Lovitură de teatru în PSD: Neculai Onţanu îl susţine pe Vasile Blaga
La un moment dat am scris un post în care apăream într-un tricou de la Neculai Onţanu. Reacţia a fost imediată: PSD-ist împuţit:))!
Am mai afirmat de câteva ori pe acest blog că îmi place de Cristian Diaconescu, bine, omul politic Cristian Diaconescu, desigur.
Întâmplător sau nu, cei doi PSD-işti sunt deocamdată singurii oameni din vârful partidului care şi-au anunţat opoziţia faţă de ideea unei susţineri masive a lui Sorin Oprescu pentru cel de-al doilea tur al alegerilor locale din 15 iunie în lupta acestuia pentru Bucureşti cu candidatul PD-L, Vasile Blaga.
Şi dacă dl Cristian Diaconescu s-a limitat doar la a spune că nu îl susţine pe Doctorul Fraud, Neculai Onţanu a şocat ieri declarând că îl susţine pe Blaga. Or, o declaraţie venind de la singurul primar al PSD-ului care a câştigat în Bucureşti din primul tur spune ceva.
„Eu îl susţin pe Blaga! Ştiu că la partid s-au făcut alte angajamente, dar eu o să-l sprijin pe Blaga, pentru că şi cu Videanu am făcut o echipă bună şi am început proiecte care trebuie continuate“.
UPDATE: Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a anunţat, miercuri, că filiala nu il susţine pe Sorin Oprescu, “demagogul de serviciu”, in turul doi al alegerilor pentru Capitală, declarand că este “scarbit” de zelul din partid de a-l proclama pe “aşa zisul independent” salvator al Bucureştiului.
UPDATE 2: Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat miercuri că partidul său va decide vineri pe cine va susţine in turul II al alegerilor pentru Primăria Capitalei, in baza rezultatelor negocierilor pe funcţii, revenind astfel asupra anunţului făcut duminică, de sprijinire a lui Sorin Oprescu.
UPDATE 3: Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat astăzi (5 iunie) că nu Marian Vanghelie are un cuvânt de spus în alegerea viitorului primar, ci bucureştenii, că decizia PSD de a-l susţine pe Oprescu e una raţională, arătând în acelaşi timp că uneori, şeful de la PSD Bucureşti o ia pe arătură.

Comentariu scris de claus pe 4 Iunie 2008:
Are cota parte la borduri asta…
Comentariu scris de Oprescu - iepuraşul lui Băsescu sau al lui Antonescu? : INconstantIN’s INternet pe 23 Septembrie 2009:
[...] (Crin Antonescu o şi repetă obsesiv), cu cele trei excepţii notabile, Ludovic Orban de la PNL, Marian Vanghelie şi Neculai Onţanu de la PSD. Totuşi, urmând logica de metamorfoză politică de lungă durată care ar presupune şi [...]
Comentariu scris de Knockout pentru Mircea Geoană: Neculai Onţanu, preşedintele executiv al PSD Bucureşti îl susţine pe Traian Băsescu la prezidenţ pe 21 Octombrie 2009:
[...] Onţanu nu este la prima abatere de la linia partidului. La alegerile locale din iunie 2008 acesta, spre deosebire de majoritatea liderilor PSD care îndemnau pentru un vot pro-Sorin Oprescu în cel de-al doilea tur al alegerilor pentru Primăria Bucureştiului, şi-a anunţat sprijinul pentru candidatul PD-L, Vasile Blaga. [...]
Comentariu scris de Neculai Onţanu - candidatul UNPR la Primăria Bucureştiului în 2012 | INconstantIN's INternet pe 14 August 2010:
[...] După anunţul pro-Băsescu făcut de Onţanu în timpul campaniei electorale de dinaintea scrutinului prezidenţial de anul trecut, a urmat, inevitabil, excluderea din PSD. Oricum, Onţanu nu era la prima “abatere de la linia partidului”. La alegerile locale din iunie 2008 acesta, spre deosebire de majoritatea liderilor PSD care îndemnau pentru un vot pro-Sorin Oprescu în cel de-al doilea tur al alegerilor pentru Primăria Bucureştiului, şi-a anunţat sprijinul pentru candidatul PD-L, Vasile Blaga. [...]