste materiale), am mai primit un obiect de promoţie electorală care m-a suprins totalmente: un odorizant.
Odorizantul lui Blaga plus făraşul şi măturiţa de la Ludovic Orban au fost cele mai stupide originale materiale din această campanie electorală care, cu excpţia unui suspans datorat alegerilor pentru primăria generală din Bucureşti şi incidentelor de la Ştefăneşti şi Sineşti, şi-a dovedit anostitatea care îi fusese prezisă de nostradamuşii analişti pe la tocşoaiele din primăvară.






Comentariu scris de Laura pe 13 Iunie 2008:
Te-ai cam grabit cand ai redactat materialul…
Toata campania electorala a fost construita cu picioarele. Nu mai pun la socoteala caruta de bani cheltuita. Eu stiu cine a conceput campania lui Blaga, de cacat de altfel, si sunt dezamagita, ca la cate premii au luat anul asta, ar fi putut scoate ceva mai de bun gust.
Comentariu scris de INconstantIN pe 13 Iunie 2008:
@Laura: Păi, cum să nu mă grăbesc dacă erau fresh–fresh fluturaşii, ca odorizantul lui Blaga
.
Ştiam cine era în spatele lui Blaga la campanie, dar omoară-mă dacă mai ţin minte acum. Avea o legătură indirectă cu Tătaru dacă ţin eu bine minte, dar nu era Tătaru aşa cum ziceau unii, nu?
Comentariu scris de Laura pe 13 Iunie 2008:
Iegzact, chiar direct cu Felix.
Au o echipa super acolo si fac multe lucruri frumoase, insa campania mi se pare facuta la plictiseala. Cred ca se terminase Jack-ul oamenilor din creatie.
Comentariu scris de Laura pe 13 Iunie 2008:
Cat despre fluturasi, erau pe dracu’ fresh, ca miros a dero d-ala ieftin.
Comentariu scris de INconstantIN pe 13 Iunie 2008:
Păi, tocmai, fluturaşii erau de-aseară, iar eu postam abia azi la 13
!
Lipsa de Jack a fost mai ales evidentă în cazul unei metamorfoze ieftine a sloganului lui Băse în cel al lui Blaga, de la “Omul faptelor” la “Omul soluţiilor” nu e decât un pas, vorba lu’ nenea Napoleon
.